Microstagiune de toamna la Sibiu

In perioada 1 – 3 octombrie, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu se va desfasura microstagiunea de toamnă 2010. Timp de trei zile, vor fi prezentate la Sibiu cele mai noi patru producţii ale acestui început de sezon teatral.

Programul microstagiunii din această toamnă este deschis vineri, 1 octombrie, ora 19:00 cu premiera spectacolului Opinia Publică în regia lui Cristian Theodor Popescu. Spectacolul – şedinţă cu publicul este o adaptare după textul omonim scris de Aurel Baranga în perioada comunistă şi prezintă o incursiune aproape antropologică prin care se reconstruieşte, cu mult umor şi cu seninătate, contextul social şi uman al acelor vremuri.

Programul continuă sâmbătă, 2 octombrie, la ora 17:00, cu premiera Femeia ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia în regia Ancăi Bradu. Spectacolul este o punere în scenă profundă şi apăsătoare a piesei lui Matei Vişniec şi prezintă atrocităţile războiului printr-o serie de scene monologate sau în dialog, cu accente poetice absurde sau surealiste. Spectacolul are loc la sala CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte. Seara de sâmbătă se continuă la ora 19:00 cu un spectacol de excepţie: Felii de Lia Bugnar cu Ofelia Popii. Producţia o aduce pe scenă pe Ofelia Popii, care interpretează cameleonic rolul a şapte personaje – şapte destine legate de moartea unui bărbat. Spectacolul este programat la sala mare a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu.

Programul microstagiunii va fi închis duminică, 3 octombrie, cu premiera spectacolului Don Juan vine din război, regia Anca Bradu. Don Juan vine din război este un spectacol despre iubire şi moarte ce se joacă la Hala Simerom, recent reamenajată ca o cafenea interbelică în care publicul este aşezat în mijlocul scenei şi invitat să servească băuturi de la bar. Spectacolul este programat pentru ora 19:00, iar plecarea se face din faţa teatrului la ora 18:30 cu autobuzele puse la dispoziţie gratuit de Tursib.

Biletele pot fi cumpărate şi online de pe www.sibfest.ro.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.