Şi uite aşa, într-o seară de vară, într-o atmosferă plăcută, la înălţime, adică pe terasa La Motoare, cocoţată pe acoperişul Teatrului Naţional, am mers la „Terapie prin sex@gmail.com”, un mic spectacol de teatru, semnat şi interpretat de actriţa Puşa Darie de la Naţionalul ieşean.
Lume multă, cum era de aşteptat, căci conceptul teatru independent lights – iertată fie-mi această vorbă barbară – a prins în cluburile bucureştene. Lume încântată, abia aşteptând să râdă, lume cu aşteptări pe care respectiva repriză de stand-up comedy cred că nu le-a înşelat, date fiind reacţiile vioaie ale spectatorilor.
Personal, am avut ocazia să-mi întăresc o covingere pe care de multe ori am suspectat-o că e doar o idee preconcepută: aceea că o interpretare actoricească bună poate face minuni… dar nu şi un spectacol bun. Spun asta pentru că scurta, dar intensa şi haioasa prestaţie a Puşei Darie, oarecum pompos prezentată ca „one woman show” şi testată în cluburile ieşene, este, în realitate, o suită de monologuri, în care interpreta îşi pune în valoare diverse calităţi şi abilităţi: voce, mimică, gestică, mişcare etc., ataşate la personajele cu pricina, toate suferind din cauza „blestematului de orgasm”, care aduce numai belele şi când vine, şi când nu. Ca să devină un spectacol, producţia ar fi avut nevoie de ceva mai mult. Zglobie şi nuanţată, interpretarea de calitate a protagostei nu face parte dintr-un întreg. Ea este întregul, ea este oferta. Ceea ce poate fi cu atât mai lăudabil, dacă dacă mergem pe ideea că oferta nu se sprijină pe nicio proptea de regie. Însă tot de aceea nu poate ascunde lipsa de substanţă şi nici nu poate da mai mult de 40 de minute de spectacol, pe care regia l-ar fi putut transforma din entertainment în show.
Despre ce e vorba, de fapt? S-a mizat pe o temă care „ne doare” pe noi, bipezii începutului de mileniu şi nu numai: plăcerea sexuală, primită şi dăruită, cu rolul ei, greu de descris, în nişte vieţi în care puţini dintre noi se recunosc. Alcoolica, femeia străzii, victima violenţei domestice, cum s-ar spune în contemporana limbă de lemn, vrea să-i arate cineva cum să fie „lascivă”, ca să n-o mai încaseze de la soţul mânios. Octavia, o bună gospodină, locuitoare la bloc, află de la vecina că e plăcut şi uşurător să te viziteze unul, Orgasmul, şi că atunci te simţi de parcă tocmai ai fi plătit întreţinerea. Toată. Numai că soţul, om serios, nu este de acord cu bazaconia. Aşa că Octavia nu poate decât să-şi imagineze cum o fi vizita Orgasmului. O basarabeancă oarecare fuge de bătăile încasate fără întârzie pentru prestaţii nemulţumitoare la aşternut. O vrăjitoare care mută astrele în cer a aflat că toată lumea vrea să schimbe ceva în ziua de azi: sexul. Profesoara de biologia şi anatomia omului nu recunoaşte obiectul muncii în partidele conjugale jucate în genunchi şi nu numai. Şi povestea merge mai departe, aţi înţeles, preţ de 40 de minute lights. Şi nu poţi să nu te întrebi dacă evidenta contradicţie dintre prezentarea soft ironică şi conţinutul hard serios aduce o victorie sau o înfrângere. Câţi spectatori, atâtea răspunsuri, nu-i aşa?
Mă întreb însă dacă o astfel variaţiune pe temele „sexul şi violenţa” şi „femeia-victimă”, neavând nicio finalitate în plan artistic, căci nu este decât scheletul pe care s-ar putea construi un spectacol (minimalist, fireşte), are vreo finalitate. Dacă ar fi oferit mai mult, ar fi avut. Dacă emoţii nu stârneşte, poate trezeşte conştiinţe sau pur şi simplu gânduri? Cert e că stârneşte, lejer, zâmbete sau chiar hohote de râs. Şi fără îndoială că e plăcut să petreci câteva zeci de minute de stand-up comedy într-un spaţiu în aer liber, neconvenţional şi prietenos. Dacă vrei doar atât, e chiar bine.
Print