Întoarcere în timp cu Masca la Sinaia

Masca1„La ferestra unde doarme o pisică/ E-o plăcere două fete să privești”, cum zicea cântecul de altădată. „Nostimele” stau într-o ramă albă, cu pălăriuțele aferente epocii lor. Trecătorii, localnici și turiști ajunși la Sinaia, chiar asta fac: se opresc să le privească, pe strada principală. Vizavi, Figaro, cel din opera celebră, își face și el numărul, în spațiul lui, cu tot cu costumul vremii din care a aterizat direct în 2015. La câțiva metri, un înger venit din vreo catedrală încremenită în piatră prinde viață, iar o pereche de amorezi completează întoarcerea în timp.

Desprinse din diverse cute ale trecutului de aiurea, unele cunoscute și încă pline de farmec, altele uitate în vremurile imemoriale ale Greciei antice, statuile vivante de la Teatrul Masca trezesc la viață orașul trei zile. Ochii spectatorilor se desprind de la tarabele cu dulciuri făcute acasă, ca pe vremuri, porumb fiert, ceramică și ii și se opresc asupra acestor chipuri colorate, venite din alte lumi, siluete ireale cu care nu se mai întâlnesc decât în cărți, la film și la teatru.

Teatru gestual, ce tinde spre eliminarea completă a textului, este un ideal declarat pentru Teatrul Masca, înființat imediat după Revoluția din 1989. Coborâtă în stradă, acolo unde se află publicul ei, în parcuri și alte spații deschise, trupa colorează orașele de mai bine de douăzeci de ani. Asta a făcut și în 4-6 septembrie, la ediția XXI a Festivalului Sinaia Forever, invitată pentru a doua oară să asigure animația unui eveniment care învie orașul din somnul lui diurn și nocturn. Invitația la câteva plimbări în trecutul cu domnițe și zâne, în epoca în care s-a născut agora sau într-un prezent din care fac parte Țiriac și Nasty – două dintre personajele-caricatură care au făcut deliciul trecătorilor și al nenumăraților amatori de fotografii – și-a atins scopul: trecătorii s-au oprit, au privit, au zâmbit, unii s-au jucat puțin și majoritatea au imortalizat cu telefonul mobil, fotografiindu-se încântați cu gânditorul de la Hamangia, Figaro, titanii din mitologia greacă, gardienii veseli etc.

Masca2Masca a adus câțiva zeci de actori, coordonați de Mihai Mălaimare, plus o echipă tehnică weekedul trecut la Sinaia și paradele lor, pe picioroange sau fără picioroange, cu fluturi și fără fluturi, cu costume noi sau costume vechi de zeci de ani, din spectacole rămase în istoria trupei, au adus în cetatea cuminte un aer din altă lume. Misiune îndeplinită, s-ar putea spune, cu căpcăuni și titani ironizați în clipe de mișcare, cu domnișoare serafice și fetițe rele, cu politicieni ridicoli și tot felul de creaturi din lumi în care mai e ceva de descoperit. Oameni strânși în așteptarea paradei, copii cu părinți și bunici, dornici să atingă costume și să se fotografieze cu uriașii cu chipuri machiate, într-un program consistent, cu șaptesprezece reprezentații în trei zile. „Fulgi de nea”, „Zei și cetățeani”, „Măști și zâne”, „Doamna cu cățelul”, „Titanii”, „Umblătorii” etc. – spectacole fără cuvinte pentru un public poate înainte de toate mirat, un public deloc familiar cu teatru și cu statuile vivante.

În acest public ocazional, copiii care se sperie, izbucnesc în plâns sau o iau la fugă ori, dimpotrivă, intră în joc, se amestecă printre tinerii de toate felurile și vârstnicii vădit încântați. Sunetele trompetelor se întâlnesc în atmosfera colorată, iar în mulțime se aud voci: „Hai, du-te, că e om și nu te manâncă! Nu vezi că ceilalți băieți dau noroc cu el?” (un bunic către nepoțelul speriat de păpușa uriașă care-l întruchipează pe Adrian Năstase); „Băi, stai un pic! Nu plec până nu fac o poză lângă mustățile lu’ Țiriac” (un adolescent către un amic care nu voia să se oprească); „Îmi dai și mie să fac un balon?” (o fetiță către o zână din trupă care face baloane de săpun cocoțată pe catalige); „Ia uite ce trag ăștia la măsea!” (un domn între două vârste despre gânditorul de la Hamangia și-a lui nevastă închipuită).

Umorul personajelor, parcă desprins din cărți pe care puțini le mai deschid și cultivat într-o școală de teatru care nu prea îi mai seduce pe actorii tinerii, cum îmi spunea Mihai Mălaimare, inițiatorul trupei Masca, mereu în mijlocul artiștilor, mereu recunoscut pe stradă, în ciuda machiajului care-i acoperea fața, e tonic și are măsură. Nu alunecă în vulgar și nici în elitist. Merge sigur pe calea lui. Și pe calea trecătorului dispus să se oprească o clipă.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.