Dacă un spectacol ar lua pentru o clipă forma unei persoane, premiera Teatrului de Comedie Doamne…ce măcel! (regia Lucian Giurghescu) ar fi un bătrânel care se plimbă cu mâinile la spate prin Cişmigiu. Un bătrân care nu e lipsit de umor, dar nici nu e îndeajuns de savuros pentru a petrece o oră şi jumătate în compania lui.
Nu deseori mi-a fost dat să văd o montare care să pară mai veche decât textul. Deşi tratează probleme ale moralei contemporane, unde ipocrizia face casă bună cu political-corectness-ul, Doamne…ce măcel! îşi construieşte un avatar de formule bătrâneşti, ridate, presărate pe alocuri cu umor.
Două cupluri se întâlnesc pentru a trata problema etică a cotonogelii dintre odraslele lor şi întâlnirea sfârşeşte într-o veselie bahică generală. Un amestec de comedie bulevardieră şi trimiteri deştepte sfârşeşte într-o plictiseală în care actorii (Tania Popa, Marius Drogeanu, Delia Nartea, Alexandru Conovaru) trag de glume în încercarea de a face publicul să râdă: Conovaru mai face câte o referire la revista presei (de la matinalul pe care îl prezintă la B1TV), Marius Drogeanu mai porneşte aerul condiţionat în sală, să mai treacă timpul, să ne simtem bine.
Totuşi, spre finalul montării atmosfera se dinamizează, montarea începe să capete ritm (vital pentru o comedie), iar glumele îşi ating ţinta. Dar minutele finale nu salvează restul zecilor de minute pierdute, în care nu au prins nici măcar ironiile la adresa societăţii business-corporatiste.
Spectacolul rămâne acelaşi bătrân de Cişmigiu, depăşit din toate punctele de vedere. În teatru, proverbul Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere! ar trebui să se aplice doar dacă acei bătrâni sunt ca vinul, nu ca ridul. Altfel, riscăm ca un text comic multi-premiat (semnat în acest caz de Yasmina Reza) să sfârşească reumatismal.
Doamne…ce măcel! are cu siguranţă mai multe hălci de plictiseală decât de umor, făcând să pălească brandul măcelarului.
Print