Memorie cu iarba proaspătă (partea a II-a)

Livia Dimulescu

Revista Yorick vă invită să scrieţi teatru. Cele mai bune trei texte primite până la sfârşitul verii vor fi premiate cu câte un pachet de cărţi din colecţia Yorick: „Shakespeare, lumea-i un teatru”, antologie realizată de George Banu, „Teatrul de artă, o tradiţie modernă”, volum coordonat de George Banu şi „Teatru. Singurătate, meşteşug, revoltă”, de Eugenio Barba.

Scena 10

(In usa cabinetului, Andrei bate timid)

Doctorul: -Intra.

Andrei: -Buna seara, domnule doctor.

D: -A…, buna Andrei. Chiar voiam sa stam de vorba.

(Andrei, timid, nu indrazneste sa se aseze pe scaun)

D: -Ia loc pe canapea. O sa stau in spatele tau, sa nu ma vezi…(zambind)…ca si-asa sunt urat.

A: -Nu-i adevarat, domnule doctor. Sunteti un om bun si asta se vede.

D: -Andrei, stii ce voiam sa te intreb de mult timp? Cum te simti in prezenta socrului tau? Adica,…te simti confortabil? Te simti dezinvolt, sigur pe tine?

A: -Il respect, dar atat! Sincer sa fiu, nu stiu daca e si reciproc. Nimeni, vreau sa zic, nimeni in afara de Silvia nu intelege nevoia mea de singuratate, pasiunea pentru pictura. Socrul meu e un barbat pragmatic, stie sa faca bani. Eu nu sunt asa. Cand merg prin parc si vad frunzele cum acopera locul, ma cuprinde o nostalgie…si m-as repezi la o panza; la culori, care sa-mi exprime starea. Starea de bine.

D: -Andrei, socrul tau spune ca si in timpul meselor din familie ramai ore in sir cu privirea pierduta, ca esti absent din viata de familie. Uite, ma trezesc ca-ti spun lucruri pe care ar trebui sa le tainuiesc.

A: -Nicio problema. Mi s-au reprosat de atatea ori, dar nu sunt bolnav. De cand este tristetea o boala, domnule doctor? Stiti, scria undeva, ca poate am o deficienta de viata. Mi-ar placea sa fiu mai energic, un barbat mai practic…si-apoi, pe Silvia asa am cucerit-o.

D: -dar, pana si sotia ta s-a plans din cauza asta…

A: -Vedeti dvs, Silvia e foarte legata de ai ei. Nu iese din cuvantul lor; de fapt, al socrului meu, or, eu am nevoie de lumea mea interioara ca de aer. Cateodata am senzatia ca nimeni nu ma intelege.

D: -Te inteleg; in felul tau esti un artist. Dar, la munca te concentrezi?

A: -Ah, la munca…daca am ceva de facut, imi dau toata silinta, dar la barfele si sedintele lor plicticoase, nu particip. Adica, (razand) imi duc gandurile in alta parte. Apropos: Silvia n-ar trebui sa fie nemultumita. Avem de toate; bine, nu din banii nostri, dar pentru strictul necesar…Salariile noastre ar fi suficiente. Nu pot sa-i ofer vacante pe plaje exotice sau fel de fel de lucruri de firma, dar se poate trai si altfel, nu-i asa?

D: -Da, Andrei, ai dreptate…

(Intre timp, bate puternic cineva in usa cabinetului. E socrul lui Andrei)

A: -As indrazni sa va spun ceva, domnule doctor. Ceva extrem de delicat…

D  (In timp ce se indreapta spre usa): -Zii, Andrei, te ascult.

A: -Domnule doctor, poate ca el…, adica socrul meu, are ceva cu mine.

(In usa se aud batai din ce in ce mai insistente. Socrul incearca usa, vociferand)

D: -Imediat. Asteptati putin, va rog. Zii, Andrei!

A: -Nu stiu sigur, dar…e ceva. Parca totul- o sa ziceti ca sunt paranoic- totul e impotriva mea de la un timp, adica…, ce vreau sa va spun este ca ii monteaza pe toti impotriva mea. Asta e parerea, sentimentul meu. Stiu si eu…, poate gresesc.

D: -Bine, bine Andrei, mai vorbim. Dar, ce motiv sau mai bine zis, care ar fi motivul?

A: -Stiu si eu…ma gandesc ca…Lasati, ca va grabiti, vorbim pe-ndelete altadata.

D: -Imediat. Va deschid imediat.

Scena 11

(In cabinet: doctorul, Andrei, socrul lui si Lucica)

Lucica (batand precipitat in usa): -Domnule doctor, ati patit ceva? Deschideti!

D: -Imediat. Va deschid imediat.

(Doctorul deschide usa. Lucica se uita putin ofuscata. In urma ei, socrul lui Andrei)

Socrul: -A…aici erai, tinere? Bine v-am gasit domnule doctor!

A: -Eu…trebuie sa merg la masa. Ma scuzati.

Socrul: -Baiete, soacra-ta gateste maine niste musaca; ti-o aduce Silvia. Da’, ia zi! Esti OK? (Il ciupeste de obraz) Parca te-ai intremat? (Razand) Ai facut bujori in obrajori.

D: -Andrei e iubit de toti pacientii. Nu-i asa, Lucica?

Lucica (Inrosindu-se): -Si de asistente, si de infirmiere…nu mai zic de Veverita.

Socrul: -Care veverita?

D: -E o pacienta veche de-a noastra. Nu vrea sa i se spuna pe numele mic. De fapt, o cheama Ileana.

A: -Ar trebui sa plec.

Socrul: -Du-te, baiete, du-te si Dumnezeu sa te aiba in paza.

(Andrei iese tiptil pe usa)

D: -Da’, luati loc. Lucica, ne lasi putin singuri?

Lucica: -Sigur, domnule doctor, sigur. Ma duc sa le iau cate o tensiune.

(Lucica iese putin bosumflata)

D: -Cu ce va pot fi de folos?

Socrul: -Doctore, va spun cu mana pe inima: ma ingrijoreaza baiatul asta. Si-acasa sta prostit ore in sir. N-are pofta de mancare. A observat si nevasta-mea: “Da’, ce-are, tata, de nu scoate nicio vorba?”

D: -Andrei e putin melancolic. Sunt firi si firi.

Socrul (usor iritat): -Pai, astea sunt vremuri de melancolie?! Cine are timp de asta? De cand ma stiu am muncit, am transpirat sa aduc un ban in casa. Si el, el ce face?! Pierde ore in sir prin parcuri. Pai, el e sot responsabil sau s-a maritat??

D: -Nu va ambalati asa! Din punctul meu de vedere, baiatul asta e sanatos tun.

Socrul: -Doctore, glumesti. Poate nu l-ati consultat bine cu aparatele alea…Iti spun, cu mana pe inima si cat se poate de serios, ca Andrei are ceva. Silvia, saraca, il pazeste nopatea ca se scoala, se suceste in toate partile. E si ea femeie tanara, ma-ntelegi, si a slabit, a slabit saracuta.

D: -Poate ca…va preocupa prea mult viata lor. Poate ar fi mai bine sa-si vada singuri de viata lor.

Socrul: -Singuri?! I-ar manca cainii in vremurile astea. S-ar stafidi frumusete de fata, ca doar una am. Si, ce sa faca tantalaul asta?! Ma scuzati, m-a luat gura pe dinainte.

D: -Merita incercat. Pana la urma, e viata lor.

Socrul: -Doctore, cred ca nu ma fac bine inteles. Andrei, baiatul asta care face pe sfantul, are ceva. Ascunde ceva.

D: -Pesemne, are vreo nemultumire. Poate ca e afectat ca i-a murit mama.

Socrul: -Maica-sa e moarta de un an. Asta e motiv? Doar e barbat! Asta e viata: mortii cu mortii si viii cu viii. Toti trecem prin astea, mai devreme sau mai tarziu. Altceva, doctore. E altceva. Ma gandeam…stiu ca nu e meseria mea si ca esti profesionist…, ma gandeam ca i-ati putea administra ceva. Nu stiu, sa-l mai intariti, sa aiba pofta de viata. Sa rada. Dumneata stii ca el nu rade? Nici cand vin prietenii mei vechi si ne strangem la una mica. Nu participa, nu rade. Ne sfideaza pur si simplu.

D (aparent ingaduitor): -O sa vad ce pot sa fac.

Socrul (grabit): -Va sunt, inca de pe acum, recunoscator. Stiam ca l-am adus unde trebuie. (Il bate usor pe umar): un sedativ, stiti dvs, ca nu sunteti de ieri, de azi in meseria asta. Ca buna meserie v-ati ales! E de viitor. Pe vremuri, erati muritori de foame. Deh, se schimba, se invarte roata. Hai, sa traiesti! Si (soptind) raman recunoscator.

D: -Domnule, n-am promis decat ca-mi voi face meseria. Il voi mai tine cel putin o saptamana sub observatie.

Socrul: -Una, doua, ca nu-i bai. Silvia…si-asa o sa mearga cateva zile la Tusnad. Sa se mai linisteasca si ea. E femeie, femeile is mai slabe de inger. Hai c-am plecat. Mai trec pe-aici…, pe joi, pe vineri…

D: -Poate vineri, ca sunt de garda.

(Socrul iese si doctorul isi sterge fruntea usor ingandurat)

Scena 12

 

(Socrul bate cu putere de trei ori, in usa cabinetului. Doctorul, prins intre ganduri, tresare)

Doctorul: -Intrati…

Socrul (sigur pe el): -Ah, domnule doctor, indraznesc sa va deranjez. M-am interesat si-am aflat ca sunteti de garda.

D: -S-a intamplat ceva? Ah, cred ca stiu. Se-apropie sarbatorile de iarna si il vreti pe Andrei in familie.

S: -Am vrea noi, dar,…e mai bine pentru el sa-l tineti sub observatie; si-apoi e si Silvia, saracuta, cu moralul la pamant. Aveti copii?

D: -N-am avut norocul asta.

S: -Ei…stiti cum se zice:”Cine are, sa-i traiasca, cine nu, sa nu-i doreasca”.

(Doctorul ofteaza)

S: -Nu vreau sa va retin mult timp. Am vrut sa…sa ma spovedesc, daca vreti, la dvs. E ceva cu baiatul asta al nostru…, cu Andrei. De la Revolutie.

D (uimit): -De la revolutie?!

S: -Da, multi s-au schimbat atunci; cunoasteti vremurile…cine nu era inainte de ’89 membru de partid? Ati fost?

D: -Nu, nu am indeplinit anumite conditii.

S: -Ma rog, s-au facut si greseli mari, dar, daca iti vedeai de munca, de familie, adica erai onorabil, nu te lasau in pace; trebuia sa fii cu ei. Si-apoi, ce era asa de rau?! Stiti cat de greu se tinea o familie. Am fost sarac: mama la CAP, tata zugrav, vai de mama noastra! Voiam si eu sa stau la oras, sa-mi intemeiez o familie, sa am urmasi. Asa erau timpurile, cu “Sa traiti! Am inteles!”, dar n-am facut rau. Spre exemplu, la noi in bloc, la etajul IV, ap.14, stateau niste sasi. Veneau rudele din Frankfurt, din R.F.G, si n-aveai voie sa le cazezi. N-am zis nimic. As fi putut, dar m-am facut ca ploua, desi nu-mi pica tocmai bine cand fata lor se ontolea cu blugi de firma, iar a mea, Silvia mea, cu d-aia de la Scornicesti.

D: -Asa este. Voiati sa-mi spuneti ceva?!

S: -A…da. cu baiatul asta, cu Andrei…nu stiu cu ce sa incep. El a trait intr-o familie de intelectuali, vezi Doamne…, nu ca as avea ceva cu intelectualii, dar, pana la urma, cine ne face painea?! Painea pe care si dumneata o pui pe masa. Ce, astia, oamenii astia simpli, nu merita niciun respect?! Si..daca sunt intelectuali, ce? Cu ce ne-au ajutat?! Ma rog,..e o parere personala.

D: -Si…Andrei?

S: -A…da. Andrei era prieten atunci cu Silvia. Silvia, saracuta, il diviniza. A fost si in Piata Universitatii. Se inhaitasera cu golanii de-acolo. Pana am pus piciorul in prag: am si eu oaresice experienta in ale vietii. Fiecare isi vede interesul; de ce sa se bage unde nu-i fierbe oala? Andrei o tinea pe a lui. A venit acasa cu coada intre picioare, dar, era ceva in el, o neliniste, o nemultumire care nu-i dadea pace. Il rodea la ficat. Mai, ce sa fie?! Ce sa fie?! Silvia, copila inocenta, n-a sesizat, dar eu, care am vazut multe la viata mea, pe mine nu m-a dus. Am un nas…de vulpoi batran, ca nu degeaba voia unul de la partid sa ma puna sef. Am acceptat pentru o perioada, dar rudele?…Pe frate-miu nu puteam sa-l fac de ras, adica, sa scriu despre el ca are…ca avea o metresa. Era treaba lui, asa-s barbatii, mai calca pe alaturi! Dar familia nu si-o lasau, ca…, ce sa zic, parca acu’ e altfel. Acu’ isi lasa si neveste, si copii…, pentru una cu 20 de ani  mai tanara; dar nu despre asta vreau sa va spun. Andrei nu mai avea tragere de inima de nimic. Stiti cum se zice:”Mutu’ f..e pamantul”, dar, de dragul Silviei- unicul meu copilas-, l-am lasat in pace. Pana intr-o zi cand, auzi dumneata, cica s-a dus la CNSAS sa-mi vada dosarul.

D (vizibil interesat de subiect): -Si?

S: -Stati sa auziti povestea. Cica era acolo trecut unul, cu acelasi nume ca al meu, care l-ar fi turnat pe tatal lui,- adica pe cuscru, Dumnezeu sa-l ierte, ca e mort de 18 ani-, l-ar fi urmarit si ar fi zis ca are o biblioteca cu carti care nu fac bine politicii partidului. Drept sa-ti spun, nu-mi aduc aminte, poate o fi undeva ceva adevarat, dar, trebuia sa zic ceva.

Stateam la doua camere, confort III, Silvia se marise saracuta, nu avea unde sa-si cheme si ea o colega. Nevasta-mea, nu mai zic, ce se chinuia saraca intr-o chichineata de bucatarie. Dar, de aici pana la a ma acuza de crima…e cale lunga. Nu-i iese din cap…si-apoi, nu-i crestineste sa tii ura, ca a intrat in de-a gata la noi. Ca , daca as fi stiut, stateam in banca mea; doctore, esti om cu carte, ai avut noroc sa te dea la scoli inalte. Ce stia tata?! Bea toata leafa la birt si, a doua zi, ne trimitea pe noi sa facem rost de bani. Munceam cu ziua pe unde apucam. Asa era atunci, dar n-am suflet rau. Oi fi scris sau m-or fi pus aia sa semnez, ca nici eu nu-mi aduc prea bine aminte. Si, uite, acum, recunostinta. Cica sa-i primesti in casa, sa le pui masa. Stau cu dusmanul in casa, doctore! Nu stii ce amarat sunt! De-ar fi unul de Doamne ajuta!…

D: -Poate exagerati. E un baiat sensibil.

S: -Vrea sa se razbune, doctore. Si eu, acu’, fac si nitica politica. Imi strica apele cu dreptatea lui. Cui foloseste?! Daca si-ar iubi nevasta, n-ar face atatea valuri. Asa e viata; e o jungla. Ce, parca mie imi place sa votez cu ei?! Da’, sunt la putere! Imi mai fac si eu relatii…pentru familie, doctore, nu pentru mine! Ca eu, slava Domnului, mi-am trait traiul, mi-am mancat malaiul.

D: -Si…nu prea inteleg…

S: -Poate stai mata, de vorba…asa, ca intre prieteni. Poate-i bagi mintile in cap, ca nu stiu, m-aduce la disperare. E an electoral.

D: -Nu stiu daca Andrei vrea sa vorbeasca despre asta…

S: -Da-i ceva, doctore! Uite, sunt om de cuvant, dau si eu cat trebuie, ce trebuie,…ca doar suntem oameni, stiu ce-i aia omenie.

(Se aud glasuri pe coridor, galagie)

S: -Hai ca plec…mai gandeste-te…

(Doctorul nu schiteaza niciun zambet. Nu scoate o vorba. In cabinet dau navala Iarba Proaspata, Lucica, Copacul si Veverita. Socrul se strecoara tiptil si doar Lucica se mira de prezenta lui, la ora aceea, in cabinet)

Scena 13

(In salon, doctorul si Lucica incearca sa opreasca robinetele de la calorifere)

Lucica: -Astia au innebunit de-a binelea., domn’ doctor.

Copacul: -Doctore, dumneata imi esti simpatic, dar femeia asta vrea sa ne omoare.

Doctorul: -Cum asa?!

I.P: -Sa va spun sincer, nici mie nu mi-e prea simpatica.

Lucica: -Imi vine sa-mi iau campii. Ai grija de ei, doar la fund nu i-am sters si..halal recunostinta.

D: -Hai ca s-au incins spiritele.

Copacul: -Vreti sa va spun…, io n-am mai parat de la gradinita, cand (razand), i-am ridicat sortuletul uneia, Maria, si ea si-a dat chilotii jos.

Veverita: -Om batran. Nici aici nu va vine mintea la cap; intre picioare, acolo va e mintea. Scuzati, domn’ doctor, da’ bosorogul asta a luat-o razna.

C: -Bosorog..sunt in putere!

I.P: -In putere pe naiba! Ca mai dorm cu tine in pat…

Lucica: -Vedeti, v-am spus ca au luat-o razna!

Copacul: -Glumeam si noi, ca viata e scurta. Si cum va spuneam, Maria m-a parat, si-am spus-o si eu educatoarei. Imi plac femeile.

V: -Pai…cu placutul ai ramas.

C: -Habar n-ai de ce sunt in stare.

I.P: -Proba, fapte, ca de-alde voi…sunt satula.

C: -Nu pot sa ma indragostesc la comanda si de…orisicine.

I.P: -Adica, eu as fi ORISICINE. Dorm cu tine, te las sa visezi ca esti falnic, cu ramurile in vant si tu…ma faci (silabisind) ORISICINE.

C: -Nu la tine am facut aluzie.

V: -Te pomenesti ca voiai sa tintesti in mine?!

Lucica: -Gata, ca nu suntem in pline crize conjugale. Aici e spital. Va vindecati.

C: -Iubirea n-are leac (facand cu ochiul); nu-i asa, domnule doctor?

D: -Daca spuneti voi…

V: -Are leac. Depinde de cine te amorezezi, ca daca o iei pe cocoasa, se duce naibii tot.

I.P: -Sa nu picam in depresie.

Lucica: -Sunteti picati in nebunie. Ce mai conteaza oleaca de depresie?

C: -N-are suflet femeia asta; n-are imaginatie.

L: -Si ce inseamna la voi, (silabisand) IMAGINATIA? Sa dati drumul la robinete si sa va balaciti? Sa dati foc spitalului?

C: -Voiam (balbaindu-se).., imi imaginam ca-mi cresc frunzele.

I.P: -Si mie…ca ma fac verde, pufoasa si frageda la rontait.

V: -La rumegat.

I.P: -Te credeam prietena, ca doar nu vrei sa sugerezi ca ma tavalesc sub copitele unei vaci baloase.

C: -Lasa, ca te tavalesti sub mine, cand adie vantul.

I.P: -Te credeam om cult. Te credeam un mic creator.

C: -Creator, dar imi plac femeile; ce-ar fi ajuns Picasso, daca nu iubea femeile? Asta e! Ce naiba o fi atat de greu de inteles?!

L: -Nu-ti sta bine, mai omule, la varsta asta..tot cu gandul la fusta femeii.

C: -Fusta chiar ma deranjeaza; prefer si fara. Fara false pudori; parca voi ati fi niste sfinte.

I.P: -Adica?

C: -Dumnezeu stie de ce gemi in somn…

I.P: -Sa stii ca de dorul tau…

C: -Dar am un trunchi falnic, drept…

V: -Vreo doua minute.

C: -Esti neobrazata. Nu-mi place sa jignesc doamnele, dar afronturile tale ma termina.

V (trista): -Suntem terminati cu totii.

D: -Adica…(imitand): “Ce vrei sa spui?!”

I.P: -Vrea sa spuna…

V: -N-am nevoie de translator. Ma descurc.

I.P: -Am vrut doar…

V: -Andrei! L-ati vazut? L-ai vazut, doctore? Inoata in tristetea lui! E aproape inecat. E sugrumat.

C: -N-are imaginatie.

I.P: -Pana aici! Ca nu-i ajungi nici pana la glezne, ramolitule!

C: -Si…(balbaindu-se)…si fara sa ma jignesti nu poti? Prea multe femei nebune, doctore!

D: -Nu va certati.

Lucica: -E…aproape inundatie…si nu mai pot.

D: -Rezolvam noi cumva!

I.P: -Andrei, doctore, de el sa aveti grija. E plapand, firav.

C: -Ti-am spus ca sunt falnic si drept ca bradul…

V: -N-ai rafinament. Esti necioplit. Vai de capul tau!

C: -Si tu? Cine crezi ca esti? Marie Curie?

I.P (pisicindu-se): -Am o decenta a mea, o finete…

V: -Oh….o fragilitate…Am obosit. La ce ti-a folosit?

C: -La strecurat mai usor sub copac.

I.P: -Ticalosule, niciun pic de delicatete…!

C: -Asta e realism. Viata e dura.

V: -Daca aveai tu solutia succesului, nu ne intovaraseam acu’.

I.P: -Andrei, doctore…de Andrei sa aveti grija.

L: -De parca cu voi e mai usor…

V: -Suntem la balamuc. Ce-oi fi vrand? Sa ai parte de vedete de la Hollywood?!

L: -Cel putin sa fi fost mai potoliti…

V: -Potoliti. Altceva nu stiti, ca aveti salarii mici, ca stres, ca parca noi ne-am dorit sa picam pe capul vostru…

C: -Chiar asa!

V: -Vezi ca sunt desteapta?

C: -Esti, ca altfel nu te lasam sa zburzi printre crengile mele.

V: -Noroc cu tine; altfel n-aveam pe cine sa ma catar.

I.P: -Nu va certati. Andrei nu iese din camera lui. Tot scrie ceva. Ti-a aratat?

V: -Mie? Poate doctorului!

D: -Nu stiu nimic. O sa-l chem maine seara.

V: -Da’…de ce a venit socrul lui? Nu-mi place mutra lui. Si ma pricep la oameni.

D: -E ingrijorat.

I.P: -Ingrijorat? Cum sa fie ingrijorat, cand nici la el in camera nu intra? Nu-i vorbeste asa…bland, cum ar trebui sa ne vorbeasca noua cei care sunt zdraveni.

L: -E greu sa va vorbeasca tot timpul cu rabdare.

V: -Tu?! Esti paralela cu meseria asta. Infigi seringa cu putere…in fund…si gata. Te gandesti ca ti-o trage barbatul la noapte!

C: -Esti vulgara…cu domnul doctor de fata.

V: -Scuze, doctore, dar imi ies din minti!

C: -Aici toti ne-am iesit din minti si nu mai stim cum sa intram inapoi.

I.P: -Inapoi…o fi mai bine?

L: -Pentru noi, astilalti, cred ca e mai bine.

I.P: -Pentru voi! Toata viata am trait pentru altii. S-o mai traga si altii cu mine.

L; -Si ce vina am eu?

V: -Niciuna, da’ esti fara mila, fara…compasiune, am vrut sa spun.

L: -Daca as plange pentru orice bolnav, as fi o padure acum, nu un  copac ca amaratul asta.

C: -Te rog, va rog doamna, pana aici. Nu suport sa ma jigneasca cineva. Am si eu…mandria mea de barbat.

I.P: -Care mandrie? S-a dus, a luat-o vantul…si la propriu, si la figurat.

L: -Doctore,…ar fi cazul sa plecam. Parca s-a oprit apa.

I.P: -Pentru Andrei, doctore, simt eu….e ceva in neregula.

D: -Promit, stai linistita. Promit sa descifrez misterul. Poate ca exagerezi.

I.P: -Bine, doctore, sa nu ziceti ca nu v-am zis. Mi-am facut datoria. Cum mai mor eu de grija altora!

L: -Si cum imi mancati mie ficatii!

V: -Cred ca te-ai nascut cu mai  multi…, ca te vad in putere.

(Zbarnaie telefonul. Doctorul si Lucica ies in graba)

Scena 14

(In cabinet, Andrei cu doctorul)

A: -Doctore, azi ar fi fost ziua lui Ceausescu. Brr, ma ia un frison.

D: -Au trecut atatia ani. Timpul, dihania asta, mai estompeaza lu’…

(E intrerupt de Andrei, cu vehementa)

A: -Nu estompeaza nimic.

(Andrei se invioreaza si revolta lui ii aprinde privirea. Doctorul tresare)

Cum puteti sa spuneti ca estompeaza?! Am auzit si eu ceva legat de memorie: ca e selectiva, ca pentru psihic e bine sa-ti aduci aminte doar de evenimentele frumoase, da’ mi-a mancat copilaria. Am suferit cumplit. Nu de foame, de intuneric. Griul ala bolnavicios, peste tot vitrinele magazinelor goale, cozile la lapte de la trei dimineata, slalomul printre restrictii, nedreptati…bezna in care mergeam haotic, intr-un cerc inchis.

D: -Andrei, trebuie sa depasesti asta; artistii resimt totul mai acut.

A: -As fi uitat. Nu…n-as fi uitat, dar as fi fost putin mai multumit, daca astia, de-acum, nu m-ar fi imbatranit precoce. Ma uit la socrul meu: in mentalitatea lui, nimic nu s-a schimbat. Oportunist, smecher, miroase orice traseu din vreme, te naluceste…ma baga in mormant.

D: -Exagerezi. Si dansul e preocupat de ceea ce se intampla.

A: -Preocupat?! Preocupat e de propria persoana. Nu cunoaste decat verbele (silabisand): A AVEA, A POSEDA. Ce emotii?! Ce sentimente?! Astea te duc de rapa. Daca n-ar fi Silvia…, dar,….si ea…

D: -Ea?!

A: -Ce te miri, doctore? A trait bine, vrea sa traiasca bine cu orice pret. Asta i s-a inoculat de mica. Ne iubim, trece pasiunea si vad, ce-i drept, cam tarziu, ca suntem in lumi paralele. Pragmatica, pisicoasa…nu stiu ce m-a apucat. Un barbat adevarat n-ar fi zis asa ceva, da’ si spitalul asta ma copleseste. M-as apuca de pictura!… sa fac ceva. Am uitat sa rad. Cand imi dai drumul, doctore?

D: -Mai…mai stam putin de vorba. Si socrul tau…

A: -Ce amestec are socrul meu?! El intra in campanie, vrea liniste, are multe de facut, multe concesii de indurat. Ce i-o fi trebuind, nu stiu!…Sa lase tinerii. Au alta viziune, sunt nascuti cu mintea libera, entuziasti, poate…

D: -Tinerii nu stiu sa faca politica.

A: -Ca astia au stiut…S-au adaptat din mers, nu le mai luati apararea. Chiar nu-i vedeti? Chiar vi se pare normal ce se intampla?

D: -Andrei, e ceva in structura mea, care are o neostoita rabdare. Si-apoi…asa e mereu in istorie. Dureaza mult, poate o generatie, sa se aseze lucrurile.

A: -Nu stiu cum puteti sa nu va revoltati! Ma simt furat, nedreptatit.

D: -Incearca sa pictezi…sa…dai o forma artistica…

A: -Aici ma sufoc, acasa simt nevoia sa ma izolez. Ar trebui sa iau decizii, sa fiu barbat adevarat. Ceva radical, nu stiu…ma tot gandesc. Ma storc de putere gandurile astea.

D: -Ai prieteni?

A: -Am avut. Am cedat. Socrul meu nu suporta “lalaielile” care n-aduc bani, care nu ofera ceva…ceva din care sa scoti altceva…sa iasa, sa sporeasca. Am tot cedat. La inceput ma intalneam cu ei pe furis. Apoi, nici Silvia nu si-a mai dorit compania lor…E vina mea.

D: -Esti tanar, inca tanar…

A: -Nu mai sunt tanar, doctore. Sunt obosit. Ei se descurca si fara mine. Nici macar un copil n-am…da’…mai vorbim. Ma duc la mine. Ma binedispun cand ii vad pe cei trei cum ma alinta, imi poarta de grija. Au un suflet mare.

(Andrei iese. Doctorul ia fisa lui medicala si scrie ceva indelung)

Scena 15

(Lucica ciocane puternic in usa cabinetului)

L: -Doctore, doctore…deschide!

(Doctorul atipise si se trezeste buimac)

D: -Imediat…imediat.

L: -Doctore, imi lipsesc medicamente; somnifere…nu stiu ce sa zic.

D (contrariat): -Cum asa?!

L: -Nu stiu, doctore. Le-am dat tuturor tratamentul; i-am vazut in paturi, la locul lor si m-am asezat la televizor, in sala de mese. Mi-a spus Angelica, sora-sefa, ca e “Pacientul englez”. Mor, doctore, dupa filmul asta! Plang de tremura camasa, halatul, totul pe mine…

D: -Cine ar fi putut?

L: -Nu stiu ce sa zic, dar am auzit, la un moment dat, pasi…asa, hotarati, pe culoar. Era tocmai secventa cand el o duce pe ea, in pestera aia din Sahara. Ce moarte a avut femeia asta! A platit cu moartea, pentru ca Dumnezeu pedepseste adulterul.

D: -Ai cui pasi?

L: -Nu stiu, ca nu m-am putut desprinde de film. Mi-a fost mila de el…, sa se dea cu unii si cu altii..care barbat mai face asa ceva?! Halal de lumea in care traim!

D: -Ai mai auzit ceva?

L: -Doctore, se certau doi barbati. Nu mi-o luati in nume de rau, dar mi s-a parut ca e vocea socrului domnului Andrei. Apoi, a venit pauza publicitara. Am ascultat, dar n-am inteles prea bine. Ce naiba mai dezgroapa astia mortii?!…cu securitatea, cu datoria, cu aflarea adevarului?!?

D: -Cine vorbea asa?

L: -Domnul Andrei. Ridica vocea, se certau. Socrul zicea ceva de niste alegeri parlamentare. Naiba sa-i ia ca numai la balamuc nu vorbeau ei despre asta…

D: -Si?

L: -Nu s-a mai auzit nimic. Au intrat in rezerva domnului Andrei…si s-a terminat si pauza. Nu mai era mult din film; dureaza vreo trei ore…, dar e bun. D’aia a luat atatea Oscar-uri, ca nu-i de colea sa faci lumea sa tanjeasca.

D: -Ai fost si la Andrei?

L: -Am vrut sa intru, dar nu se auzea nimic. Am zis sa nu-l trezesc…nu stiu cand a plecat al batran. Nu-mi aduc aminte sa-i fi auzit pasii. Am zis ca va duceti dvs, ca domnul Andrei va respecta. E ora 7 si nu a iesit de-acolo. Si cu medicamentele…

D: -Bine, hai sa vedem despre ce e vorba…

(Inchide in graba cabinetul)

Scena 16

(In fata rezervei lui Andrei: doctorul, Lucica, Iarba Proaspata, Veverita si Copacul. Doctorul incearca usa)

D: -Andrei! Andrei, deschide!

I.P: -L-am vazut pe socru-sau grabindu-se.

C: -Fara scenarii.

V: -Scenarii…presimt ceva nasol.

L: -Ma duc sa ma uit…acolo. stiti dvs.

I.P: -Dupa ce naiba te uiti? Ti-am spus de mult ca e ceva cu baiatul asta.

D: -Sa incercam sa fortam usa.

C: -Aduc eu ceva, gasesc eu o ranga…ceva…e palpitant.

V: -Esti nebun de legat! Te crezi in filme?

D: -Plec la cabinet sa caut…in sertare…vreo cheie, speraclu…ceva.

(Doctorul se precipita)

V: -E cam agitat doctorul.

L (il ia de-o parte pe doctor): -Doctore, lipsesc tuburi intregi cu somnifere. Tare mi-e teama ca…

C: -Am adus. Hai, ajutati-ma sa sparg usa. Andrei! Mai Andrei!…Ce ne faci tu noua?!

D: -Ma duc sa caut inca o cheie.

(Doctorul isi baga mainile in buzunare si grabeste pasii spre cabinet)

L: -Era cam ingrijorat.

C: -Hai, impingeti! Stati si va uitati?

(Toti imping si usa se izbeste de perete)

L: -Doctore!!!

(Toti raman inspaimantati, cu mainile la gura. In cabinet, doctorul ascunde sub hartii un plic. E rosu la fata. Nu se grabeste. Lucica da buzna si-l surprinde stand cu capul in palme)

L: -Doctore, cred…cred ca e mort. Andrei e mort, doctore!

(Veverita citeste un bilet. Ceilalti doi asculta cu mare atentie)

V: -“Doctore, socrul meu e un sarlatan. Te credeam un barbat de caracter. In ritmul asta, totul se duce pe apa Sambetei. Nu te-ai saturat, doctore, de ei?! Nu ti-a fost jena sa te uiti in ochii mei?

De fapt, n-are rost. Cel putin, sa-i folosesti pentru spital. Cat despre constiinta, dumneata vei stii cum te vei acomoda cu asta. El va candida. A scapat de un martor incomod, de un ginere fara capatai si… probabil, va fi fericit.

Andrei”.

                                                                                                             

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.