Mantia de stele, un spectacol frumos

Eros şi Thanatos, rai şi iad, vis şi realitate… Sau despre libertate… “De la carte la spectacol”: publicat acum zece ani, romanul dramatizat de regizoarea Nona Ciobanu a fost tradus de Mariana Ştefănescu şi a apărut de curând la Editura Humanitas care l-a şi prezentat, sub genericul citat, în foaierul Teatrului Mic, în seara premierei (22 aprilie).

Premieră absolută, spectacolul Nonei Ciobanu mi-a deschis această carte pe care o voi păstra la îndemână: Mantia de stele. Ghid astrologic de ghicit. Un roman de recitit – pentru că presupune un efort ludic de recompunere a unei hărţi zodiacale şi de deşirare a plasei de corespondenţe în care sunt prinse personajele eroinei dimpreună cu celelalte personaje – şi  poem filosofic (scriitorul Milorad Pavić, 1929-2009, a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Belgrad şi şi-a dat doctoratul în literatură comparată la Zagreb) care creează un univers în care tu, cititor, te inserezi activ. “Am încercat tot ce mi-a stat în putinţă să elimin sau să distrug începutul şi sfârşitul romanelor mele – mărturisea Pavić . Partea lăuntrică a vântului. Roman despre Hero şi Leandru (1991), de pildă, are două începuturi. Porneşti la citit din ce parte doreşti. În Dicţionarul khazar. Roman-lexicon în 100.000 de cuvinte (1984) poţi începe cu oricare dintre poveşti. Dar scriindu-l, trebuie să ai în minte că fiecare intrare trebuie să poată fi citită înainte şi după orice altă intrare din carte. Am încercat să evit, cel puţin până acum, vechiul mod de a citi, care înseamnă să parcurgi o carte de la începutul tradiţional şi până la sfârşitul tradiţional.” Aşadar, o abordare nonliniară, o scriitură aproape interactivă (ca pentru multimedia).

Am văzut spectacolul, apoi am citit romanul. Recunosc, m-au impresionat claritatea cu care Nona Ciobanu a decupat textul şi felul în care a ştiut să-i păstreze  poezia şi misterul. Pentru că povestea conţine mai multe poveşti: într-o noapte din vremea noastră, o tânără franţuzoaică doarme cu iubitul ei într-un hotel din Paris, dar “am visat – povesteşte fata al cărei nume, singurul adevărat, şi l-a uitat – un fel de apă deasupra mea. M-am trezit în secolul al XV-lea nemaiştiind nici o iotă în franceză. Acum vorbesc o limbă ciudată de care se slujesc pescarii de pe un fluviu mare. Numele meu este Filipa Avranezoviş, am cincisprezece ani şi mă pregătesc să ucid pe cineva. Nu mai sunt în zodia Racului, ci a Scorpionului, iubitul meu nu mai este cel din Paris, care era Leu – acum sunt îndrăgostit până peste urechi de un băiat care e Vărsător. Care poartă pe falus un ditamai inelul cu pecete şi cu care mi-am pierdut pentru a doua oară fecioria…” Visul este o realitate actualizată în fiecare poveste. În fiecare poveste de dragoste împletită cu mister sau cu moarte, cu sugestii mitice sau cu simboluri biblice…

Pentru decor, light-design şi multimedia, regizoare colaborează din nou cu Iulian Băltăţescu. Împreună fac sensibile vizual semnele presărate de Pavić în textura romanului. Fântâna, pomul-axis mundi din care “ghiceşte” Dionsie Areopagitul (Mihaela Rădescu) sau în care îl vedem, doar pentru o clipă, pe Minotaur (Cristian Iacob) într-o postură cu trimitere la imaginea lui Iisus pe cruce rămân elementele fixe şi de greutate ale scenei. Efectul plastic realizat de bărbaţii fără cap, îmbrăcaţi de Doina Levintza (costumele), şi de bombele care se nasc în loc de copii cred că augmentează demersul scenic al Nonei Ciobanu. Pentru că, în ceea ce mă priveşte, nu pot uita că pe 24 martie Belgradul a marcat 11 ani de la începutul campaniei (78 de zile) de bombardare conduse de NATO împotriva fostei Republici Federale. La capitolul semn plastic-semn teatral remarc felul în care, doar punându-le o căiţă pe cap, eroina, Domnişoara cheală, îşi aproprie şi îşi identifică personajele din visele succesive.

Mantia de stele – îndrumar astrologic pentru ghicit, o întreprindere poate chiar mai complicată decât Povestiri din Canterbury (o reuşită a regizoarei), este, în primul rând, un spectacol frumos care îi face cuvântului (susţinut omogen de întreaga distribuţie) drum drept către spectator. Dintre actori, doar câteva nume: Cristian Iacob şi Mihaela Rădescu, Ştefan Lupu (Prohor, Catâr, Chelner, Bărbat fără cap) şi Ilinca Manolache (Arhondula, Spălătoreasă, Ţigancă, O studentă). Din păcate, finalul a fost mai degrabă ilustrativ. Cuplul Valentina Popa (Domnişoara cheală, Dionisia)-Cristian Iacob nu se aprinde, nu are tensiune aşa cum se întămpla cu Claudia Prec (Filipa, Catârgiul Jupiter, Ţigancă, Prietena Dionisiei) şi Ştefan Lupu.