„Hair”, imnul unei generații, la Teatrul Maghiar din Timișoara

LP4_2529Musicalul „Hair”, în regia lui Puskás Zoltán, va avea premiera pe 29 noiembrie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara. Conceput în plină criză a refugiaților, repetat în timp ce tinerii timișoreni scandau în Piața Operei, spectacolul își propune să redea întocmai vocea generației de azi, se arată într-un comunicat de presă. Următoarele reprezentații vor avea loc miercuri, 2 și 22 decembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare.

Puskás Zoltán pune în scenă celebrul musical „Hair” după cartea și versurile lui James Rado și Gerome Ragni și pe muzica scrisă de Galt MacDermot.

„Hair” a debutat la finalul anilor ‘60 pe Broadway și a devenit imediat imnul unei generații a schimbării, înfipte activ în realitățile sociale și politice ale Statelor Unite. Zece ani mai târziu, ecranizarea lui Milos Forman a depășit cu mult popularitatea musicalului și i-a adus două nominalizări la Globurile de Aur și una la Premiile César.

„Eu sunt din Serbia și trăiesc foarte aproape de granița la care s-a resimțit cel mai puternic criza refugiaților. Atunci am simțit prima dată că poate acest text, această temă nu trebuie să fie uitată. Al doilea impact l-a avut asupra mea aici, la Timișoara. Aveam repetiții și, deodată, lumea de pe stradă a început să scandeze. Era ca o revoluție. O revoluție împotriva sistemului politic, o revoluție pentru schimbare. Aceasta nu mai este doar o poveste americană. Nu mai poți să zici că asta nu mi se întâmplă mie. Ni se întâmplă și nouă, se întâmplă în toată lumea” povestește Puskás Zoltán, regizor și actor independent din Zenta, colaborator cu teatre din Novi Sad, dar și din România. „Hair” este al treilea spectacol muzical pe care îl pune în scenă cu trupa teatrului maghiar timișorean, după „AI LĂV IU”(2009) și „Legături primejdioase” (2011).

„Va fi un musical de categorie A, fiindcă – din fericire – avem distribuția ideală, care să transmită mesajul acestui spectacol conceput pentru o generație,” a declarat Balázs Attila, directorul teatrului și interpretul lui George Berger. Alături de el pe scenă se vor afla Kiss Attila (Claude Hooper Bukowski), Borbély B. Emília (Sheila Franklin), Molnár Bence (Woof Daschund), Molnos András Csaba (Hud Lafayette Johnson), Tar Mónika (Jeanie Ryan), Kocsárdi Levente (Steve) și Éder Enikő (Peggy). Roluri multiple interpretează Bandi András Zsolt și Szász Enikő. Distribuția este completată de Aszalos Géza, Csata Zsolt, Fall Ilona, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Simó Emese, Lukács Szilárd, Vass Richárd, Nagy Dóra și Szilasi Eszter Júlia.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.