Miercuri, 4 octombrie, la ora 19.00, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie este programată premiera oficială a spectacolului „Shylock” după Gareth Armstrong, în regia lui Horațiu Mălăele.
Scenografia îi aparține Iulianei Vîlsan, muzica este semnată de Radu Captari, mișcarea scenică este realizată de Ștefan Lupu, Dilmana Yordanova semnează componenta video, iar asistent regie este Răzvan Popa.
Spectacolul îi are în distribuție pe: Horațiu Mălăele (Shylock), George Mihăiță (Tubal), Mirela Zeța/Lia Sinchevici (Portia), Bogdan Mălăele (Antonio), Anghel Damian (Bassanio), Lucian Ionescu (Lorenzo), Ruxandra Grecu (Jessica), Vlad Bîrzanu (Gondolierul), Constantin Codrescu ( înregistrare Vocea Ducelui).
„Shylock” prezintă un tablou tragic cu accente comice, abordând un conflict vechi de aproape două mii de ani: creștin contra evreu, dar raportat la problemele lumii contemporane. Mesajul spectacolului are o forță care străbate timpurile: oamenii au dreptul de a fi tratați egal indiferent de rasă, limbă sau religie.
Personaj emblematic al literaturii universale, Shylock cuprinde stereotipii vechi de secole care compun așa-numitul portret imaginar al evreului pe de o parte și viziunea umanistă a lui Shakespeare, pe de altă parte. Înainte de a fi evreu, el este o ființă umană, un om cu un dublu parcurs istoric: unul personal și un altul care reflectă întreaga comunitate de evrei hăituiți.
Gareth Armstrong (născut 25 iunie 1948) este actor, regizor, profesor universitar și scriitor britanic. Specializat în teatrul shakespearean, a jucat roluri celebre , printre care Romeo, Richard al III-lea, Oberon, Macbeth, Shylock. A scris, a regizat și a jucat one-man-show-ul Shylock, în care a analizat din perspectivă contemporană celebrul personaj din piesa „Neguțătorul din Veneția”.