„Livada de vișini” de A.P. Cehov, în regia celebrului Lev Dodin, de la Maly Drama Teatr, va veni la București, în cadrul celei de-a 26-a ediții a Festivalului Național de Teatru, urmând să aibă doră reprezentații, pe 29 și 30 octombrie.
„Livada de vişini” care va putea fi văzută la Bucureşti – o producţie distinsă anul trecut cu Premiul Naţional al Rusiei „Masca de aur“ la categoria „Cel mai bun spectacol“ – constituie a doua întâlnire a lui Dodin cu celebrul text cehovian. Prima montare a avut loc în urmă cu 20 de ani, pe aceeaşi scenă a Maly Drama Teatr.
„Cea din urmă piesă a lui Cehov e o extraordinară comedie: comedia istoriei, în care noi suntem personaje. Şi în care viaţa devine parte a istoriei. Din acest punct de vedere, „Livada…” e cea mai realistă dintre toate scrierile maestrului”, spune Lev Dodin despre textul lui Cehov, motivându-și alegerea. „Este deopotrivă o cronică istorică şi o viziune profetică. E greu să înţelegi cum Cehov ar fi putut anticipa cu o asemenea precisă intuiţie, cu 14 ani înainte, ce urma să se întâmple cu Rusia în 1917 şi mai apoi cu întreaga lume. Şi, poate, ce continuă să se întâmple până în zilele noastre. Piesa a devenit un soi de mit al impredictibilităţii istoriei şi, concomitent, al predictibilităţii acestea, în care se vorbeşte despre lipsa de putere a oamenilor în faţa vieţii şi a sorţii, dar şi despre uimitoarea lor forţă şi responsabilitate faţă de acestea, despre capacitatea lor de a se proteja şi de a rămâne adevăraţi faţă de ei înşişi – în ciuda oricărei încercări. Da: fără îndoială, nu Anton Pavlovici Cehov – ci Geniul cehovian întrupat a fost cel ce a ghidat mâna care-a făcut să apară, cuvânt după cuvânt, magicul text al „Livezii de vişini” în forma manuscrisului din 1904…”
Rolurile principale sunt interpretate de doi actori aflaţi actualmente pe valul celebrităţii (teatrale şi cinematografice) în întreaga lume: de la Moscova (via Paris) la New York, la fel de bine ca de la Hollywood la Cinecitta…: Ksenia Rappoport şi Danila Kozlovsky, ambii laureaţi ai prestigiosului premiu „Stanislavski” pentru interpretările date protagoniştilor „Livezii de vişini” – Ranevskaia şi, respectiv, Lopahin.
Lev Dodin va fi prezent și el în Capitală, alături de actorii săi de la Maly Drama Teatr din Sankt Petersburg.
Spectacolul – care va beneficia de supratitrare în limbile română si engleză – va avea două reprezentaţii în cadrul FNT 2016, programate la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti în zilele de 29 şi 30 octombrie, cu începere de la orele 19:00.