Luni, 13 iunie, la ora 20.00, TVR 2 va difuza un foarte cunoscut spectacol de teatru regiat de Matei Alexandru: „Fata fără zestre” de A.N. Ostrovski.
Telespectatorii îi vor putea revedea în distribuție pe Tricy Abramovici, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Matei Alexandru, Alexandru Drăgan, Aurel Giurumia, Elena Sereda, Gheorghe Oprina, Alexandru Hasnaș, Mitsura Arghezi și Savel Stiopul.
Decorul este realizat de Vasile Rotaru.
Pe scurt, povestea din piesă este următoarea: O văduvă săracă încearcă să-şi mărite fiica mezină, invitând la ea câţiva celibatari. Curtată de un funcţionar nu prea arătos, fata se îndrăgosteşte de un moşier chipeş, petrecăreţ şi cu faimă de Don Juan. Sedusă şi abandonată, tânăra este ucisă de funcţionarul nebun de gelozie.
Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni.