„Iubitul meu… Leonard”, un spectacol inedit după opera lui Leonard Cohen, va avea premiera sâmbătă, pe 1 martie, la ora 20.00, la Teatrul de Sufragerie. Spectacolul este realizat de Mona Gavrilaș, iar protagonistă este Diana Giubernea. „Senzual, emoționant, atractiv și inedit”, potrivit cu ziua de mărțișor, așa își prezintă realizatorii creația. „Un drum plin de căutări în labirintul amintirilor. O “călătorie” în sufletul omului”.
Povestea începe cu un Leonard matur, trecut prin viață, amintindu-și de clipele fericite, pentru a se întoarce apoi la tinerețea poetului și muzicianului, o tinerețe în care se îndrăgostește, își trăiește cu pasiune viața și luptă pentru ideile lui, iar în final ajunge la copilul Leonard…
Drumul este invers, dar poate așa, mai adevărat, explică artistele. „Ceea ce ne apare provocator în opera lui Leonard Cohen, este permanenta căutare a sufletului prin mijloace contradictorii, în care forța se amestecă subtil cu tandrețea, dulcele cu amarul, fericirea cu tristețea…”
Teatrul de Sufragerie propune un alt fel de teatru: „Vii la Teatrul de Sufragerie, la noi acasă ca la tine acasă, te descalţi, iei un loc pe perna sau pe fotoliu, e cald, e viu, e colorat. Servești un ceai cald cu ghimbir, iasomie și soc împreună cu o delicioasă prăjitură de casă proaspăt scoasă din cuptor. Și e din partea casei. Apoi, te trezeşti că cineva îţi vorbeşte. Doar ţie și celorlalti 19 spectatori care pot fi prietenii tăi. O experienţă unică, intimă, personală. Un altfel de teatru, un altfel de spectacol. ACASĂ. Este un transfer de emoţie ca într-o atingere. Iar tu faci parte din spectacol. Aşa că lasă-te purtat de poveste. Deja îi aparţii. Sau ea îţi aparţine ţie?”
La Teatrul de Sufragerie, biletul costă 35 de lei, iar ceaiul e din partea casei. Disponibile sunt doar 20 de locuri.
Detalii la email teatruldesufragerie@gmail.com și telefon 0723.565.113