Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Friedrich Dürrenmatt…
„Tocmai pluralitatea de stiluri care trebuie să domine teatru de azi conţine şi ceva bun. Acest ceva bun apare la început ca ceva negativ. Fiecare mare epocă teatrală a putut exista deoarece se găsise o anumită formă teatrală, un anumit stil dramatic în care şi prin care se scriau piese de teatru. Acest lucru apare clar în teatrul englez, în cel spaniol sau în teatrul popular vienez, acest admirabil fenomen al teatrului de limbă germană. Numai astfel se poate explica marele număr de piese pe care a putut să le scrie Lope de Vega. Stilistic, piesa de teatru nu punea pentru el nicio problemă. Cantitativ însă, cum nu mai există un stil dramatic unitar, cum nu mai poate să existe, cantitativ vorbind, scrierea de piese devine o problemă şi din această cauză cu atât mai dificilă. Teatrul contemporan are, deci, două aspecte, pe de o parte, este muzeu, pe de alta, teatru pentru experimente, ceea ce face ca fiecare piesă de teatru să pună în faţa autorului noi sarcini, noi probleme de stil. Stilul nu mai este astăzi ceva general, ci ceva personal, a devenit chiar un factor hotărâtor de la caz la caz. Nu mai există nici un fel de stil, ci numai stiluri, cuvânt care caracterizează în genere situaţia artei contemporane, căci ea constă în experimente şi în nimic altceva, ca însăşi lumea de astăzi (…)
Ce s-ar putea spune în sfârşit despre spectatori, fără de care nici un fel de teatru nu este posibil, după cum am afirmat mai înainte? Ei au devenit anonimi, sunt pur şi simplu „Publicul”, iar acest lucru este mult mai rău decât ar părea la prima vedere. Scriitorul modern nu mai cunoaşte un public anumit, cu excepţia cazului că vrea să scrie pentru teatrul sătesc, ceea ce nu i-ar aduce de fapt nicio mulţumire. Publicul el şi-l închipuie, dar în realitate publicul este el însuşi şi aceasta constituie o situaţie periculoasă pe care n-o poate schimba nimeni şi nici ocoli.
Imprecizia, echivocul de care s-a bucurat din motive politice şi care au devenit astăzi nedespărţite de noţiunile de popor şi societate – ca să nu mai vorbim despre comunitate – s-au strecurat forţat şi în teatru. Cum să-şi găsească subiectele, cum deznodămintele? Iată câteva întrebări la care vom găsi poate un răspuns, dacă vom lămuri posibilităţile pe care le mai oferă încă teatrul.”
(Friedrich Dürrenmatt, „Probleme ale teatrului”, traducere de Constanţa Trifu şi Amalia Zambetti, în „Dialogul neîntrerupt al teatrului în secolul XX”, vol. 2, antologie, postfaţă şi note de B. Elvin, Editura Minerva, Bucureşti, 1973)
Print