George Banu, nominalizat pentru „Parisul personal” la Premiile Observator Cultural

Foto: Maria Ștefănescu

George Banu este nominalizat la cea de-a XI-a ediție a Premiilor „Observator cultural”, la categoria Memorialistică, pentru „Familia din Revoli 18”, cel de-al treilea volum din seria „Parisul personal”, publicat în colecția Yorick a Editurii Nemira. Gala de premiere va avea loc pe 4 aprilie, ora 19.00, la Teatrul Odeon. Premiile se acordă la mai multe categorii, iar nominalizările au fost realizate de redactorii şi colaboratorii constanţi ai revistei „Observator Cultural” care au votat pentru apariţiile editoriale din 2016. George Banu este nominalizat alături de Marius Chivu, pentru volumul „Trei săptămîni în Anzi”, publicat la Humanitas, Jan Cornelius, pentru „Eu, Dracula și John Lennon”, Humanitas, Riri Sylvia Manor, pentru „Bucuria de a nu fi perfectă. Memorii. București/Tel Aviv 1941–2015”, Humanitas, și Ileana Mălăncioiu, „Am reuşit să rămîn eu însămi”, apărut la Polirom.

Juriul care va decide premiile în 2017 este alcătuit din: Carmen Muşat (preşedinta juriului), Bianca Burţa-Cernat, Adina Diniţoiu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuş, Iulia Popovici şi Bogdan-Alexandru Stănescu.

Publicat în toamna anului trecut, volumul a fost lansat în cadrul ediției din 2016 a FNT și este ilustrat cu fotografii realizate de Mihaela Marin. Cu acel prilej, autorul spunea: „E o emoție împărtășită să duci la capăt astăzi o asemenea inițiativă. În acest proiect, de memorii indirect, născut la întâlnirea cu Valentin Nicolau de la Paris, s-a cristalizat o anumită logică: prima carte era o incursiune prin plimbări secrete în Paris, descoperiri ale unor locuri pe care am vrut să le împărtășesc, al doilea volum e un fel de contrarăspuns, în care am încercat să vorbesc „proustian” despre funcția fiecărui cadou esențial primit, care trimite organic la scene de viață și prieteni și am încercat să elaborez și o gândire despre cadouri. A treia carte este, într-adevăr, despre refugiul personal. Fiind tot timpul în teatru, dar nu pe scenă, nevoia acestui refugiu personal e importantă și aici vorbesc despre acest refugiu personal, despre consolarea prin dialogurile cu personaje imaginare, dar prezente”.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.