K.S. Stanislavski: Curăţaţi-vă de toată mizeria înainte să intraţi în teatru

Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Konstantin Sergheevici Stanislavski…

„Curăţaţi-vă de toată mizeria înainte să intraţi în teatru, iar după ce aţi intrat, nu vă mai permiteţi să scuipaţi prin toate colţurile. Şi totuşi, în majoritatea cazurilor, actorii aduc cu ei în teatru toate mizeriile posibile: bârfe, intrigi, prejudecăţi, calomnii, ură, orgolii mărunte. Ca urmare teatrul nu devine un templu al artei, ci o scuipătoare, un loc de ceartă, o groapă de gunoi.

– Asta, ştiţi, e inevitabil, e omeneşte. Succesul, gloria, competiţia, invidia, a apărat Govorkov moravurile din teatru.

– Toate acestea trebuie smulse din suflet cu tot cu rădăcină, a insistat şi mai tare Torţov.

– Dar este posibil? a continuat disputa Govorkov.

– Bine. Să zicem că este imposibil să scăpăm cu totul de mizeriile din viaţa de zi cu zi. Dar, cu siguranţă, este posibil să nu ne mai gândim pentru un timp la ele şi să ne ocupăm de treburi mai interesante, a concluzionat Arkadi Nikolaevici. Merită să ne dorim acest lucru conştient şi din toate puterile.

– E uşor de spus! s-a îndoit Govorkov.

– Dacă nici de atâta lucru nu sunteţi capabili, atunci, a continuat să îl convingă Arkadi Nikolaevici, păstrează-ţi, te rog, probleme domestice, doar pentru tine şi nu strica şi starea de spirit a celorlalţi.

– Asta este încă şi mai greu. Fiecare vrea să îşi salveze sufletul, nu erau de acord certăreţii.

– […] Trebuie, o dată pentru totdeauna, să înţelegeţi că a-ţi spăla rufele murdare în public înseamnă lipsă de educaţie şi de politeţe. Că faptul dovedeşte lipsa autocontrolului, lipsa de respect faţă de ceilalţi, egoismul, lipsa de disciplină, un obicei prost, s-a aprins Arkadi Nikolaevici. Trebuie să renunţaţi să vă mai plângeţi de milă şi să vă faceţi singuri de râs. În societate trebuie să zâmbeşti. […]. Plânsul şi tristeţea le laşi acasă sau pentru când eşti singur, în lume trebuie să fii bine dispus, vesel şi plăcut. Trebuie să vă obişnuiţi cu disciplina, a insistat Torţov.

– Noi am face-o bucuroşi, dar cum se poate ajunge aici? s-au mirat elevii.

– Gândiţi-vă mai mult la ceilalţi şi mai puţin la voi înşivă. Faceţi-vă griji pentru starea şi activitatea generală şi nu pentru ale voastre, proprii, atunci, chiar vouă vă va fi mai bine, ne-a sfătuit Arkadi Nikolaevici.

– Dacă fiecare dintre cei trei sute de oameni din care este alcătuit colectivul instituţiei va aduce în teatru sentimente sănătoase, ele vor vindeca şi melancolia cea mai neagră, a continuat să ne aducă argumente Arkadi Nikolaevici. Ce e mai bine: să scormonim în sufletul nostru şi să scoatem la iveală toate mizeriile sau, cu ajutorul efortului comun al celor trei sute de oameni, să încetăm să ne mai plângem de milă şi în teatru, să ne ocupăm de activitatea noastră preferată?

Cine este mai liber, cel care se fereşte de constrângeri sau cel care, uitând de sine, este preocupat de libertatea celorlalţi? Dacă toţi oamenii vor face aşa, rezultă că până la urmă toată omenirea va deveni apărătoarea libertăţii mele personale.

– Cum aşa? nu înţelegea Viunţov.

– Ce nu ai înţeles de aici? s-a mirat Arkadi Nikolaevici. Dacă nouăzeci şi nouă la sută dintre oameni vor fi preocupaţi de libertatea generală şi implicit şi de libertatea mea, atunci eu, al o sutelea, voi trăi foarte bine. În schmimb, dacă nouăzeci şi nouă la sută dintre oameni se vor gândi doar la libertatea lor personală şi pentru asta îi vor exploata pe ceilalţi, iar, odată cu ei, şi pe mine, atunci, pentru a-mi apăra propria libertate, ar trebui să lupt singur cu toţi cei nouăzeci şi nouă la sută egoişti. Preocupându-se doar de propria libertate, ei ar atenta, fără să vrea, la independenţa mea. Aşa este şi în meseria noastră. Să zicem că nu numai tu singur, ci toţi membrii familiei teatrului sunt preocupaţi ca ţie să îţi fie bine între zidurile teatrului. Atunci se va crea o atmosferă, care va învinge starea proastă şi te va obliga să uiţi de mizeriile vieţii. În aceste condiţii îţi va fi uşor să lucrezi.

Această disponibilitate pentru muncă, această dispoziţie sufletească vivace, este ceea ce, în limbajul meu, numesc starea premergătoare muncii de creaţie. Cu ea trebuie să veniţi întotdeauna în teatru.

După cum vedeţi, ordinea, disciplina, etica şi toate celelalte ne sunt necesare nu numai pentru organizarea generală a activităţii, ci mai cu seamă pentru scopurile artistice ale artei şi creaţiei noastre.

Prima condiţie pentru crearea stării premergătoare muncii este respectarea devizei: Iubeşte arta în tine, şi nu pe tine în artă. De aceea, trebuie să aveţi grijă, înainte de toate, ca artei voastre să îi fie bine în teatru.”

(Fragment din Konstantin Sergheevici Stanislavski, Munca actorului cu sine însuși, vol. II, traducere de Raluca Rădulescu, Colecția Yorick, Editura Nemira, 2014)