La aproape 50 de ani, franţuzoaica pe cât de delicată, pe atât de ambiţioasă, pe care criticii o ridică în slăvi ori de câte ori face un rol, are în continuare poftă să joace.
Recent, a făcut iar deliciul cronicarilor de teatru din Franţa, care au răsfăţat-o dintotdeauna, adică de la 21 de ani, când a debutat cu succes, pentru că s-a întors pe scenă, după ce anul trecut a câştigat Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Cannes, pentru rolul din „Copie conforme”, creaţia regizorului Abbas Kiarostami. „N-am părăsit niciodată teatrul”, spune actriţa, adăugând: „Bucuria de a simţi interacţiunea dintre public şi actori este una atât de senzuală… Pe scenă, se creează un moment special, o clipă fără egal, numai dacă asculţi”.
Vara aceasta, Juliette Binoche a venit la Festivalul de la Avignon s-o joace pe senzuala, contradictoria şi malefica domnişoară Julia din piesa omonimă a lui Strindberg. Spectacolul se va juca la Barbican Theatre de la Londra în septembrie, după care va ajunge în Parisul natal al actriţei, de unde va pleca spre alte oraşe din Franţa.
Într-un interviu realizat la Avignon şi publicat recent în cotidianul „The Guardian”, actriţa, care cochetează şi cu dansul, şi cu poezia, şi cu designul vestimentar, a vorbit, cu un firesc de invidiat şi cu o deschidere pe care a avut-o întotdeauna, despre Strindberg. I-a sesizat specificul cu o putere de pătrundere pe care ar putea-o invidia şi criticii literari, şi criticii de teatru: „Strindberg este în acelaşi timp nihilist şi mistic, om de ştiinţă şi scriitor. Este foarte misogin, dar uneori se vede că iubeşte nespus femeile. Acelaşi lucru e valabil şi pentru personajele lui: la începutul piesei spun ceva, iar la sfârşit, cu totul altceva, ceva de la polul opus. Aşa sunt emoţiile, nu seamănă cu faptele”.
Moderat reticentă faţă de Hollywood, care a curtat-o adesea şi i-a dat partituri ofertante, Juliette Binoche este una dintre acele actriţe care au mereu ceva de dăruit pe peliculă şi, mai ales, ceva de descoperit. Răsfăţată de cineaşti şi de oamenii de teatrului, care nu i-au făcut niciodată o primire negativă, nici măcar atunci când a jucat într-un spectacol sau un film de calitate reproşabilă, Juliette Binoche nu s-a răsfăţat cu adevărat niciodată. Altfel, cum am putea explica faptul că în continuare pledează pentru pregătirea îndelungă, laborioasă a lui rol? Acum destui ani, înainte de a filma în „Les Amants du Pont-Neuf” (1991), a dormit pe străzile Parisului mai multe nopţi, experienţă care i s-a părut absolut necesară ca să poată juca o femeie fără adăpost. Pentru „Alice şi Martin”, filmul din 1998, a petrecut luni întregi învăţând să cânte la vioară. Înainte de a filma „Chocolat” (2000), producţia hollywoodiană care i-a ridicat mult şi standing-ul, şi cota de popularitate, Harris s-a trezit cu ea la casa din Barnsley, spunând că vrea să petreacă un weekend acolo. Dar cum s-a pregătit pentru „Domnişoara Julia”, a întrebat-o jurnalista de la ziarul citat. „M-am dus să-l văd pe Strindberg, bineînţeles”, a răspuns actriţa râzând pişicher. „E un personaj interesant. Dar nu mi-ar plăcea să fiu soţia sau iubita lui!”.
Pregătire de modă veche? Metodă rudimentară? Specialiştii nu par să meargă pe această interpretare. Ei o privesc cu admiraţie necondiţionată pe Binoche, ceea ce nu se întâmplă tocmai des, şi nu-i pun la îndoială nici talentul, nici pasiunea, nici seriozitatea, pe care, e drept, şi ea le probează constant. Nu contenesc să sublinieze o constantă de forţă a carierei actriţei: face film hollywoodian (nu mult, pentru că respectiva industrie n-a avut mare putere de fascinaţie asupra ei niciodată, după cum ea însăşi a insinuat de multe ori, ceea ce nu este deloc de mirare la o artistă formată la Conservatoire National Supérieur d’Art Dramatique de Paris), face film european de cea mai bună calitate, preferând cineaştii independenţi, printre care Kieslowski, Kiarostami sau Hanake (pentru cum văd şi folosesc femeia, spre deosebire de artiştii hollywoodieni) şi face teatru de performanţă.
Recentul spectacol „Domnişoara Julia”, de A. Strindberg, regizat de Frédéric Fisbach, a fost creat special pentru ediţia din acest an a Festivalului de la Avignon. Juliette Binoche îşi valorifică aici şi virtuţile, şi plăcerile de dansatoare. Cât despre senzualitatea personajului şi a actriţei, pe care criticii au scos-o mereu în evidenţă, uneori posibil în detrimentul profesionalismului ei şi al altor date individuale, Juliette Binoche spune că n-o deranjează deloc că este asociată, adesea clişeistic, cu alura sexuală: „Când îţi pui cu adevărat tot sufletul în ce faci, nu te gândeşti la cum arăţi. Şi tocmai aici e toată frumuseţea”.
Print