FEST(IN) pe Bulevard se întoarce acasă

afis Festin pe bulevard 2016Ediția a IV-a a Festivalului Internaţional de Teatru – FEST(IN) pe Bulevard, se va desfășura în două etape, între 10 și 22 octombrie, la Bucureşti, respectiv, în zilele de 23 şi 24 noiembrie (Secţiunea Multi Art EXIT). Ediția 2016 este dedicată „celor care ne-au ajutat să ne întoarcem pe Bulevardul Magheru 20”, transmit organizatorii.

În semn de mulţumire pentru spectatorii care au sprijinit Teatrul Nottara în cele 7 luni de „exil instituţia a pregătit o ofertă specială pentru spectacolele din festival, valabilă până la 31 iulie: biletele de la categoria de preţ 47,56 lei vor fi cumpărate online la tariful de 29,16 lei, exlusiv pe site-ul Teatrului Nottara, oferta specială fiind valabilă pentru spectacolele care au fost scoase la vânzare la data de 21 iulie.

Cele patru secţiuni principale ale manifestării sunt deja consacrate:

Secțiunea Bulevardul Comediei.

Din respect pentru preferinţele publicului bucureștean, Teatrul Nottara încearcă, din răsputeri, să reabiliteze comedia bulevardieră, ca specie onorabilă a genului dramatic. Fireşte, cu condiţia unor producţii de calitate. Secțiunea din acest an va cuprinde, aşa cum v-am obişnuit, spectacole cu mare succes de public, semnate de creatori aşezaţi sub semnul excelenţei.

Secţiunea Competitivă I – Crize de familie.

Propunem spectatorilor producții cu o tematică extrasă din realitățile cotidiene, dorind, astfel, să răspundem intereselor unor largi categorii de public.

Secțiunea Competitivă II – NETA.

Secţiunea va cuprinde spectacole ale unor teatre din rețeaua de festivaluri NETA (New European Theatre Action): România (Teatrul Nottara este membru NETA din 2015), Kosovo, Bulgaria, Serbia, Croația.

Secțiunea Premiere în FEST(IN).

Teatrul Nottara va prezenta cele mai recente producții ale sale.

Din 2015, în festival a fost inclusă secțiunea In memoriam, dedicată unor mari artiști, dispăruţi dintre noi. În cadrul aceastei ediții, aducem omagiul nostru actorilor: Emil Hossu, George Alexandru, Ştefan Radof şi Corneliu-Dan Borcia.

Secțiunea Multi Art EXIT, festival de teatru pentru persoane private de libertate ajuns la cea de-a VIII-a ediție, se va desfășura în zilele de 23 și 24 noiembrie. Este un eveniment unic în Europa, în care deţinuţii primesc un rol, la propriu, cu totul inedit în contextul destinului lor. Se încearcă astfel generarea unei atitudini de reconsiderare a relației penitenciarului cu societatea, din perspectiva procesului de reintegrare socială a celor privaţi de libertate.

În formula completă,  FEST(IN) pe Bulevard mai cuprinde colocvii, spectacole-lectură (dedicate, în această ediţie, dramaturgiei maghiare contemporane), evenimente stradale, lansări de carte de teatru, vernisajul unei expoziții de fotografie.

„Această ediție înseamnă întoarcerea noastră acasă. De fapt, nici nu am fost plecați. Doar că ne-a fost interzisă organizarea spectacolelor în sediul de pe bd. Magheru, din cauza unui stigmat numit bulină roșie gr. I – risc seismic, pe care Teatrul Nottara a fost obligat să-l poarte, pe nedrept, vreme de 20 de ani”, a spus Marinela Țepuș, directoarea Teatrului Nottara. „Am pregătit, pentru publicul nostru, o întoarcere pe Bulevard, cu fast și voie bună. Peste 30 de reprezentații – cu trupe din București, din țară și din străinătate –, evenimente stradale, spectacole-lectură, colocvii, expoziții, surprize. Toate acestea în 13 zile! Însă trebuie să știți că doar dumneavoastră, spectatorii, veți certifica prezența noastră aici, în locul atât de cunoscut. Fiecare bilet cumpărat de dumneavoastră ne va face mai puternici. Fiecare intrare a dumneavoastră în sălile noastre de spectacol ne va confirma existența. În schimb, noi vă vom pregăti surprize, jocuri, tombole – toate având un singur scop: Să ne bucurăm  împreună!”, a mai declarat Marinela Țepuș.

Vor avea loc 31 de reprezentații (din București: Bulandra, Metropolis, Nottara, Odeon, Teatrul de Artă, Țăndărică, din țară: Arad, Brașov, Brăila, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara, Târgoviște, din străinătate: Bulgaria, Cehia, Croația, Kosovo, Republica Moldova, Serbia, Slovenia) în 13 zile de festival! De asemenea, festivalul a pregătit un eveniment stradal, o expoziție de fotografie de teatru, 3 spectacole-lectură, 4 lansări de carte si 3 colocvii, care vor întregi programul ediției din acest an.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.