„Freelancer story”, povestea unei generații de actori de sacrificiu

freelancer 12Spectacolul „Freelancer story”, în regia lui Ion Sapdaru, va avea premiera în acest weekend, pe 30 și 31 ianuarie, de la ora 18.00, la Sala Studio a Teatrului Nțaional din Iași. Un spectacol „scris şi construit scenic de către Ion Sapdaru pe marginea unui vis: dorinţa a doi tineri actori de a juca teatru”, așa cum este prezentat de realizatori, „Freelancer Story” îi are în distribuție pe Alexandra Bandac, Cosmin Maxim, Annemarie Chertic, Livia Iorga. Scenografia este semnată de Alina Dincă Puşcaşu, iar voice-over: Adi Marele, Natalia Mîndru

„Piesa este rezultatul unor reflecţii de mai mult timp, dar mai ales în urma tragicului sfârşit al unui tânăr actor, întâmplat acum mai bine de-un an”, a explicat Ion Sapdaru, creatorul scenariului și regizorul spectacolului. „Îi admir nespus pe aceşti tineri actori în blugi găuriţi, cu căşti în urechi şi rucsacuri în spate. Apropo de rucsacuri … Mă întreb mereu ce ţin ei în aceste minuscule rucsacuri. Un sandviş, un pachet de ţigări, un notebook ? Sau o piesa cu un rol pe care visează să-l joace într-un teatru ?… Fiecare din ei e unic, misterios, trist… Fiecare din ei ascunde o energie, o nostalgie, un univers… Îi văd deseori cum calcă timizi pragul agenţiilor de casting, cum salută ceremonioşi pe ,,maeştrii consacraţi ai scenei’’ având în colţul gurii tot dispreţul din lume, îi văd cum semnează strângând din dinţi contracte cu sume mizerabile… Nu ştiu cine au fost Toma Caragiu, Emil Botta, Gina Patrichi… Beau zeci de litri de sucuri toxice, fumează ca şerpii şi au ochii roşii de facebook-chişti incurabili…Vorbesc ciudat, pe scurtătură, cinic şi plastic… Şi toţi au un singur vis – să joace teatru!” Iată motivația lui Ion Sapdaru pentru spectacolul pus în scenă la Iași. „Freelancer story este o piesă cu câteva episoade din viaţa a doi tineri actori”, mai spune el: „Doi tineri actori care sunt în stare să meargă până la sacrificiu pentru a-şi vedea visul cu ochii – să joace teatru! Şi au jucat… Şi s-au bucurat… Apoi s-au întristat… Să descoperi că nimeni nu te iubeşte, că meseria ta e una pe care n-o găseşti nici măcar în nomenclatorul de meserii al României, să constaţi că ,,şopârlele sunt mai interesante decât actorii”… ce încercări grele îi pot reveni unui tânăr actor! Şi totuşi, actorul visează…”.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.