FNT şi barierele limbii sau fals discurs antinaţionalist

Festivalul Naţional de Teatru s-a deschis acum două seri la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, într-o clădire-şantier, în care, momentan, a juca teatru e un act care implică o doză mult mai mare de voinţă, bunăvoinţă şi dedicaţie decât e cazul în mod obişnuit.

O scurtă întoarcere în timp, cu tuşe naturaliste, trăită pe viu de cei peste o mie de spectatori care timp de trei ore şi jumătate, cât a durat ceremonia de deschidere plus spectacolul „Trei surori”, invitat de la Budapesta, s-au bucurat, ca-n vremurile de tristă amintire, doar de „căldura” venită de pe scenă şi din propriile paltoane… Dar înainte de a bate gongul pentru cele „Trei surori”, pe scenă au urcat Alice Georgescu, selecţioner unic şi director artistic al festivalului, Ion Caramitru, director al teatrului gazdă şi preşedinte al UNITER, şi Kelemen Hunor, ministrul Culturii în România.

O „fotografie” care să ilustreze peste timp momentul ar trebui să păstreze şi cele trei mini-discursuri, iar imaginea României şi a teatrului românesc (că nu degeaba e teatrul cel mai bun barometru al stării unei naţiuni/ civilizaţii) ar fi surprinsă perfect… Moartea şi personalitatea unui mare artist, Liviu Ciulei, evocată în câteva cuvinte. Un mic discurs despre renovarea clădirii Teatrului Naţional din partea directorului care, cu graţie şi talent de actor, a orientat atenţia publicului către un viitor ferice în respectiva clădire şi în sălile ce vor veni… Apoi un discurs despre personalitatea lui Cehov şi despre personajele lui, susţinut de ministrul en titre, care, pe lângă lucruri multe şi mărunte despre importanţa şi sprijinul datorat culturii, a găsit de cuviinţă să despice în patru firul cehovianismului şi să vorbească în termeni pe alocuri caragialeni despre inactivitatea care domneşte în lumea celebrului dramaturg şi de care noi, ca fericiţi trăitori într-un secol mai târziu, ar trebui să încercăm să ne salvăm…

Ce a urmat apoi a fost încă un mic discurs la care Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti a avut o reacţie cum numai o sală de teatru poate avea, atunci când „emoţiile” se propagă în valuri şi pulsaţiile se simt, cu siguranţă, în aceeaşi măsură pe scenă. Rumoarea iscată în sală e semn că uneori naţionalismul se poate ivi ad-hoc… La deschiderea Festivalului Naţional de Teatru din România, ministrul Culturii a adresat un „salut” câteva minute în şir în limba maghiară – că doar trăim în secolul multiculturalităţii, când graniţele de orice natură sunt încălcate… Sigur că vorbim de un festival naţional cu o componentă internaţională, sigur că teatrul şi cultura trec dincolo de bariere de acest gen, cum diplomatic a subliniat Alice Georgescu peste câteva momente, sigur că la un eveniment de o asemenea amploare în sală nu erau doar români… Dar „salutul” n-a fost adresat în nicio altă limbă – spre exemplu, una de circulaţie internaţională – şi nici în limba vreunei alte minorităţi dintre cele locuitoare în România. Concluzia e simplă şi atât de frumos rezumată de o zicală tipic românească: cine-mparte parte-şi face… Aşadar, lipsă de diplomaţie asumată sau o mică sfidare în numele culturii?! Mister…

Şi dacă motto-ul pe care l-a ales Alice Georgescu pentru această a 21-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru „Omul, acest animal ciudat…” rezumă şi aproape justifică orice act şi orice decizie încadrabilă în sfera descrisă de cuvântul „om”, atunci cuvintele lui Shakespeare, care numea actorul „cronica vie şi prescurtată a vremurilor”, pot fi extinse astăzi şi la nivel mai înalt…

Print

Un Comentariu

  1. nevy 06/11/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.