Alexandra Odoroagă, din Sf. Gheorghe, va fi prezentă în concurs cu recitalul „Verbele auxiliare ale inimii”de Péter Esterházy.
Ca absolventă a facultăţii de Teatru si Televiziune, Universitatea Babes Bolyai, Cluj-Napoca, clasa Conf. Dr. Miklòs Bàcs, am aprofundat de-a lungul anilor de studiu cunoştinţe pe care în prezent şi în viitorul carierei mele ca actriţă îmi propun să le incorporez şi să le dezvolt în practica lucrului pe scenă. Sunt o persoană activă căreia îi place să fie ocupată. Mă simt împlinită la sfârşitul unei zile în care mi-am făcut meseria sau am făcut orice mă ajută să devin atât un artist mai complet cât şi o persoană mai bună. Ceea ce doresc este să îmi pot face meseria cu demnitate şi umilinţă faţă de scândura pe care sper să o slujesc mult timp de acum înainte. Odată cu această meserie vine şi o responsabilitate. Cei fără orgoliu simt această responsabilitate care ne duce spre un teatru de vis.


Print