Între Veneţia şi lumea ideilor

Poate mai mult ca în alte vremuri, una dintre piesele cele mai controversate, disputate şi discutate ale lui Shakespeare, „Neguţătorul din Veneţia”, este, în epoca noastră, un barometru pentru felul în care temele delicate, vechi şi noi de când lumea, sunt ascunse ori aduse în prim-plan. Şi, totodată, pentru felul cum sunt înţelese sau tratate. Homosexualitate, antisemitism, xenofobie, feminism, toate îşi pot găsi, pe rând sau împreună, o interpretare în spectacol, în funcţie de felul cum ele sunt citite/ decodate/ înţelese/ tolerate în timpul şi în spaţiul în care un regizor alege să pună în scenă acest text.

Este şi cazul montării lui Laszlo Bocsardi, de la Teatrul „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, care, dincolo de criticile de ordin estetic care i se pot aduce, propune o discuţie în limbaj artistic despre toate aceste probleme, adesea supralicitate în discursul public din societatea contemporană.

Într-un decor sumar, construit de Bartha Jozsef, exploatând la maximum datele naturale ale sălii de teatru, regia construieşte o poveste care curge pe alocuri paralel cu textul lui Shakespeare, deşi nu se abate de la el. Prima parte se desfăşoară – aşa cum e moda în teatrul românesc şi mai ales în teatrul din provincie – cu spectatorii pe gradene şi cu spaţiul de joc undeva în spatele scenei. Câteva schele aşezate pe zidurile gri, o mică draperie roşie, în spatele căreia se află cutiile misterioase ale misterioasei Portia, fără ca ele să fie arătate vreodată, şi actori purtând costume atemporale (semnate Dobre Kóthay Judit). Cea de-a doua parte schimbă datele spaţiului de joc, întorcând scena şi aşezând actorii în sală. Episodul cu judecata „neguţătorului din Veneţia”, care semnează contractul prin care e dispus să plătească o sumă de bani luată cu împrumut cu un „funt” din propria carne se desfăşoară pe o mică scenă improvizată peste fotoliile din sală. Iar la Teatrul Bulandra, la reprezentaţia de la matineu susţinută la Festivalul Naţional de Teatru, felul cum lumina pătrundea prin uşile lăsate deschise de actori spre strada unde se vedeau maşini şi oameni circulând i-a adus un aer de stranietate montării.

Laszlo Bocsardi a ales să expună toate aceste probleme – homosexualitate, antisemitism, xenofobie, feminsim – în spectacolul de la Sfântu Gheorghe, să le pună în discuţie, dar adeseori acest lucru s-a întâmplat în detrimentul discursului artistic, afectat de incoerenţe nu în construcţia personajelor în sine, ci, mai ales, în construcţia relaţiilor dintre ele şi dintre situaţii. Golind textul lui Shakespeare de poezie, regizorul încearcă să-l dirijeze într-o zonă în care să aibă valoare de discurs public. De data asta, stilul cu care Laszlo Bocsardi şi-a obişnuit spectatorii – discursul rece, tăios, secătuit de must şi de culoare, folosit de obicei ca anti-discurs cu efectul unei oglinzi ce întoarce imaginea asupra ei înseşi, silind-o să ardă din interior – funcţionează doar parţial, în multe scene sensurile pierzându-se în imagini create de dragul imaginilor sau lăsate la jumătatea drumului…

Misterul Veneţiei, al iubirilor ciudate care pulsează în spatele zidurilor mistuite de ape, al sexualităţii care dictează faptele, rămâne doar la nivel de schiţă, vizibil doar în scenele în care pe uşiţa tainică din zidul întunecat se ivesc măşti stranii, ameninţătoare. În acest univers care are toate premisele pentru a permite dezvoltarea mustoaselor relaţii din piesa shakespeariană, iubirea lui Antonio – neguţătorul veneţian, (corect interpretat de Matray Laszlo) – iubirea lui, aşadar, pentru tânărul Bassanio este una dintre situaţiile neduse până la capăt. Începută ca o evidentă legătură de dragoste homosexuală, pe parcurs oscilează, trădând nehotărârea regiei şi topindu-se într-o vagă sugestie ce-şi propune să restabilească această relaţie doar în ultima scenă, în care tânărul (îndrăgostit?!) priveşte cu zâmbet incert la cuplurile de aşa-zişi îndrăgostiţi… Renunţând prea mult – de dragul plasării în non-timp şi non-spaţiu – la tot ce i-ar putea oferi Veneţia, Laszlo Bocsardi renunţă prea mult şi la gustul dulce-amărui al poveştilor de amor din „Neguţătorul din Veneţia” şi încearcă să vorbească, pe limba noastră, folosind piesa doar ca pretext, despre adevăruri care ne bântuie. Şi reuşeşte din plin. Toată însingurarea şi neputinţa de a iubi a omului contemporan sunt acolo. Iscusinţa femeii, la un loc cu inteligenţa ei, care cel mai adesea trebuie să se deghizeze în bărbat pentru a fi luată în seamă într-o lume condusă (aparent) de bărbaţi… Apoi, felul cum aşa-zisa corectidine politică se întoarce împotriva ei înseşi, căci evreul Shylock (o construcţie actoricească ce păcătuieşte mai ales în prima parte printr-un discurs ce forţează prea mult corzile vocale) plăteşte cel mai scump curajul de a fi altfel… Ca oglindă aşezată în faţa lumii în care trăim, montarea lui Laszlo Bocsardi funcţionează perfect.

Bine gradat şi realizat este şi momentul în care Shylock se pregăteşte să-i taie lui Antonio bucata de carne datorată – cântarul vechi de alimentară comunistă, cuţitul, masa, trupul gol al actorului care se aşază aşteptându-şi moartea, funcţionează perfect şi sunt extrem de puternice. Frumos funcţionează şi muzica, sunetul de flaut live, care completează stranietatea măştilor… Interesant este şi amestecul de comic, mai ales în intervenţiile cu Prinţul Marocului şi al Aragonului (dublu rol, Pálffy Tibor), care vine să o peţească pe spirituala Portia (ce se lasă peţită doar de cel care îşi dovedeşte inteligenţa şi dragostea, ca-n basme, în urma unei probe) şi care aduce cu el pe scenă (o fină ironie a regiei la adresa prejudecăţilor xenofobe) echipamentul tip kamikaze…

Ce-i lipseşte însă montării lui Laszlo Bocsardi este acel element magic care face, de obicei, ca zecile de idei pe care un text shakespearian le generează în scenă să devină un material omogen şi cuceritor… Căci atunci când alunecă doar prin lumea ideilor din a căror exprimare îşi face un scop, spectacolul cel mai adesea eşuează.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.