Jocul de-a Molière

E unul dintre spectacolele Teatrului Naţional din Bucureşti care se joacă întotdeauna cu casa închisă. A fost anunţat cu multe surle şi trâmbiţe la premieră: întoarcerea regizorului Andrei Belgrader din America, vedeta care a cucerit publicul american, din New York la Los Angeles şi din Chicago până la Boston. Şi apoi, în rolul principal este distribuit Horaţiu Mălăele. Succes de public garantat. Cu atât mai mult, cu cât vorbim de unul dintre cele mai cunoscute texte comice din istoria teatrului, „Tartuffe” al lui Molière.

tartuffeSă ne abţinem pentru moment de la a comenta montarea de la TNB. Şi să descriem cât mai fidel povestea, aşa cum se desfăşoară ea pe scena sălii Amfiteatru. Concluziile vor exista de la sine.

Intră în scenă un fel de menestrel care, pe muzica originală a lui Nicu Alifantis şi versurile lui Andrei Belgrader, „cântă” începutul poveştii lui Molière: Orgon, „un tată de familie”, a făcut o pasiune pentru „evlaviosul” Tartuffe, pe care-l invită să se mute la el în casă. În fundal, câteva balerine pline de nuri se străduiesc să umple spaţiul. Un fel de covor rotund e unicul desen al scenei, completat de un candelabru masiv şi de câteva falduri de draperie (scenografia îi aparţine Irinei Solomon). Istoria începe abrupt, câţiva paşi în cerc ai personajelor care intră în scenă urmând desenul covorului. Muzica tace, balerinele în costume strălucitoare dispar ca şi cum n-ar fi fost. Desigur, regia nu pare să-şi fi propus nici să contemporaneizeze textul, nici să-l păstreze în lumea lui. Aşadar, costumele îi vor rezuma opţiunea. Unele sunt mai de epocă…, altele mai de epoca noastră. Rochii vaporoase pentru Elmira şi Mariana, fustă neagră, scurtă şi tocuri-cui pentru servitoarea Dorina… Povestea continuă. Pasiunea lui Orgon  pentru Tartuffe se adânceşte. Pe celelalte planuri se întâmplă mici drame. Mariana, fiica lui Orgon, îl iubeşte pe Valer, care o iubeşte la rândul lui, dar pasiunea tatălui ei pentru Tartuffe le pune dragostea în pericol, căci şi-a pus în gând s-o mărite cu faimosul personaj, încă absent din scenă. Şi toată lumea complotează să-l demaşte pe marele ipocrit.

tartuffe-3Câteva scene luate separat. Dorina (Magda Catone) – Orgon (Alexandru Georgescu). Imaginaţi-vă o scenă de seducţie dintr-un film comic american, autopersiflată. În care ea face paradă de toate mijloacele de seducţie existente în dotare, pe ideea „bate şaua să priceapă iapa”, iar el, paradă de mijloace de respingere, pe ideea „piei, Satană!” şi amândoi, paradă de mijloace actoriceşti. Rezultatul – câteva hohote de râs în sală, sensibile la jocul de voci pe care-l fac cei doi.

Mariana (Simona Popescu) – Valer (Silviu Biriş). Imaginaţi-vă o scenă de dragoste, dublată de una de gelozie, semănând cu cele din filmele mute, numai că nu e mută. Ea îşi joacă bine rolul de tânără amorezată – aici nu mă pot abţine de la comentariu – şi care îşi autoironizează inteligent rolul, mizând pe un amestec de timiditate şi îndrăzneală care are efect comic. El îi urmează jocul, plusând pe alocuri…

tartuffe-21Şi Tartuffe (Horaţiu Mălăele) – Elmira (Ana Ciontea). Intrarea lui Tartuffe în scenă are efectul scontat. Din nou, ca în filmele americane din lumea cărora s-a întors Belgrader: special guest… Fără prea multe pregătiri, Tartuffe intră direct în fondul problemei. Nu e sfântul fermecat de luminile cerului, ci bărbatul furat de graţiile Elmirei, soţia lui Orgon. Fără să urmeze vreo direcţie regizorală, Tartuffe e Horaţiu Mălăele. Şi cine-i cunoaşte istoria rolurilor comice, începând cu cele din „Puricele” sau „Mincinosul”, continuând cu „Cafeneaua” – şi exemplele ar putea continua – va recunoaşte şi în „Tartuffe” un „pattern” de interpretare. Nu forţează nimic, nici un gest, nici o inflexiune şi mizează pe o forţă în sine a cuvântului rostit şi pe propria prezenţă în scenă. Imaginaţi-vă, din nou, o scenă de comic simplu: doi actori şi textul lui Molière. Amândoi au discreţie şi forţă şi simţul bunului-simţ în acelaşi timp. Şi în scena seducţiei, şi în cea a demascării. Apoi au haz, într-o montare căreia hazul îi cam lipseşte. Şi amândoi rămân fideli textului lui Molière. Şi nu-i puţin lucru…

Spectacolul se încheie înecat în confetti, baloane de săpun, ritmuri rock (?!), şi dansuri senzuale. Nu-i greu să vă imaginaţi. Deschideţi televizorul şi urmăriţi cinci minute o emisiune de divertisment…

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.