Ion Caramitru, primul invitat la Divanele FNT

Mâine, pe 28 octombrie, primul invitat al Divanelor FNT va fi Ion Caramitru, director al Teatrului Național din București, și, alături de el, Cristian Hadji-Culea, director general al Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi.

Începând de mâine, în fiecare dimineață în cadrul Festivalului Național de Teatru, la Ceainăria Serendipity de pe strada Dumbrava Roşie nr. 12 se vor desfășura Divanele FNT. Printru gusturi dulci și arome de ceai, promit organizatorii, în spațiul de pe strada Dumbrava Roşie nr. 12, la două minute de mers (pe jos!) de Sala „Toma Caragiu” a Teatrului „Bulandra”, până la sfârșitul ediție din acest an a FNT la ora 10.30 dimineața vor avea loc întâlniri pe tema Reţete de succes în dialog. Întâlnirile își propun, printre altele, să dezlege zicala „Omul potrivit la locul potrivit” și să dezvăluie secrete ce pot asigura succesul în teatrul de zi. „Sau pot atenua crize – financiare ori de personalitate! -, conflicte între generaţii, între experiment şi accesibilitate, sau concurenţa dintre sistemul de stat şi cel independent. Totul, într-o atmosferă destinsă, din ce în ce preţioasă – pentru că e tot mai rară… – în dialogul public”, se arată într-un comunicat de presă. Gazda de fiecare dimineața va fi criticul Alice Georgescu.

 

Se vor afla în dialog în zielele următoare directori/manageri ai celor mai “vizibile” teatre ale momentului, fie ele mari sau mici, din Bucureşti sau din ţară, astfel:

– marţi, 29 octombrie – invitaţi: Constantin Chiriac, director general al Teatrului Naţional “Radu Stanca” Sibiu, şi Mircea Cornişteanu, director general al Teatrului “Marin Sorescu” Craiova;

– miercuri, 30 octombrie – invitaţi: Alina Moldovan, director general al Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian”, şi George Remeş, manager Godot Café-Teatru;

– sâmbătă, 2 noiembrie – invitaţi: Lucian Vărşăndan, director al Teatrului German de Stat Timişoara, Andrei şi Andreea Grosu, fondatori ai teatrului UNTEATRU;

– duminică, 3 noiembrie – invitaţi: Ada Lupu-Hausvater, manager al Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” Timişoara, şi Attila Gáspárik, director general al Teatrului Naţional din Târgu-Mureş.

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.