
Simbol al societăţii noastre, mall-ul este în primul rând paradisul consumatorului. Al celui cu un venit care-i permite să achizioneze obiecte şi stări, dar şi al celui care tânjeşte după un statut financiar care să-i facă posibile astfel de achiziţii. Bunăoară, al adolescentului care vine aici cu banii părinţilor, căruia îi place acest entertainment cu care se mândreşte. Magazine chic, cuminţi şi sclipicioase, cinema scump, floricele, chipsuri, fastfood-uri, o librărie elegantă şi foarte scumpă, spălătorii ecologice, centre de asigurări etc.
Aşa e şi la mall Băneasa, uriaş complex comercial doldora de oameni de afaceri, care se deschide acum şi spre publicul cu pretenţii… culturale. Vad bun pentru negoţ, mall-ul îndeamnă la idei care să spulbere „mitul” că vorbim despre un spaţiu exclusiv al divertismentului şi al comerţului şi, în acelaşi timp, la idei pentru publicul cu preferinţe culturale de nivel mediu. Popularizarea (şi, adesea, vulgarizarea) culturii se face oricum în astfel de spaţii. Iată un singur exemplu: spectacolul „O noapte furtunoasă”, în regia lui Gelu Colceag. Preţul unui bilet este ca pentru obişnuiţii mall-ului.
Mai nou, cinematografele din mall Băneasa găzduiesc transmisiuni în direct şi proiecţii ale unor spectacole de operă reprezentate pe scene lirice foarte cunoscute, oferindu-i publicului acces la nişte producţii pe care, altfel, nu le-ar putea vedea. Din când în când, lor li se adaugă câte o producţie teatrală. Sala nu este nici plină, nici goală, în fotoliile comode se zăresc destui artişti autohtoni, numai că se pierd cu toții în uriaşele şi impersonalele săli de proiecţie, unde o oarecare intimitate nu se poate crea nicicum, nicicând. Cultură pe marele ecran, alături de o cutie de popcorn, operă de la Covent Garden şi documentar despre National Theatre de la Londra, într-o ofertă ce-şi caută un public.

Pe 20 februarie, la Grand Cinema & More din cinematograful din Băneasa Shopping City s-a transmis în exclusivitate într-un cinema din România un moment important al sfârșitului de an 2013: aniversarea a 50 de ani a Teatrului Naţional al Marii Britanii, fief al valorilor consacrate, mediu în care s-au format şi s-au dezvoltat dramaturgi de la Tom Stoppard la Harold Pinter, „casă” a actorilor intraţi în legenedă, de la Judi Dench la Paul Scofield, de la Derek Jacobi la Ralph Fiennes etc. Un film de câteva ore, o incursiune în culisele unei instituţii ambiţioase, care a trecut dincolo de mode şi modele, urmărind cu o constanţă demnă de alt secol să creeze un spiritus loci, să încurajeze diversitatea şi, cel mai mult, să consolideze valori. Un film despre ce înseamnă în secolul XX un teatru naţional, unul pe care nici poporul englez n-a reuşit să-l construiască tocmai repede, unul care-şi asumă misiunea de educare a publicului în aceeaşi măsură în care aspiră să-l distreze.
La mall, fieful consumerismului, să te uiţi la aşa ceva târziu în noapte nu e deloc ceva obişnuit. Un bilet care costă cam cât un bilet cu loc bun la un spectacol bun de la un teatru de stat din Bucureşti te duce într-o sală care n-are nicio legătură cu o sală de teatru, în faţa unui ecran gigantic, ce-ţi propune un documentar cu momente de referinţă dintr-o istorie pe care nu prea ai cum s-o cunoşti. Observăm, fără îndoială, o iniţiativă ce aduce un plus în microcosmul care este mallul: se face loc pentru calitate şi, în primul rând, pentru alternativă. Poţi face şi altceva decât shopping and eating, se pare. Însuşi managementul face astfel încât în paleta de oferte să conţină şi altceva, iar mall-ul să-i poată aduce sub cupola lui şi pe cei care, între aripioare de pui şi cartofi wedges, ar mai avea loc de altceva. Unora le va plăcea, alţii vor fi reticenţi şi vor rămâne le shopping, unii vor fi de-a dreptul critici. Un documentar despre Naţionalul londonez văzut la mall Băneasa? E ciudat, e amuzant, e cât se poate de firesc. „Binecuvântare” a erei shoppingului şi a epocii simulacrelor (nu e exagerat să vă gândiţi direct la teoria celebră a lui Jean Baudrillard), dispunerea valorii printre valori cu care are prea puţin în comun poate duce la un avantaj în mai multe planuri. Sigur, în măsura în care există un public prin intermediul căruia acest avantaj se poate contura.