Duo-ul polonez Turkowski – Nowacka realizează, conform informațiilor succinte de pe site-ul de prezentare, „video-storytelling performances”, folosind înregistrări din arhive sau filmări pe care le integrează apoi în conceptul spectacolelor care „se disting prin metode de investigație, umor și auto-ironie”[1]. Margarete[2], la care mă voi referi în cele ce urmează, înlesnește accesul pe coridoarele unei biografii construite, propune inventarea unui personaj și validarea sa cu modelul din realitate. În plus, se constituie și într-o reflecție asupra intervenției neautorizate într-un spațiu personal, asupra folosirii și etalării unor materiale care țin de domeniul privat. La mijloc se află, cu siguranță, fascinația descoperirii unui teritoriu, de obicei, restricționat, privirea iscoditoare pe gaura cheii și curiozitatea de a trasa o istorisire plecând de la un material autentic.
Istoria, spusă chiar de artist, își are începutul în anul 2008, când Janek Turkowski cumpără dintr-o piață din nordul Germaniei o cutie cu 64 de role cu filme de 8 mm. Apoi, se lasă descoperită povestea. Eroina filmelor este Margarete Ruhbe, a cărei identitate va fi construită pas cu pas, mai întâi ficțional, iar apoi completată cu câteva date reale.
Cadrul pentru storytelling este pregătit: lumina zilei, covorul realizat de mama artistului, tonul, publicul voit restrâns — reprezentațiile se desfășoară cu un număr maxim de douăzeci de participanți. Așadar, trecerea la istorisire se poate produce cu ușurință, mai ales că, temporal, se pleacă dinspre prezentul reprezentației, către lucrul efectiv cu filmele și, în cele din urmă, către descoperirea protagonistei. Rama poveștii și, de altfel, și cursivitatea ei, e asigurată prin tehnicile de storytelling. Sunt oferite informații despre găsirea rolelor, despre curiozitatea profesională și apoi cea personală în vizionarea și studierea lor. Turkowski narează scenarii posibile, urmărește un fir care merge, în cele din urmă, până la identificarea uneia dintre persoanele prezente în filme — asigură, cu alte cuvinte, ieșirea din zona ipotezei și a ficționalului fragmentat prin confruntarea cu realitatea. De altfel, ancorarea în realitate este limpede semnalată: câteva dintre casetele originale sunt rânduite în fața spectatorilor, ca piese ale unui muzeu neconvențional.
Imaginile proiectate pe un ecran însoțesc explicațiile lui Turkowski, devenit ghid al participanților. Itinerariul se descompune și se recompune în fața spectatorilor cu ajutorul istorisirilor despre descoperirea, editarea și prelucrarea materialului, vânarea indiciilor vizuale, încercarea de alcătuire a unei biografii din ceea ce lăsau să se vadă și să se întrevadă filmările. În această etapă sunt analizate detalii, spectatorii își pot crea propriile speculații referitoare la persoanele prezente pe peliculă sau la relațiile dintre acestea sau le pot împărtăși pe cele ale interpretului, vizionează fragmentele alese de către acesta pentru expozeu. Cu alte cuvinte, ei refac traseul unui detectiv aflat în căutare de indicii și probe. La prima vedere, este vorba despre fragmente din viața unei persoane ce devine personaj fără știința și voia sa. Privitorii îi cutreieră amintirile, adoptând un comportament de voyeur, îi observă obiceiurile, așa cum transpar ele din înregistrări, îi scrutează ținutele și tipurile de interacțiune — iar toate aceste elemente pot da detalii despre o altă epocă. Filmările redau întâlniri de familie, sărbătoriri, ședințe de lucru, plimbări prin pădure, vizite în orașe.
Povestea compusă prin intermediul cadrelor vechi se întregește cu un alt plan temporal: protagonista filmelor, Margarete Ruhbe, este descoperită după lungi căutări, într-o casă de bătrâni. Ipotezele se pot verifica acum, când creatorul personajului își întâlnește modelul. În primă fază, indiscreția este cea care pătrunde, odată cu camera de filmat, urmărind modul în care reacționează și se raportează Margarete la imaginile văzute. Nicio reacție. O a doua vizită, de data aceasta anunțată, este edificatoare: vederea bătrânei nu era suficient de bună pentru a viziona secvențele din filme. Abia la cea de-a doua întâlnire își redescoperă amintirile peste care s-a așternut, firesc, uitarea și clarifică unele dintre întrebările creatorului acestui spectacol.
Margarete este o sesiune de storytelling bine construită, concepută pentru un public restrâns, care își confruntă direct și asumat participanții cu intimitatea altora, propunând o construcție la vedere și un demers ce își justifică alegerile.
concept și interpretare: Janek Turkowski
video: Margarete Ruhbe, Martyna Głowacka, Adam Ptaszyński, Janek Turkowski
scenografie: Wiesława Turkowska, Janek Turkowski
muzică: Roger Anklam, Przemek Radar Olszewski
management de producție: Iwona Nowacka
[1] cf. http://www.turkowski-nowacka.pl/
[2] Spectacol vizionat în cadrul TESZT, Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara.
Print