Teatrul Maghiar de Stat din Cluj pregătește pentru luna martie două premiere. Regizorul croat Robert Raponja pune în scenă, la Sala Mare, piesa „Leda” scrisă de cunoscutul dramaturg Miroslav Krleža. Textul face parte din ciclul dedicat familiei Glembay, iar autorul a intitulat-o inițial „joc de dragoste”, redenumind-o mai târziu comedie. Un joc al corpului şi al cuvintelor cu dragostea, cu nuanţele şi variaţiunile acesteia, în funcţie de interesele şi capriciile reprezentanţilor clasei burgheze şi aristocraţiei, „Leda” prezintă această pătură socială care, după opinia dramaturgului, este „condamnată la moarte” după Revoluţia din Octombrie. În
rolurile principale publicul îi va putea urmări pe Ervin Szűcs, András Hatházi, Enikő Györgyjakab, Zsolt Bogdán şi Emőke Kató. Premiera este programată sâmbătă, 8 martie, ora 20.00.
De asemenea, în partea a două a lunii februarie au început repetiţiile pentru spectacolul „Brad de Crăciun la familia Ivanov”, sub îndrumarea regizorului din Serbia, András Urbán. „Textul dramaturgului rus, Alexandr Ivanovici Vvedenski, are trăsăturile specifice ale avangardei, absurdului, grotescului, ale satirei sociale şi dramei fantastice. Cu toate că titlul sugerează o atmosferă intimă, în centrul piesei stă o crimă brutală care va conduce la o tragedie de familie”, se arată într-un comunicat de presă. Premiera spectacolului jucat în regim studio va avea loc marţi, 18 martie, ora 20.00.
Foto Istvan Biro