Exerciţiu în spectacol cu Jacques Martial

Pe 3 martie a început în capitală Luna Francofoniei, eveniment organizat de Ambasada Franţei la Bucureşti şi de Institutul Francez, ce aduce o diversitate de manifestări care mai de care mai interesante. Este una dintre ocaziile din ce în ce mai rare de a vedea pe scenele capitalei spectacole de teatru din străinătate, experienţă atât de necesară publicului larg şi publicului de specialişti.

Primul dintre ele a avut loc la Teatrul Odeon. Cel de-al doilea va avea două reprezentaţii, pe 12-13 martie, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, când doritorii au ocazia să vadă un spectacol după „Caligula”, piesa lui Albert Camus intrată în repertoriul clasic, un spectacol al companiei Lamberto Maggiorani, de la Théâtre de Colombes, regizat de Stephane Olivie Bisson.

Cel de pe 3 martie a fost nu un spectacol-lectură, cum inexact au anunţat diferite publicaţii. Jacques Martial a susţinut, de fapt, un recital actoricesc pe care la fel de bine l-am putea numi one-man show. O demonstraţie de forţă din partea unui artist bogat în resurse, care a venit la Bucureşti cu o creaţie proprie pe care a plimbat-o în toată lumea şi în care şi-a concretizat posibilităţile dezvoltate prin lucrul în atelier, un element crucial al carierei sale. Jacques Martial a început să interpreteze fragmente din „Cahier d’un retour au pays natal”, poemul în proză din 1939 al lui Aimé Césaire, în 2003. De atunci, a jucat acest spectacol de pură actorie în Europa, America. Australia etc., făcând artă autentică pe baza unui text de o poezie tare, „abrazivă”, pătrunzătoare, recuperată de militanţii împotriva discriminării rasiale, o poezie cu teză. Actor dinamic, posesor al multiplelor limbaje pe care le presupune actoria, fiindcă este activ deopotrivă în teatru, film şi televiziune, Jacques Martial i-a dat chip versului incantatoriu, aproape hipnotizant al poetului născut în Martinica, Aimé Césaire, fervent militant anticolonialist şi întemeietor ale „negritudinii”, cum bizar se numeşte mişcarea pe care a pus-o la cale cu alţi artişti ca pledoarie pentru respectarea demnităţii popoarelor de culoare de pretutindeni.

Este, fără îndoială, o performanţă să stai singur pe o scenă goală mai mult de o oră şi să joci, nu să citeşti poezie, o poezie cu o imagistică dezolantă, o pledoarie în limbajul eliptic al liricii moderne pentru o privire normală asupra celuilalt, asupra celui de-o specie cu noi, albii, dar de altă culoare. Nu ştiu dacă spectacolul a fost conceput ca instrument antidiscriminare. Personal, m-am simţit martora unui experiment cu atât mai interesant, cu cât el mi-a părut o demonstraţie de artă – actorie – pe un text cu miză ideologică.  Nu am avut sentimentul că văd o pledoarie împotriva discriminării persoanelor de culoare, ci că sunt la un elaborat exerciţiu de atelier, rezolvat abil de un actor care ştie să-şi folosească mintea, sufletul şi trupul deopotrivă.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.