Mihai Constantin e Regele Lear la TNB

2-la-repetitie_regele-learPremiera spectacolului „Regele Lear” de W. Shakespeare, în regia lui David Doiashvili, va avea loc sâmbătă 10 decembrie şi duminică 11 decembrie, de la ora 19.00, pe scena Sălii Mari. În distribuție, alături de Mihai Constantin, în rolul titular, se regăsesc Marius Manole (Bufonul), Ioan Andrei Ionescu (Gloucester), Gavril Pătru (Kent), Monica Davidescu (Goneril), Crina Semciuc (Cordelia), Raluca Aprodu (Regan), Istvan Teglas (Edgar), Tudor Aaaron Istodor (Edmund), Lari Giorgescu (Oswald), Silviu Mircescu (Ducele de Cornwall), Rareș Andrici (Ducele de Albany), Pavel Ulici (Ducele de Burgundia), Idris Clate (Regele Franței).

Capodoperă a literaturii universale, „Regele Lear” revine pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti după 46 de ani de la memorabila montare a lui Radu Penciulescu, cu George Constantin în rolul titular, de data asta cu fiul lui, Mihai Constantin.

„Artist cu o personalitate creatoare complexă, director de teatru şi îndrumător al tinerei generaţii de actori, regizor de teatru şi de operă, dar şi scenograf pentru montările sale, David Doiashvili, născut în 1971 la Tbilisi, şi-a clădit încă de la debut o reputaţie puternică, cu realizări notabile bazate pe marea dramaturgie, pe care talentul său le-a îmbrăcat în viziuni moderne, incitante, cu un relief extrem de personal. Cariera lui teatrală a fost încununată cu importante distincţii”, se arată într-un comunicat de presă. Printre realizările sale de referinţă cu piese de Shakespeare se numără: „Regele Lear”, multi-premiatul „Macbeth” (Principalul Premiu Teatral al Georgiei “Duruji”, 2010, Cel mai bun spectacol – la Festivalul Ibero-American de la Bogota-2012, precum şi 9 premii din 12 nominalizări, la Festivalul Internațional de Teatru Rijeka, Croația, 2010) şi „Visul unei nopţi de vară” (Royal National Theatre – Londra, Teatrul Naţional din Budapesta şi Teatrul Naţional Croat, iar cel realizat pe scena teatrului pe care-l conduce din 2004, Teatrul Muzical și Dramatic de Stat Vaso Abashidze din Tbilisi, este producţia care a putut fi văzută și pe scena TNB, în deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015. Şi acest spectacol a fost distins cu premiile naţionale de teatru “Duruji”, în 2013, pentru Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie, precum şi cu două premii de interpretare).

Pentru versiunea cu „Regele Lear” de la TNB, David Doiashvili semnează și scenografia, iar Liliana Cenean, costumele. Coregrafia îi aparține lui Florin Fieroiu și muzica originală, lui Nikoloz Rachveli Memanishvili.

Foto Florin Ghioca

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.