Spectacolul „Constelații” după un text de Nick Payne, în regia lui Radu Iacoban, va avea premiera pe 2, 3 și 4 februarie, de la ora 19.30, la Teatrul Act. Din distribuție fac parte Ana Ularu și Radu Iacoban, scenografia și video fiind semnate de Tudor Prodan, iar light designul, de Bogdan Gheorghiu. „Constelații are marea calitate de a sparge bariere. De a emoționa fără a fi lacrimogen, de a amuza fără a arata cu degetul”, declară regizorul Radu Iacoban.
„Avem un cuplu în toate variantele lui de eroare – un cuvânt greșit, o atitudine prea rece sau prea explozivă, nepăsare, infidelitate. Dar, spre deosebire de eșecurile din viață, cele de pe scenă se desfășoară în multivers, iar în realitățile lor diferite cei doi primesc mereu altă șansă. Un el și o ea se întâlnesc. Mințile, corpurile, sentimentele lor converg, se complementează, se îmbină, se resping și, cel mai important, coexistă în timpuri și spații diferite simultan. Textul lui Nick Payne este o partitură excelentă pentru actori și o provocare continuă pentru spectatori”, mai spune regizorul.
Spectacolul este o producție care face parte din programul Teatrul Act – 20 de ani.