Gala Tânărului Actor, aproape de start

Cea de-a XIV-a ediţie a Galei Tânărului Actor va avea loc la Mangalia, în perioada 31 august – 3 septembrie. Ca şi anii trecuţi, competiţia, la care se înscriu zeci de tineri absolvenţi ai facultăţilor de profil, va cuprinde două secţiuni: „Grup” şi „Individual”.

La prima secţiune vor concura patru spectacole, alese de un juriu alcătuit din Mircea Cornişteanu, George Mihăiţă şi Attila Vizauer. Producţiile rămase în competiţie, în urma preselecţiei din 14-15 august, sunt următoarele:

„The H(eden) Garden”, de Alexandra Pâzgu (cu Florin Vasile Călbăjos, George Dometi, Fulvia Mǎdǎlina Folosea, Alexandra Odoroagă, Vlad Nemeş şi Ioana Predescu), „Hamlet…Eu sunt?”, după „I am Hamlet”, de Richard James (cu Radu Homiceanu şi Radu Horghidan), „Fetele grase câştigă întotdeauna”,  de Madeline George (cu Lavinia Coman, Alexandra Crăciun, Alexandra-Elena Gogan şi Eliza Păuna), şi „Repetiţia”, colaj de texte după Eugène Ionesco şi Matei Vişniec (cu Maria Salcă, Adriana Ştefănache şi Anca Eugenia Ţecu).

La secţiunea „Individual”, comisia formată din Mihai Dinvale, Silviu Jicman şi Cornel Todea a admis pentru participarea la finală 20 de candidaţi: Adriana Raluca Bordeanu, Diana Croitoru, Ştefania Dumitru, Răzvan Epure, Smaranda Gabudeanu, Andrei-George Gherghe, Anca Maria Ghiţă, Roxana Gârleanu, Claudia Jassmine Glodeanu, Bianca Ioan, Andreea Moustache, Simona Elena Năstase, Alexandra Odoroagă, Alexandru Perila, Gina Nica Pitulea, Claudia Suliman, Andreea-Maria Şovan, Raisa Ştiopoane, Ovidiu Uşvat şi Ioana Zărnescu.

Proba impusă tuturor participanţilor la secţiunea Individual constă într-o interpretare personală – în limita a 5 minute – a unui text ales din primele cinci capitole din „Cartea milionarului”, de Ştefan Bănulescu.

Pariul pe contemporani

Despre ce înseamnă Gala Tânărului Actor pentru cei care au absolvit de curând o facultate de profil vorbeşte, oricât de simplistă ar părea această concluzie, lista premianţilor de la ediţiile anterioare. Unii au confirmat în timp şi activează pe scena profesionistă, talentul lor fiind susţinut şi de pregătire, şi de noroc, iar alţii au trecut fulgerător, au câştigat şi au plecat înapoi într-un anonimat de care, în unele cazuri, sunt prea puţini vinovaţi. Parcurgerea acestei liste de câştigători e de natură să te întristeze: unde au dispărut, în ce domeniu şi în ce ţară au eşuat atâţia tineri care au făcut, acum o vreme, artă cu o adevărată plăcere, demnă de o soartă mai bună? Dacă despre cei rătăciţi în meandrele vieţii nu putem şti dacă au pierdut sau nu renunţând, despre noi, spectatorii, putem spune sigur că am pierdut.

În ceea ce priveşte one-man/ woman showul cu care va veni de acasă fiecare concurent de la secţiunea „individual”, trebuie subliniat că participanţii se bucură de libertate neîngrădită în sfertul de oră în care trebuie să convingă juriul de profesionalismul şi de disponibilitatea lor artistică. În privinţa textelor pe care mizează candidaţii din acest an, se observă cu uşurinţă un element comun: pariul pe dramaturgia contemporană. Pentru moment, tinerii aspiranţii la lauri au lăsat deoparte repertoriul clasic. Duşi sunt Shakespeare, Cehov, Molière, Ibsen sau Caragiale, precum şi clasicii secolului XX, participanţii alegând mai ales texte ale epocii lor sau scrieri din istoria recentă. Numai Dostoievski a reuşit să-şi fac loc în sfera de interes a participanţilor.

Lângă Liviu Rebreanu şi Marin Preda, opţiuni cel puţin surprinzătoare, fie şi numai pentru că oamenii de teatru ai zilei nu sunt deloc interesaţi de dramatizări după scrierile fundamentale ale literaturii române. Matei Vişniec, Péter Esterházy sau Ştefan Caraman sau… Eugen Istodor sunt autori în cărţile cărora actorii de mâine au descoperit lumea de azi. O lume altfel pentru fiecare, desigur, o lume în care au ales să intre o vreme, măcar pentru a vedea cum se simt în ea, dacă şi cum o înţeleg, dacă şi cum o pot traduce pe scenă. Opţiunile repertoriale din ambele secţiuni probează dominaţia, până la urmă firească, a unei curiozităţi puternice faţă de un prezent deloc simplu şi deloc uniform, un prezent în care artiştii joacă la loterie, prin simplul fapt de a dori să fie artişti.

Print

Un Comentariu

  1. Alexandra 16/08/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.