Spectacolul „Hänsel și Gretel”, adaptare după E. Humperdinck, în regia lui Cristian Mihăilescu, va avea premiera vineri, 7 noiembrie, la ora 17.00, la Opera Comică pentru Copii din București.
Apreciată pe toate marile scene lirice ale lumii, poveste prinde viață în sala mare a Operei Comice pentru Copii, sub semnătura unei consacrate echipe de creație: regia – Cristian Mihăilescu, conducerea muzicală – Ciprian Teodorașcu, scenografia – Viorica Petrovici și coregrafia – Cătălin Caracaș.
„Hänsel și Gretel este cea mai cunoscută operă pentru copii de pe întreg mapamondul. Nu există scenă de operă din lume care să n-o fi montat măcar o dată, de aceea miza este uriașă. Regizorul își pune problema ce vrea să sublinieze din această poveste perfectă. Pe mine m-a atras inteligența celor doi copii, evoluția lor de la joc la o instantanee maturizare. Hänsel și sora lui, Gretel, sunt puși în situația să se salveze și să învingă vrăjitoarea, o forță aparent mult mai puternică și opresivă. Dar inteligența lor, de care aminteam, învinge, așa cum tinerețea trebuie să învingă mereu. Și peste toate acestea, răsună muzica lui Humperdinck, nobilă, strălucitoare, tulburătoare și lirică în același timp. Hänsel, Gretel și Humperdinck sunt învingătorii spectacolului imaginat de mine”, a declarat regizorul Cristian Mihăilescu.
Îndrăgitele personaje sunt puse în valoare prin interpretarea soliștilor Raluca Oprea, Eliza Lassel (Hänsel), Oana Șerban, Virginia Stamate (Gretel), Ioana Bitere (Gretel și Mama), Mirela Dumitrescu (Mama), Vicențiu Țăranu, Dani Filipescu, Fang Shuang (Tata), Gabi Daha, Valentin Racoveanu (Vrăjitoarea) și Lucia Racoveanu (Zâna Nopții, Zâna Zorilor, Piticul).
În cadrul stagiunii 2014-2015, Opera Comică pentru Copii, alături de premiera de pe 7 noiembrie, va prezenta alte patru noi producții: „Poveste de Crăciun” (spectacol mozaic), „Peter Pan” (musical), „Flautul fermecat” (operă) și „Fetița cu chibrituri” (balet).