Musicalul „Our Ladies of Perpetual Succour” are premiera la Excelsior

Teatrul Excelsior prezintă, în premieră națională, în zilele de 4 și 5 iulie 2017, de la ora 19.00, musicalul Our Ladies of Perpetual Succour (Fecioarele noastre grabnic ajutătoare) de Lee Hall, spectacol care poartă semnătura regizorală și coregrafică a lui Răzvan Mazilu.

La doar doi ani de la premiera sa mondială, pe scena Traverse Theatre din Edinburgh, urmată de un parcurs spectaculos pe scena National Theatre din Londra, musicalul a fost distins în primăvara aceasta cu Premiul „Laurence Olivier” pentru Noua Comedie.

Distribuțiaeste alcătuită din: Alina Petrică, Meda Topîrceanu, Aylin Cadîr / Ioana Mărcoiu, Daniela Tocari, Oana Pușcatu, Ana Bianca Popescu.

Traducerea textului îi aparține lui Carmen Stanciu. Scenografia este semnată de Romana Țopescu și Dragoș Trăistaru. Orchestrația și adaptarea muzicală sunt realizate de Lucian Vlădescu. Light designul este creația lui Alin Popa.

Musicalul are la bază romanul The Sopranos (Sopranele) de Alan Warner, care prezintă povestea a șase prietene, eleve ale unei școli catolice de fete din orașul scoțian Oban. Vizita lor la Edinburgh, cu ocazia unei competiții corale la care participă, se transformă într-o experiență inițiatică tumultoasă, care dezlănțuie impulsurile latente ale adolescenței în acte de teribilism. Poveștile complicate și captivante ale celor șase adolescente sunt mixate într-un cocktail muzical de partituri clasice și hituri pop-rock ale anilor ’70, ce amplifică această aventură a urgenței autodescoperirii și explorării limitelor cu orice risc, transformând-o într-un show exploziv.

Spectacolul realizat de Răzvan Mazilu, alături de echipa sa artistică, se dorește o „odă” neconvențională închinată tinereții și prieteniei, sub semnul devizei „Carpe Diem”, dar și o infuzie de sentimentalism, brutalitate, stridență, limbaj ireverențios și umor, ce dezvăluie contrastul izbitor dintre pofta de viață a unor adolescente aflate în zorii maturizării și viitorul sumbru dictat chiar de propria lor precocitate.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.