Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, George Banu…
Peter Brook scria despre Regele Lear: „Trebuie surprinsă totalitatea temelor piesei, aşa cum un dirijor urmăreşte ansamblul liniilor şi al nodurilor operei interpretate.“ Şi, conchide el, în Împreună cu Shakespeare: „la fel se întâmplă şi cu piesele lui Cehov“. Dincolo de farsele comice, Cehov se înrudeşte cu Shakespeare prin mânuirea complexă a polifoniei dramatice. Şi la el liniile se împletesc, se despart şi se regăsesc. Încă de la debut, tocmai din pricina relaţiei deschise pe care o are cu lumea, Cehov acordă o şansă tuturor personajelor, astfel încât ele nu devin prizoniere ale unui curent unic. Polifonia corală a scriiturii cehoviene îşi află temeiul în voinţa autorului de a urmări realul, fără a-i sacrifica complexitatea în numele unor opţiuni, îndeosebi ideologice, abuziv de ferme. Fiindcă, rămânând retras, el reuşeşte să conserve bogăţia de contradicţii a vieții, impunând totodată ordinea unei structuri. În Ivanov, el n-a atins măiestria de mai târziu, căci impresia care se degajă este de libertate sălbatică abia ţinută în frâu. Pasiunea de azi pentru piesele sale de debut se explică şi prin asta. Fuziunea acestor materiale aflate în ebuliţie nu e integral dominată de autor, iar regizorul se va putea cufunda în ele cu senzaţia că nu totul este sub control. El se confruntă, deci, cu o polifonie în mişcare, pe care va încerca s-o arhitectureze. Iar asta cere cu atât mai multă abilitate, cu cât, în raport cu Shakespeare, aici centrul este vid. Va trebui adoptată tehnica savantă, dragă lui Orson Wells, a montajului în cadru. Cehov va deveni maestrul necontestat al acestuia în teatrul modern.
Print