Celebrul regizor italian se opune unei decizii luate de conducerea faimosului teatru liric în legătură cu producția sa „Aida” de Giuseppe Verdi, pe care a realizat-o în anul 2006 la Milano.
Presa de specialitate a anunțat săptămâna trecută că artistul care a semnat atâtea filme intrate în istorie și numeroase spectacole de operă este în conflict cu La Scala din Milano, unde a lucrat zeci de ani și de unde acum se simte respins. Franco Zeffirelli, în vârstă de 91 de ani, s-a declarat revoltat de hotărârea ca una dintre „cele mai mari” creații ale sale, datând din anul 2006, să fie vândută unei opere din Kazahstan, mai exact celei din Astana, fără acordul său.
Regizorul a susținut într-o scrisoare deschisă că opera sa este astfel condamnată la „o soartă infamă și brutală” și a amenințat că avocații săi vor lua atitudine, însă fără a explica de ce spectacolul său după „Aida” de la La Scala n-ar trebui să ajungă la publicul din Kazahstan. În opinia lui, această decizie luată de conducerea teatrului liric face parte dintr-un plan menit a-l îndepărta din istoria operei italiene. „Descopăr că mă confrunt cu o vendetta pusă la cale de creierele de la La Scala, care mă consideră un artist ce trebuie dat uitării”, a declarat Franco Zeffirelli pentru cotidianul britanic „The Independent”. „De fapt, o spun cu toată modestia, e vorba despre cel mai mare spectacol după această capodoperă care s-a făcut vreodată. Chiar ar fi trebuit să mă întrebe. După cât am lucrat la La Scala, ar fi trebuit să dea dovadă de mai mult respect”, a adăugat regizorul.
„Descopăr că mă confrunt cu o vendetta pusă la cale de creierele de la La Scala, care mă consideră un artist ce trebuie dat uitării”
Franco Zeffirelli
Pe de altă parte, conducerea teatrului liric de la Milano afirmă că vânzarea producției la opera din Kazahstan, unde prima reprezentație va avea loc pe 19 noiembrie, prevede protejarea drepturilor de autor pentru Franco Zeffirelli și Maurizio Millenotti, creatorul costumelor, care deja ar fi fost contactați de opera Astana pentru stabilirea detaliilor de ordin financiar. Mai mult, regizorul ar fi fost invitat la o discuție de instituția din Kazastan pentru discutarea tuturor aspectelor. Reprezentanții La Scala și-au exprimat „amărăciunea și neîncrederea” în afirmațiile regizorului italian, atitudine pe care, de altfel, a avut-o și pretențiosul public de la La Scala față de prestația unuia dintre interpreți în seara premierei cu „Aida” , în 2006.
Însă în cei opt ani care au trecut de atunci spectacolul a fost o importantă sursă de bani pentru instituția-gazdă, care a organizat 47 de reprezentații. Conflictul dintre conducere și Franco Zeffirelli, insinuează cotidianul „The Independent”, citând ziarul „La Stampa”, pare să anunțe sfârșitul unei colaborări de mare succes, care a început acum mai bine de jumătate de secol, mai exact în anul 1953, când Franco Zeffirelli era creator de costume pentru producții La Scala.