La bursa ruşinilor

Spun fără rezervă că una dintre cele mai bune cărţi publicate la Nemira în ultimii doi ani, una dintre cele mai interesante apariţii pe nedrept neobservate de criticii literari şi de iubitorii de literatură în general este „Cartea ruşinilor”, de Jean-Pierre Martin, care de altfel a şi câştigat Marele Premiu al Criticii Literare în Franţa în 2006.

Am citit-o recent, ca pe un roman care te contrariază şi te izbeşte cu descoperirile lui mai la fiecare pas. Critica literară aşa cum nu se face în România, destins şi cu nuanţe poetice, o critică tematică desprinsă din mantaua unui Jean Starobinski, să spunem, care îţi atrage atenţia în primul rând printr-o temă care nu poate da greş: sentimentul general uman de ruşine şi rolurile pe care le-a jucat şi le joacă în literatură. O colecţie de ruşini ale copilăriei, ale tinereţii şi ale maturităţii prilejuiesc un discurs fermecător, degajat şi distins, despre resorturile, imposibil de înţeles fără rest, care nasc un sentiment pe care îl ştim cu toţii atât de bine, despre efectele lui în biografii şi opere pe care le-am citit sau le vom (re)citi. Marele merit al „Cărţii ruşinilor” este că te obligă să fii empatic, să participi la descoperirea autorilor şi să începi să-ţi vezi şi să-ţi aminteşti propriile ruşini. Explorând multele ruşini ale lui Rousseau, ruşinile de neşters, ale personajelor şi ale creatorilor lor, şi urmările lor în romanele şi memorialistica lui Dostoievski, Gombrowicz, Mishima sau Rushdie, ruşinile cioraniene şi kunderaniene, ruşini recunoscute sau renegate, ale răzvrătiţilor şi ale obedienţilor (aproape inexistenţi printre scriitori), ruşini nenumărate, care au însemnat şi stigmatizat, în ochii împricinatului şi în ochii celorlaţi.

Interesantă combinaţie de cercetare biografistă şi analiză tematistă aplicată în cărţi, mai ales romane, celebre. Păstrate în memorie, ele configurează individualităţi şi, indirect, identităţi artistice. Jean-Pierre Martin le semnalează, le discută cu grijă şi le vede urmările şi permanenta supravieţuire sau rezistenţă. „Ruşinea copilăriei”, scrie el, „va deveni trecutul nostru zbuciumat. Se va fi atenuat, în aparenţă. Va fi desigur depăşită. Dar, în povestea vieţii noastre, va fi traversat şi ea vârste, amnezii, rapeluri, stadii, retrospective: cum ar fi posibil să se fi risipit asemenea unui miraj? Va fi continuat să ne roadă din interior, subteran, atât de bine încât la o vârstă la care credeam că am terminat cu ea pentru totdeauna, va reapărea brusc, neaşteptat, aşa cum anumite crize din adolescenţă pun stăpânire pe bătrân, venite dintr-un timp revolut. Seamănă cu sentimentul pe care-l descrie Sartre referitor la propria-i urâţenie: ruşinea este, pentru totdeauna, «varul nostru încins», «principiul nostru negativ». Vârstele operei sunt acelea ale ruşinii: involuează. Opera este un cântec de doliu. O copilărie a murit, dar renaşte sub forma unor litanii subterane. Te cufunzi din nou în ea fără voia ta. Care operă puternică nu redă sentimentul iremediabilului, al despărţirii şi al imposibilei ispăşiri?”

Formele ei şi reacţia la ea? Ştim din experienţa de viaţă şi din cea de cititor să sunt multe şi greu de desluşit. Autorul face un fel de tipologie:

  1. „Soluţia libertină şi cinică”, exemplificată în „Memoriile” lui Casanova sau în „Viaţa sexuală a Caterinei M.,”, de Catherine Millet etc.
  2. „Soluţia teatrală bufonă”, de găsit în Dostoievski, în Stavroghin din „Demonii” şi în Karamazov tatăl etc.
  3. „Soluţia transformistă”  (nu vă spun în ce constă, ca să aflaţi singuri) – prezentă la Stendhal, Conrad, Duras, Mishima etc.
  4. „Soluţia fugii” – de aflat la Rousseau, Stendhal, Proust, Mishima etc.
  5. „Soluţia exhibiţionistă” – exemplificată de Baudelaire, Genet, Sartre etc.
  6. „Soluţia statului la pândă” – vezi Sartre, Mishina etc.
  7. „Soluţia mincinoasă sau impostura” – de găsit la Philip Roth şi alţii.
  8. „Soluţia ofensivă, violentă sau asasină” – prezentă la Dostoievski, Gombrowicz, Mishina etc.
  9. „Soluţia sinuciderii” – la Stendahl, Zwaig, Primo Levi etc.
  10. „Râsul: deriziunea, autoderiziunea” – prezent la Dickens, Kafka, Gombrowicz, Michaux etc.

P.S. Interviul pe care traducătoarea volumului, Mariana Perişanu, l-a realizat cu autorul îl găsiţi la http://www.infoarte.ro/noutati/Cartea-rusinilor-2563-3.html.

Print

2 Comentarii

  1. Anca 28/08/2010
  2. spectator 28/08/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.