Mario Vargas Llosa: Astăzi, de la artiști nu se mai așteaptă talent, nici îndemânare, ci afectare și scandal

Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, Mario Vargas Llosa…

„Epoca noastră, în pas cu presiunea constantă a culturii dominante, care pune ingeniozitatea mai presus de inteligență, imaginile mai presus de idei, umorul mai presus de gravitate, banalitatea mai presus de profunzime și frivolitatea mai presus de seriozitate, nu mai dă creatori precum Ingmar Bergman, Luchino Visconti sau Luis Buňuel. Cine e imaginea fetiș a cinematografiei zilelor noastre? Woody Allen, care față de un David Lean sau Orson Welles e ca Andy Warhol față de Gauguin sau Van Gogh în pictură, sau – cu exemple din teatru – ca Dario Fo față de Cehov sau Ibsen.

De asemenea, nu e surprinzător faptul că, în era spectacolului, efectele speciale în cinematografie au ajuns să trimită pe planul al doilea subiectul, regizorii, scenariul și chiar pe actori. Se poate spune că asta se datorează, în bună parte, uluitoarei dezvoltări tehnologice din ultimii ani, care permite acum adevărate minuni în ceea ce privește iluziile și fantezia vizuale. Desigur, o altă cauză – poate chiar cea principală – ar fi o cultură care încurajează tot mai puțin efortul intelectual, te face să nu fii interesat de nimic, să nu te neliniștești și, în ultimă instanță, să nu gândești, ci mai degrabă, cu o atitudine pasivă, să te abandonezi stării pe care acum uitatul Marshall McLuhan – un profet perspicace în privința drumului pe care avea s-o apuce cultura în ziua de azi – o numea „baia de imagini”, o supunere totală față de emoții și senzații stârnite de un bombardament neobișnuit și uneori strălucitor cu imagini care-ți captează atenția, chiar dacă ele, prin natura lor primară și trecătoare, tocesc sensibilitatea și gândirea publicului. (…)

Astăzi, când de la artiști nu se mai așteaptă talent, nici îndemânare, ci afectare și scandal, îndrăznelile lor sunt doar măștile unui nou conformism. Ceea ce înainte era revoluționar a ajuns acum o modă, un mod de a-ți petrece timpul liber, un joc, un acid subtil care denaturează actul artistic și îl pune în slujba teatrului Grand Guignol.”

(Fragment din volumul Mario Vargas Llosa, „Civilizația spectacolului”, traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari, Humanitas, Bucuresti, 2016)