În jurul nominalizărilor anunţate

În România, oricine poate să conteste pe oricine sau orice, motivat sau nemotivat, argumentat sau mai puţin argumentat, criteriile elementare ale oricărei contestaţii nu mai au de mult timp niciun fel de importanţă. Suntem atât de adaptaţi la aceste semne de întrebare şi acuze publice, încât nici celor îndreptăţite nu le mai acordăm răgazul şi importanţa cuvenită. Aşa funcţionează societatea noastră şi nici breasla teatrală nu se exclude de la această obişnuinţă.

Premiile Uniter şi Festivalul Naţional de Teatru (FNT) aproape întotdeauna au stârnit controverse, au iscat nemulţumiri şi comentarii. Acest lucru se datorează şi faptului că sunt cele mai serioase şi mediatizate evenimente care vizează producţia autohtonă. Să nu ne arătăm mai catolici decât Papa şi să plecăm de la premisa că niciun juriu şi niciun selecţioner din lume nu poate să mulţumească pe toată lumea. Mai ales că în cazul unui selecţioner unic, aşa cum se întâmplă la FNT, funcţionează automat gustul, subiectivitatea, pregătirea, cultura etc. celui care se află în această postură. Este cumva normal, dacă presupunem că pentru aceste calităţi a fost desemnat selecţioner unic al festivalului naţional. Dar, trebuie să recunosc că cel mai tare în România mă sperie cuvântul “unic” asociat unei funcţii…

La ultimele trei ediţii, criticul de teatru Cristina Modreanu a fost ales de UNITER pentru a dicta lista spectacolelor incluse în festival. În fiecare an artişti, directori de teatru, critici au privit cu rezerve selecţia Cristinei Modreanu. Mircea Morariu şi Alice Georgescu, nume cunoscute în teatrul românesc, au comentat public acest fapt, iar răspunsul nu a întârziat, gândit nu ca o explicaţie, ci ca o acuzare la adresa celor doi. Li s-a spus direct că nu sunt bine informaţi, nu cunosc mersul actual al teatrului şi că au limbaj şi gândire de lemn. Mă întreb acum, cine bagă mâna în foc că ştie încotro merge teatrul şi poate să le arate şi altora? Şi îmi amintesc de Giorgio Strehler care povestea despre cele patru cetăţi ale teatrului, patru direcţii, patru modalităţi de a gândi şi de a simţi când te apropii de acest mister. Bine, selecţionerul unic ne-a spus că “teatrul de artă a murit”, iar Strehler chiar înaintea lui.

Nu voi comenta selecţia din acest an (pentru că nu îi înţeleg criteriile), nu voi scrie nici despre revolta directorilor de teatru (de citit Scrisorile deschise ale lui Claudiu Goga, directorul Teatrului “Sică Alexandrescu”, Braşov) că selecţionerul unic nu a onorat invitaţiile repetate la anumite spectacole, deşi regulamentul prevede clar: “selecţionerul FNT, desemnat de preşedintele UNITER şi confirmat, în baza prezentării unui proiect, de către Senatul UNITER ales de întreaga breaslă, are datoria să vizioneze toate spectacolele propuse de teatrele din ţară” şi continuă: “Spectacolele pot fi vizionate pe viu sau înregistrate. Selecţionerul poate decide…”. În cazul spectacolului de teatru (care prin prin starea lui de fapt, este pe viu), acest amendament al regulamentului îmi aminteşte de discuţiile între şcolari: “Nu citesc cartea, am văzut filmul”! Atunci de ce anul trecut se trimiteau scrisori deschise către Ministerul Culturii că s-au tăiat fondurile festivalului? O casetă rezolva totul!

Încă mă întreb de ce a fost selecţionat la ediţia trecută spectacolul “Cum depăşeşte Barbie criza mondială” al Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara, iar “Ivona, principesa Burgundiei” (Teatrul Tamási Áron, Sf. Gheorghe, regia László Bocsárdi) nu? Primul era foarte prost, iar al doilea nominalizat la Premiile UNITER la mai multe categorii (regie, scenografie, cel mai bun spectacol). La fel cum Cel mai bun spectacol desemnat anul acesta de UNITER, “Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi” de la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, Timişoara, în regia lui Victor Ioan Frunză, nu este prezent în festivalul organizat de aceeaşi instituţie. A fost votat de două jurii desemnate de UNITER (în total opt membri), dar selecţionerul unic a hotărât să nu-l prezinte la Bucureşti. Dincolo de gust, criterii, simpatii şi antipatii este vorba despre credibilitatea unei instituţii.

Riscurile unui selecţioner unic sunt iminente, dar încercarea de a echilibra subiectivitatea, interesele şi toate pe care le mai are omul, fie el şi selecţioner, şi unic, cu valoarea artistică şi cu responsabilitatea faţă de efortul, dăruirea, izolarea unor artişti trebuie să primeze. Nu poţi să alegi cele mai bune spectacole fără să le fi văzut pe viu (suntem la teatru, simt nevoia să amintesc). Au fost ediţii ale Festivalului Naţional de Teatru când nemulţumirile erau mai puţine, când breasla se unea, iar spectatorii, specialişti sau nu, vedeau spectacolele cele mai importante din toată ţara. Poate şi acum se întâmplă acest lucru şi nu-l simt eu, dar lipseşte cel mai bun spectacol al anului 2009. Eu pe cine să cred? UNITER de la Gală sau UNITER din FNT?

Print

9 Comentarii

  1. Vulturul 28/06/2010
  2. spectator 28/06/2010
  3. claudia 29/06/2010
  4. spectator 29/06/2010
  5. sandra 29/06/2010
  6. alibaba 01/07/2010
  7. andrea dumitriu 01/07/2010
  8. spectator 02/07/2010
  9. animal x 11/07/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.