În ţara lui Caragiale, din vremea lui Tănase şi până astăzi

Şantaj, trafic de inflenţă, corupţie la nivel înalt… Ţara pusă la cale în alcov… De votat, votează cetăţeanul turmentat. Cam aşa arată Ţara lui Caragiale în care ne facem şi noi veacul. Tănase a venit doar să pună punctul pe i. Constantin Tănase a amendat fiecare articol din acest program-cadru semnat de I.L. Caragiale: “În ţara asta, ţara pâinii/ Să aibă pâine chiar şi câinii/ Guvernul nostru ne obligă/ S-avem o zi de mămăligă/ Lor ce le pasă cum e traiul/ Scumpiră trenul şi tramvaiul/ Scumpiră tot, la cataramă/ Până şi pâinea şi tutunul/ Şi când înjuri pe şleau de mamă/ Ei, cică, eu fac pe nebunul”. Astăzi – 5 iulie 2010 – se împlinesc 130 de ani de la naşterea acestui mare artist român.

S-a născut la Vaslui şi a crescut răsfăţat de poveştile pline de tâlc şi de haz ale mamei sale. În anii de şcoală a excelat doar la muzică şi sport, iar teatrul pe care prima dată l-a cunoscut a fost cel jucat la Grădina Pârjoala din localitate. Teatru popular, bun motiv de inspiraţie pentru un grup de tineri entuziaşti care s-au apucat să joace “Meşterul Manole”, “Căpitanul Valter Mărăcineanu” sau “Constantin Brâncoveanu” pe scena improvizată în casa ţărănească a familiei Tănase (la început în beci, apoi în hambar şi în curte), situată pe strada Huşilor. Mai întâi curiozitatea, apoi pasiunea pentru spectacolul de teatru l-au făcut nelipsit de la repetiţiile trupei conduse de Mordechai Segalescu. Cum răbdarea e întotdeauna bine răsplătită, s-a întâmplat ca, la un spectacol în Vaslui, să fie nevoie de un înlocuitor în trupă: Constantin Tănase a răspuns prezent şi… iată-l în primul său rol profesionist (cu atât mai remarcabil, cu cât spectacolele se jucau în idiş). A fost prima lui experienţă teatrală, dar şi o datorie de suflet pe care o va achita în 1940, când din teatru au fost îndepărtaţi actorii evrei: lor, Tănase le-a acordat sprijin colegial, iar celor care făceau parte din trupa de la “Cărăbuş” le-a plătit salariile la zi, până când au putut din nou să joace, urcând pe scena Teatrului “Baraşeum”.

De nepotism, invidie sau răutate pur şi simplu, s-a lovit Constantin Tănase încă din adolescenţă. Dar nedreptăţile şi greutăţile i-au ascuţit spiritul justiţiar, i-au dezvoltat sentimentele de compasiune şi i-au întărit coloana vertebrală. “Rău era cu der, die, das/ Da-i mai rău cu davai ceas/ De la Nistru pân’ la Don/ Davai ceas, davai palton/ Davai ceas, davai mosie/ Haraşo tovărăşie!” – încă mai spunea Tănase, în ’45, pe scena “Cărăbuşului”. A fost arestat şi i s-a interzis să mai joace. Sunt mărturii că nu s-a lăsat intimidat şi a apărut în spectacolul următor într-un pardesiu cu mânecile pline de ceasuri, arătănd apoi, prin haina deschisă, un ceas cu pendulă:: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”. Pentru cine crede în întâmplare, după două zile, pe 29 august, Constantin Tănase a murit.

Avea disponibilitatea de a transforma totul într-un joc de folos. La 18 ani, când pentru scurtă vreme a predat ca învăţător, i-a scos pe copii în natură, i-a dus în excursii în care-i învăţa istoria şi geografia. Fireşte, muzica şi educaţia fizică erau protagonistele sistemului său propriu de predare. Chiar dacă i-a cucerit şi pe părinţi, implicându-i în activităţile copiilor, metodele noului învăţător, dar şi succesul lui au stârnit invidia notabilităţilor locale (la Hârşoveni-Poeneşti, acolo unde învăţase Vlahuţă) care au reuşit să-l îndepărteze de la catedră. Aşa că în 1899 s-a înrolat voluntar în Regimentul 1 Geniu Bucureşti. De-acum om cu armata făcută, Constantin Tănase s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti – “Ăsta are în el un comic natural: vorbește, doar, și râzi!” (ar fi spus C.I. Nottara la examenul de admitere) -, pe care l-a absolvit în 1905. A deprins greul meşteşug actoricesc împreună cu alţi câţiva tineri la fel de talentaţi, ale căror nume au rămas în istoria teatrului românesc: Maria Filotti, Marioara Voiculescu, Tony Bulandra, Gh.Storin, Ion Manolescu. Tănase a jucat în anii tinereţii atât comedie cât şi dramă, operetă şi operă comică. Şi a vut şansa să urce pe scenă alături de marii C. I. Notarra, Iancu Brezeanu, N. Soreanu, Ion Livescu, Aristide Demetriade, Ion Morțun sau Vasile Toneanu. Au fost experienţe teatrale care l-au consolidat profesional şi i-au dat forţa de a porni pe un drum neumblat încă: teatru de cabaret, teatru de revistă… Teatrul “Cărăbuş”.

Pălărie şi baston, floare la butonieră şi costumul său clasic, în pătrăţele: e Tănase! Omul simplu, prins în malaxorul birocratic, supus intemperiilor social-politice. Este cetăţeanul care ştie că nu are voie să tacă atunci când nu are voie să vorbească. Sub masca personajului respiră omul bun. Omul generos. Şi artistul. Care voia să zidească un teatru popular, deschis tuturor celor pe care îi ştia asemenea lui: buni şi generoşi, drepţi şi cinstiţi, dar, de cele mai multe ori, umiliţi. Pentru toate acestea depun mărturie spectacolele, cupletele, întreaga lui viaţă… “Ne-am trezit din hibernare/ Şi-am strigat cât am putut:/ Sus Cutare! Jos Cutare!?/ Şi, cu asta, ce-am făcut?/ Am dorit, cu mic, cu mare,/ Şi-am luptat, cum am ştiut,/ S-avem nouă guvernare./ Şi, cu asta, ce-am făcut?/ Ca mai bine să ne fie,/ Ne-a crescut salariul brut,/ Dar trăim în sărăcie?/ Şi, cu asta, ce-am făcut?/ Ia corupţia amploare,/ Cum nicicând nu s-a văzut,/ Scoatem totul la vânzare?/ Şi cu asta ce-am făcut?/ Pentru-a câştiga o pâine,/ Mulţi o iau de la-nceput,/ Rătăcesc prin ţări străine?/ Şi, cu asta, ce-am făcut?/ Traversăm ani grei cu crize,/ Leul iar a decăzut,/ Cresc întruna taxe-accize? Ş,i cu asta, ce-am făcut?/ Totul este ca-nainte,/ De belele n-am trecut./ Se trag sforile, se minte,/ Şi, cu asta, ce-am făcut?/ Se urzesc pe-ascuns vendete,/ Cum nicicând nu s-a văzut./ Ţara-i plină de vedete,/ Şi, cu asta, ce-am făcut?/ Pleac-ai noştri, vin ai noştri!/ E sloganul cunoscut./ Iarăşi am votat ca proştii,/ Şi, cu asta, ce-am făcut?

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.