Ilinca Goia: Telenovela e botezul focului…

Ilinca Goia este actriţă angajată a Teatrului Naţional din Bucureşti, unde o puteţi vedea în „Tectonica sentimentelor” sau în „Jocul ielelor”. A fost Ilinca Arnoteanu şi Wanda în filmul lui Mircea Veroiu, „Craii de Curtea Veche” şi Manya în „Femeia visurilor” al lui Dan Piţa. A fost Nora lui Ibsen şi Desdemona lui Shakespeare… În televiziune, Ilinca Goia a acceptat provocarea a două telenovele, „Lacrimi de iubire” şi „Om sărac, om bogat”. 

Ce înseamnă pentru un actor de teatru experienţa telenovelei?

Pentru mine a însemnat o experienţă foarte fructuoasă care m-a forţat să-mi rafinez şi să-mi alertez toate puterile actoriceşti, pentru că e un tip de muncă ce se face în asalt, adesea spontan, adesea cu textul trimis acum. Un text pe care trebuie să-l filmezi peste jumătate de oră şi să ai în vedere şi trecutul personajului şi să-i laşi şi către viitor oarece şanse… E un tip de muncă ce-ţi cere o agerime, o tinereţe care mie mi-a folosit foarte mult. Am avut parte de o echipă excelentă când am colaborat la „Om sărac, om bogat”, de la cei patru regizori, la secretarele de platou, până la actorii cu care colaboram. S-a format un fel de energie de familie, de apreciere, de preţuire, de iubire, în sensul cel mai adevărat al cuvântului, ceea ce se întâmplă rar. Nu te întâlneşti cu asta în fiecare proiect în care intri, fie că e teatru, film sau tv… E o experienţă de care-mi amintesc cu mare drag, plus că n-am să ascund, şi ştie toată lumea, că în televiziune actorul e plătit cum se cuvine. Asta e o demnitate pe care ţi-o dă munca la televizor. Simţi că eşti preţuit, că imaginea ta se vinde într-un anume fel. E o experienţă pe care aş recomanda-o oricărui începător, pentru că e botezul focului. Am învăţat foarte mult. Foarte mult despre mine. Am învăţat să fiu mai rapidă, mai spontană.

Cât diferă de tipul de lucru la alt gen de film?

La alt gen de film ştii scenariul de la început, ştii pe ce semnezi, iar în cele mai fericite cazuri ai parte şi de repetiţii, de o comunicare fluentă cu regizorul… Aici, la telenovele, nu prea ştii pe ce te bazezi. Îmi amintesc, când am început serialul, n-am întrebat ce va face şi cum va fi personajul meu. I-am rugat pe producător şi pe regizor să-mi spună ce NU va face niciodată şi ce NU va fi niciodată. Şi mi-au dat nişte răspunsuri care după aia, de-a lungul celor şase luni de filmări, s-au contrazis. Dar nici ei n-aveau de unde să ştie cum vor decurge audienţele, se făceau tot felul de sondaje, forumuri… în urma cărora schimbau, modificau scenariul iniţial, tonul personajului, evoluţia lui. Deci la telenovele ai de-a face cu foarte mult imponderabil, ceea ce la film nu se întâmplă. La film ştii de la început până la sfârşit personajul, povestea…

Crezi că telenovela e un gen minor?

Este aşa şi se întâmplă aşa când nu e făcută profesionist, adică atunci când alegi nişte actori buni şi-i laşi în legea lor să facă ce ştiu ei mai bine… Atunci, din păcate, şi profesioniştii se amatoricesc. Atunci este un gen minor. Dar dacă e făcut cu substanţa aceea vie şi lucrativă care înseamnă comuniune, atunci nu… E important şi scenariul, dar din păcate nu prea ai control asupra lui. Atunci când îl primeşti, trebuie să-l şi filmezi şi să o faci în aşa fel încât să fie credibil şi să nu te superi că nu e exact în tonul pe care-l aşteptai de la personajul tău. Am trecut prin asta. Într-o singură zi a trebuit să schimb personajul şi să-i dau cu totul şi cu totul altă dimensiune decât am bănuit de la început că va evolua. E o provocare cumplită. Nu vreau să-mi aduc aminte câţi neuroni mi-au murit atunci…

Pe ce se bazează succesul telenovelei?

Omul nu mai citeşte foiletoane. Marii autori publicau în foileton, nu direct în volum, ci în episoade în ziar. Cred că e nevoia omului de a se regăsi, de a se confunda cu alte istorii, poveşti, cu alte psihologii. Apropo de scenariu, eu cred că ar trebui să aibă fiecare novelă, măcar în subsidiar, şi un scop educativ. Adică nu să ne ducem numi după gustul vulgului, ci să încercăm să-l mai şi tragem după noi, să-l ademenim către a-şi rafina ideile, modul de viaţă, de a gândi, de a se exprima…

A existat vreun moment când ai vrut să renunţi pe platoul de filmare pentru că te limitează artistic?

Nu. Pentru că eu nu sunt o pesimistă. Daca mi-arăţi un pahar pe sfert plin eu îl văd pe sfert plin, nu trei sferturi gol. Şi sunt o persoană foarte practică.

Cât de greu este de trecut de la genul ăsta de experienţă la lucrul pe scenă?

Nu e deloc greu. E altceva. Dar de-asta actoria e o meserie fantastică. Un actor, în zilele noastre, trebuie să fie apt să facă de toate şi asta mi se pare minunat, o mare şansă de la Doamne-Doamne. Trebuie să poţi să faci orice, de la poezie pre-elisabetană, la publicitate, să fii maestru de ceremonii la evenimente, să faci teatru de proză, musical, televiziune, orice…

Print

Un Comentariu

  1. Sorin Felix 30/09/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.