La final de FNT, vorbe, vorbe, vorbe…

S-a încheiat cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru. Cu bune şi cu rele. Nu să facem bilanţuri ne-am propus însă, ci să invităm la discuţie artişti care s-au regăsit pe agenda lui, alături de un teatrolog. Vom continua şi în numerele viitoare seria de anchete legata de starea din acest moment a teatrului românesc. În acest număr, FNT 2009, aşa cum s-a văzut el din interior… Mariana Mihuţ, un Rege Lear contemporan, Florin Coşuleţ, prinţul din “Turandot”, montat de Andriy Zholdak la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, Carmen Stanciu, teatrolog şi vicepreşedinte al secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, şi Felix Alexa, unul dintre cei mai importanţi regizori prezenţi în selecţia FNT, cu spectacolul “Sinucigaşul”, ne-au răspuns la întrebări.

1. Cum aţi resimţit ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru în comparaţie cu celelalte ediţii? Plusuri şi minusuri.

2. Artiştii care au participat la această ediţie au fost co-finanţatori. Consideraţi că un festival naţional ar trebui să se desfăşoare în orice condiţii?

3. Faptul că ediţia din acest an a unui eveniment care se cheamă „festival naţional” n-a mai avut o dimensiune internaţională de amploare vi se pare o pierdere sau un act de normalitate?

4. Care vi se pare criteriul ideal de selecţie pentru un Festival Naţional de Teatru şi cum ar trebuie să se realizeze o astfel de selecţie?

Mariana Mihuţmariana-mihut

1. Mi-a fost imposibil să văd integral acest festival, ca să pot face comparaţiile necesare. Am participat cu Lear în ultimele două zile de festival, iar concluziile aş fi şi eu curioasă să le citesc de undeva, dar de unde?! Şi, mai ales, când ?

2. Evident că ar fi foarte bine ca teatrele să fie atât de bogate, încât să cofinanţeze asemenea manifestări, dar ştim cu toţii că teatrele sunt foarte sărace, aşa că, probabil, s-au făcut sacrificii pentru asta. Pe de altă parte, sălile au fost arhipline, deci oameni vor să vină să vadă ce este nou şi bun în materie de teatru…

3. Sigur este o pierdere. Normal ar fi să avem invitaţi, ca să ne bucurăm de tot ce este mai bun în lume. Dar cred că noţiunea de normalitate este pe cale de dispariţie de multă vreme. Eu, personal, n-am apucat vremuri „normale”…

4. Calitatea actului artistic este un criteriu normal şi, mai ales, OBLIGATORIU într-un festival naţional de teatru. Dar cum ar trebui să se realizeze asta e ceva mai complicat de răspuns. Aş propune o discuţie cu criticii de teatru pe această temă, într-un cadru mai larg.

Florin Coşuleţ

  1. Din păcate şi din fericire, pentru mine agenda Teatrului Naţional „Radu Stanca”, unde eu personal activez, nu mi-a permis să vizionez alte spectacole din cadrul Festivalului Naţional de Teatru,  prin urmare nu pot face un comentariu în cunoştinţă de cauză (deşi mi-ar fi făcut mare plăcere să fi putut viziona alte producţii şi mai ales să-mi văd colegii din alte teatre jucând). Sala Mare a Teatrului Naţional unde s-a desfăşurat spectacolul nostru a fost neîncăpătoare şi acest fapt mă determină să dau o notă pozitivă festivalului.

2. Publicul merită orice sacrificiu, iar actorii fac acest sacrificiu într-un mod asumat,  au demonstrat aceasta şi în vremuri mai grele. Însă am senzaţia uneori că cei care ar trebui să finanţeze un astfel de eveniment profită de acest respect pe care cei din lumea teatrului îl au faţă de public şi-şi zic în barbă: „lasă-i, mă, pe ăştia că ei vin oricum”. Şi asta nu mi se pare normal.

3. Ediţia din acest an nu a  avut o participare internaţională „bănuiesc” din motive financiare, însă nu găsesc nimic rău în aducerea câtorva spectacole importante din afară. Aceste prezenţe nu fac decât să ne ajute în a putea compara şi a ne putea raporta la actul teatral universal. Însă nu mi s-ar părea normala această prezenţă, în detrimentul unor spectacole bune din ţară. Oricum pentru a nu-i pierde intenţia iniţială de „festival naţional” trebuie bine păstrat raportul dintre spectacolele selecţionate din ţară şi producţiile aduse din afară.

4. Ideal, şi repet, ideal ar fi ca fiecare teatru din ţară să-şi desemneze (ba chiar să fie obligat să o facă) cel mai bun spectacol al său din stagiunea respectivă şi să-l trimită la Festivalul Naţional. Acest criteriu n-ar mai lăsa loc unor posibile interpretări. Această punere împreună ne-ar ajuta la o analiză corectă a mişcării teatrale de la noi şi ar obliga teatrele în a se îngriji să aibă măcar un spectacol de ţinută.

Carmen Stanciu

  1. La o asemenea întrebare sunt două răspunsuri posibile, în funcţie de „punctul” din care priveşti: al celui care si-a facut din teatru o profesie sau al celui care vede teatrul ca loisir. Profesionistul, care mentioneaza de la bun inceput ca nu crede intr-un teatru al artistului, ci intr-un teatru al spectatorului, considera ca un minus al acestei editii, comparata cu precedentele 18, ar fi imposibilitatea de a afirma cu toata convingerea ca macar 10% din montarile prezentate pot face parte dintr-o antologie a teatrului romanesc. Un plus: salile arhipline, bucuria de a vedea un public flamand de teatru, de spectacol.

Spectatorul din mine, atat cat a mai supravietuit din el dupa avalasa de “intalniri” teatrale prea putin ideale si deseori prea perfectibile, trebuie sa recunoasca o calitate a aceste editii – poate cea mai importanta, spun managerii specializati in organizarea unui asemenea tip de eveniment: pentru omul obisnuit care a venit la teatru FNT a fost o bucurie. Si asta mi se pare un lucru uimitor: sa te poti bucura sincer, fara niciun fel de conditionare de crez artistic, de miracolul teatrului. Fara sa iti pese cati bani a costat evenimentul, sau un spectacol, sau onorariul; fara sa fie relevante pentru tine aceste informatii, ci numai curiozitatea de a afla mai multe despre un actor, sau un regizor, sau un autor, sau o trupa… Fericiti cei care vin la teatru pentru asta – si au fost multi la aceasta editie a FNT!

Carcotasul din mine ar spune: si ce, e meritul organizatorilor? Daca ei au facut posibila intalnirea, e meritul lor. Asa cum e raspunderea lor ca multe din aceste intalniri nu sunt, din pacate, memorabile…

2. Nu inteleg la ce va referiti cand spuneti ca au fost “co-finantatori”. In ceea ce priveste partea a doua a intrebarii raspunsul e simplu: NICIUN festival nu trebuie sa se desfasoare oricum sau „in orice condiţii”.

3. Mi se pare o optiune a selectionerului. Asumata. Poate fi considerata o pierdere, pentru ca am vazut montari extrem de incitante in anii precedenti. Şi nu consider un semn de “normalitate” prezenta pe afis doar a spectacolelor realizate de teatre sau companii din Romania. Desigur, un festival national nu se poate transforma intr-o vitrina a creatorilor din alte tari. Rostul acesta si l-au asumat atatea alte evenimente de gen. Un festival national poate fi gandit ca o “estrada” a valorilor dintr-o miscare teatrala, intr-un timp dat. Dar poate fi gandit si ca un dialog cu alte spatii culturale (nu e deloc o eroare!). Sau ca un prilej de a marca, de a semnala – la nivel national si international – o valoare autentica a teatrului, la un anumit moment. Cum ar fi centenarul unui mare dramaturg, de exemplu!

4. Nu cred ca exista criterii ideale. De aceea nu cred ca exista o “procedura” acreditata sau acreditabila a selectiei. Punct. Nu cred in obiectivitate, ci numai in obiectivarea subiectivitatii. Un finantator alege un selectioner (in functie de criterii stabilite chiar de institutia respectiva, deci subiective). Selectionerul alege niste spectacole – in functie de criterii justificate de propria scara de valori (personala, deci subiectiva). Sa discutam de selectia selectorului, de modul in care a fost ales acesta, si apoi de alegerile facute de el? Mi se pare absolut contraproductiv! Si inutil, totodata. Nu din lasitate. Ci pentru ca oricum selectia finala, cea care construieste „palmaresul” real al unui festival, e si ea subiectiva: e strict legata de optiunile participantilor de a cumpara bilete la un spectacol sau la altul, de a scrie despre un spectacol sau altul etc. Selectionerul isi asuma prezenta unor spectacole si absenta altora. Pentru asta nu poate fi sanctionat decat cu pierderea credibilitatii sale profesionale, a desconsiderarii breslei. Poate fi numai tras la raspundere, pentru proasta folosire a banilor publici, sau amendat prin dezinteresul publicului fata de eveniment. Aspecte cuantificabile. Realizatorilor unui spectacol valoros, dar care nu a fost ales pentru a fi prezentat intr-un festival, motivatia refuzului i se pare importanta. Cat despre „onoarea pierduta”, ramane cum a stabilit Caragiale: las’, ca le-o repereaza domn Mitica!

Rolul criticului sau jurnalistului de specialitate e sa se intrebe de ce se intampla asemenea erori. Si deseori se intreaba. Uneori raspunsurile pot fi utile. De cele mai multe ori si mai utile sunt, insa, intrebarile.

Felix Alexafelix-alexa1

1. Evident, editia din acest an a fost una de criza, astfel incat se pot numara mai multe minusuri fata de editiile anterioare. A lipsit in mare masura participarea spectacolelor din strainatate, artistii implicati n-au fost platiti, anvergura festivalului a fost afectata. Marele plus al acestei editii este ca ea a avut loc intr-o situatie economica si sociala dezastruoasa.

2. Cred ca a fost important pentru miscarea teatrala din Romania faptul ca festivalul a avut loc chiar in conditii mai vitrege si mentinerea lui in viata e esentiala. Sper ca anul viitor „perfuziile” de la buget vor fi mai consistente .

3. E o mare pierdere. Statutul de „national” e mult mai pregnant intr-un context international.

4. Valoarea ar trebui sa fie singurul criteriu. E adevarat insa ca subiectivitatea joaca un rol important in oricare selectie, oriunde in lume. Aceasta subiectivitate trebuie insa validata retrospectiv de cat mai multa lume.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.