Gheorghe Dinică, întruchiparea firescului

gheorghe_dinica_S-a stins un actor din categoria irepetabililor. A plecat brusc, discret, după zeci de roluri pe scenă şi pe peliculă. Unul dintre actorii incontestabili, care s-a impus uşor, de la sine, prin succesul de public şi succesul de critică. Un artist care n-a aprins dispute de nici un fel, n-a stârnit controverse, n-a şocat, n-a bravat şi un om îndrăgit pentru firescul lui, într-o Românie în care normalitatea e deseori înţeleasă ca banalitate, fiind, aşadar, neinteresantă, neapetisantă.

A păşit pe scândură firesc, cu multe decenii în urmă, şi acolo s-a înstăpânit, găsindu-şi locul pe care îl căuta. „Primul meu rol a fost cu trupa de amatori de la Poştă, iar eu interpretam rolul locotenentului Stamatescu din piese „Titanic vals” de Tudor Muşatescu. Eram pe scenă şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit nişte aplauze din sală. Acelea au fost primele aplauze din viaţa mea. M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de când lumea”, povestea, privind calm în urmă. Atunci, la început şi după aceea mereu, a fost un spirit de care scena a avut nevoie. Unul fără egal, care joacă intuitiv, fără opinteli, fără teoretizări, fără farafâstâcuri. Şi astfel şi-a continuat şi şi-a încheiat drumul. Canalele de televiziune şi ziarele, în graba care le caracterizează când vine vorba de anunţat solemn sau/ şi patetic moartea unui artist de o asemenea valoare şi popularitate, au uitat de adevărata carieră a lui Gheorghe Dinică, alegând să ne amintească de rolurile din telenovelele recente şi de joaca actorului cu muzica lăutărească, în companie lui Nelu Ploieşteanu. „Bine şi aşa”, vor spune unii, numai că nu acestea sunt isprăvile graţie cărora Dinică a devenit un actor-unicat, necesar şi irepetabil. Telenovela a fost alegerea omului, nu a actorului, ca şi joaca, de un anumit farmec, e adevărat, cu muzica de pahar.

Valoarea artistului e prezentă în rolurile din filme, în care a jucat din 1963 până în 2007, şi din piesele da teatru, de care nu s-a dezlipit din 1961. A jucat roluri celebru, în piese şi montări la fel de celebre: „Moartea lui Rameau”, „Livada de vişini”, „Take, Ianche şi Cadâr”, „O noapte furtunoasă”, „Noaptea regilor”, „Troilus şi Cressida”, „Moartea lui Danton” şi câte şi mai câte. Pe peliculă a fost Stănică Raţiu, Salamander, Lăscărică, Paraipan ş.a.m.d. Şi a jucat în câteva dintre cele mai interesante producţii cinematografice româneşti: „Prin cenuşa imperiului”, „Osânda”, „Concurs”, „de ce trag clopotele, Mitică?”, „Filantropica”.

A jucat fără întrerupere şi mai ales o gamă variată de personaje negative, atras fiind de posibilităţile artistice pe care le oferă răul, dar şi de cele pe care artistul le creează pentru rău. Iată ce mărturisea într-un interviu: “Am avut şansa ca, de la începutul carierei, să nu mi se dea roluri pozitive şi am fost luat drept genul care interpretează un personaj negativ. Ei, asemenea personaje sunt cele mai interesante. Sunt roluri colorate, ai posibilităţi. La rolul pozitiv e foarte clar ce ai de făcut. Când joci un personaj negativ, poţi să îl joci cum vrei, pentru că cei ai dracului trebuie eliminaţi şi ţi se dă voie să mori în toate felurile. Iar posibilităţile pentru actori sunt mult mai interesante.”

Posteritatea va alege. Pe drept sau pe nedrept. Despre selecţia ei capricioasă e mult prea devreme să vorbim. În loc de încheiere, vă recomand un interviu mai vechi, republicat în „Jurnalul Naţional” (http://www.jurnalul.ro/stire-interviu/gheorghe-dinica-viata-omului-e-mai-bogata-decat-pumni-si-suturi-in-gura-526901.html) şi un comentariu inteligent al lui Dragoş Vasile (http://www.catavencu.ro/lectia_de_viata_si_de_moarte_a_lui_gheorghe_dinica-11172.html).

Print

Un Comentariu

  1. Gela 17/11/2009

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.