Maria Ștefănescu și Sorin Radu sau cum să învingi efemerul în teatru

Alexandru Repan

Pentru al treilea an, festivalul Teatrului Nottara din București, Fest(in) pe Bulevard, se deschide cu o expoziție de fotografie semnată de doi dintrre cei mai importanți fotografi de teatru ai acestui moment, Maria Ștefănescu și Sorin Radu. Până la sfârșitul celei de-a treia ediții a festivalului, în foaierul Sălii Horia Lovinescu, pot fi văzute imagini din spectacole ale Teatrului Nottara și ale altor teatre, prezente în festival la ediția anterioară.

„Se spune, și pe bună dreptate, că o imagine valorează cât o mie de cuvinte. Asta pentru că, descifrând-o, privitorul este obligat să-și formuleze impresiile în sute de noțiuni, cuvinte, idei”, spune regizorul Mihai Lungeanu despre expoziția celor doi artiști fotografi, subliniind importanța unei memorii care trebuie păstrată și vorbind despre „transferul de vrajă” pe care fotografia de teatru îl permite. „O fotografie devine un adevărat spectacol, dacă reușește să pună în mișcare gândurile, dacă reușește să tranforme figurile în personaje, dacă impresionează fără lacrimi, dar cu emoții. Dar se poate spune la fel de bine că, pentru a obține o imagine, artistul fotograf consumă cu mult mai multe cuvinte, idei noțiuni, sub formă de impresii, monologuri, spaime, emoții, amintiri, revelații, aspirații sau intuiții”, mai spune Mihai Lungeanu.

Victoria Cociaș

„Expoziția de la Nottara s-a născut firesc”, povestește Maria Ștefănescu, „noi fotografiind de-a lungul timpului cam toate spectacolele acestui teatru. Așa că, în primul an, atunci când directoarea Marinela Țepuș ne-a propus să facem asta noi am fost foarte deschiși. Prima ediție a conținut imagini mai vechi, cu actori și spectacole mari ale teatrului fotografiați de-a lungul timpului, iar anul trecut și acum am expus fotografii chiar din timpul festivalului Fest(in) pe bulevard. A doua ediție a venit de la sine, iar acum avem deja o tradiție…”.

Maria Ștefănescu spune că pasiunea pentru fotografie de teatru face casă bună cu o foarte veche pasiune pentru teatru: „Eu sunt o mare iubitoare de teatru. Când am venit în București în 1982, lucram la un institut de proiectări și era acolo o fată care se ocupa de „culturalizarea oamenilor muncii” și lua bilete la teatru. Eu eram prima care le cumpăra. Fata venea întotdeauna la mine prima dată pentru că știa că eu cumpăr vreo trei-patru, pentru toată săptămână. Erau momente din an când nu mai aveam la ce să cumpăr pentru că văzusem tot. Și, cum în perioada aia am stat vreo trei an în Piața Lahovari, de Teatrul Nottara mă leagă ceva special. Pentru că era foarte aproape de mine și era primul la care mă duceam, nu ratam nimic. Eram îndrăgostită de domnul Alexandru Repan și când mergeam la spectacolele lui făceam tot posibilul să-mi iau bilet în primul rând. Apoi, fotografia de teatru a venit firesc. În momentul în care l-am întâlnit pe Sorin Radu în 1994 și el s-a apucat de fotografie de teatru, atunci m-am îndragostit și eu de fotografie. Și de atunci am îmbinat utilul cu plăcutul… Primul spectacol pe care l-am fotografia a fost Ștefan cel Mare, la TNB și l-am văzut de enorm de multe ori, de teamă să nu ratez vreun moment”, povestește Maria Ștefănescu, vorbind despre tainele fotografiei de teatru.

Andi Vasluianu

„Îmi place să fotografiez actorii, fără ca ei să știe ca sunt fotografiați, pentru că, dacă știu, au tendința de a poza. Atunci prinzi exact emoția, starea pe care vrea s-o transmită acortul”, explică ea. „Iar pe mine mă interesează să suprind frumosul, nu urâtul, pentru că urâtul e peste tot. Fotograful de teatru, contrar altor opinii, nu face decât să redea ceea ce au creat alții, regizorul, scenograful, actorul… Eu cel mult decupez o imagine din toată scena. Îmi place să fac fotografie de teatru discret și cu foarte mult bun simț. Eu nu trebuie să ies în față”.

Vorbind despre sensul și scopul fotografiei de teatru, Maria Ștefănescu spune: „Teatrul este efemer. Prin fotografie, eu vreau să rămână ceva. Eu fac atâtea imagini că, dacă peste 50 de ani o să te uiți la ele, vor fi ca o bandă desenată și poți să vezi spectacolul. Îmi place să cred că prin imaginile mele se transmite ce e dincolo de vorbe. Nu merg niciodată la teatru fără aparat. Întotdeauna îmi spun „momentul ăsta aș vrea să-l surprind, pentru că îmi trezește o emoție, o stare a actorului care trebuia imortalizată pentru că poate data viitoare n-o s-o mai redea așa și e unică.”

Va oferim imagini din expoziția de la Fest(in) pe bulevard.