Cristian Opriş
Cronicar de ocazie” este o rubrică deschisă tuturor opiniilor cititorilor noştri. Le mulţumim pentru texte şi, la sfârşitul lunii, premiem cea mai frumoasă dintre cronici cu o carte de la Editura Nemira.
Maia Morgenstern, Mircea Albulescu, Mihai Calotă, Marius Manole – doar câţiva din actorii cu care regizorul Felix Alexa trebuie să fi avut un curaj extraordinar. Un spectacol-ghilotină, dar care, o dată urcat în faţă publicului, se arată de neclintit. Aş putea spune, fără să folosesc cuvinte mari, că este un omagiu cutremurător adus teatrului românesc mai vechi şi mai nou.
Dar pentru că sloganul nu foloseşte la nimic unui săptămânal teatral, am să spun că, mai mult decât o lecţie de teatru, este o lecţie despre emoţie şi dăruire în lumea Thaliei. Iar pentru că, din punct de vedere al distribuţiei, nu are nevoie de niciun fel de alte lămuriri, vom trece la scenografie.
Fix o sută cincizeci de de borcane cu compot – o idee surprinzătoare în contextul unei montări în totalitate clasice – apar în scenă, înainte să se petreacă nenorocirea, sub formă unei preziceri dureroase, venite înainte de vreme. Toate, împreună cu cele câteva obiecte de mobilier potrivite perfect în peisajul lui Cehov, reuşesc un tot unitar de invidiat.
Idee întâi susţinută de regizorul francez André Antonie care trece de la avanscenă la adresarea directă – mijlocul scenei ca centru al acţiunii, publicul stând de jur împrejur sau chiar pe scenă -, teatrul de tip iluzionist ajută aici publicul a se integra foarte uşor în lumea Andreevnei Ranevskaia, (Maia Morgenstern), sfâşiată la gândul că livadă de vişini, un ţinut foarte mare, aşa cum spune ironic Ermolai Alexeevici (Marius Manole), singurul lucru “adevarat”, “viu”, va fi vândut, tăiat, omorât, fără cele mai mici remuşcări.
O surpriză foarte plăcută în ceea ce mă priveşte: Marius Manole face o trecere cu totul spectaculoasă, actorul complet, care poate interpreta o gamă întreagă de stări, acoperind foarte bine atât momentele de intensitate, cât şi momentele calme, îşi rezervă locul bine meritat într-o familie “cu pretentii”. Cu toate acestea, trebuie să numesc spectacolul găzduit de TNB uşor egoist: un spectacol cu şi pentru actori. S-ar fi putut scurta, desigur, textul cehovian, în sprijinul muzicii deosebite ale lui Alexander Bălănescu, auzită prea puţin în timpul jocului actorilor.
“Livada de visini”, în versinea lui Felix Alexa, o altă demonstraţie în sprijinul actorului şi totodată al ideii că un spectacol care aduce în prim-plan nume atât de dragi teatrului românesc se află în imposibilitatea de a rata – o garanţie pe care mulţi dintre regizorii experimentaţi o au de prea puţine ori înaintea aplauzelor (aici interminabile) de final. Un spectacol al transformărilor la minut, al profesionalismului la cel mai înalt grad.
Print