Marţi cu Strindberg la Bucureşti

Proiectul pe care regizoarea Ana Boariu l-a demarat în urmă cu ceva vreme, sub semnul teatrului lui August Strindberg, de la a cărui moarte se împlinesc, în 2012, o sută de ani, se va concretiza săptămâna aceasta, mai exact marţi, 1 noiembrie, la Bucureşti, în mai multe spaţii ale oraşului, prin câteva manifestări.

Numărându-se printre foarte puţinele proiecte interdisciplinare care sunt duse la bun sfârşit în România, „August Strindberg – Selected Drama” cuprinde mai multe componente. Pe de o parte, este vorba despre publicarea a 12 piese de teatru ale scriitorului suedez, traduse acum în premieră de Carmen Vioreanu, împreună cu un studiu monografic al Ilenei Berlogea, şi el tipărit în premieră. Volumul care cuprinde piesele de teatru ale lui Strindberg este intitulat „Marele drum” şi va fi însoţit de monografia „August Strindberg, un precursor solitar al teatrului contemporan”. Lansarea va avea loc marţi, 1 noiembrie, la ora 15.00, la sediul Institutului Löwendal din Piaţa Cantacuzino, nr. 1 (lângă Parcul Ioanid).

Evenimentul va fi precedat, în aceeaşi zi, de o altă componentă a proiectului, un happening teatral conceput de regizoarea Ana Boariu (fiica teatrologului Ileana Berlogea), la care vor participa actorii Marian Râlea şi Ioan Mihai Cortea. Pornind de la „Marele drum”, ultima piesă scrisă de dramaturgul suedez, un artist cu mult înaintea epocii sale, regizoarea propune un experiement în care limbajul teatrului, actorul şi masca se întâlnesc cu limbajul muzicii şi al fotografiei în spaţiul public. Periplul va începe la ora 11.00, de la staţia de metrou Piaţa Unirii.  A doua etapă va avea loc două ore mai târziu, la 13.00, şi va pleca la drum de la Teatrul Odeon spre Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.

Oana Rill, tânăr artist plastic din România, care va aduce marţi lucrări personale, printre care şi păpuşi pe care le-a confecţionat, alături de muzicianul Francesco Agnello, interpret la hang, un instrument elveţian pe care l-a descoperit şi care l-a însoţit în multe turnee solo, colaborator al lui Peter Brook şi Eugenio Barba, vor colabora cu cei doi actori mai sus menţionaţi. Ceea ce rezultă e o variaţiune contemporană pe tema „Marele drum”, pornind de la un text cu accente autobiografice, descris de autor ca fiind „o călătorie în şapte spaţii”, în care Călătorul coborât de Sus, din zona astrală, parcurge tărâmul morilor de vânt şi spaţiile absurde ale dictaturii pentru a ajunge la „spovedania” din „pădurea întunecată”.  Considerată o sinteză a trăsăturilor teatrului lui Strindberg, această piesă topeşte elemente de filosofie, care nu lipsesc din nicio scriere a autorului, precum şi elemente de satiră socială şi politică.

Deşi se va desfăşura exact în săptămâna în care la Bucureşti are loc Festivalul Naţional de Teatru, evenimentul, care face un gest de recuperare în spaţiul românesc a operei unui dramaturg important, ale cărui piese nu se montează prea des pe scenele româneşti, are potenţial să atragă publicul pentru care teatrul nu înseamnă doar spectacol, ci şi introspecţie, cercetare, interogare. Publicul românesc are una dintre acele rare ocazii în care poate experimenta, în care poate descoperi un alt discurs despre teatru, printr-un proiect care poate deschide apetitul pentru noi tipuri de cercetare.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.