Noi suntem povestea!

Dacă ar socoti cineva câte modele de poveste cunoaşte, ar ajunge la un număr surprinzător de mic. „Regele Lear” se spune la noi ca „Sarea în bucate”. Iar despre tineri care se iubesc cu adevărat, dar pe care părinţii îî arvunesc cine ştie cui pentru vreo afacere superprofitabilă, tot ştim şi tot aflăm şi de fiecare dată ne impresionează pasiunea cu care ei îşi apără dragostea, gata de orice sacrificiu.

sluga-la-doi-stapani_512x384Andrei Gonczi (Truffaldino), Ana Sivu Daponte (Beatrice), Alina Crăiţa (Smeraldina), Ana Turos (Clarice), Aurel Sandu Sorin (Pantalone), Valentin Mihalache (Doctorul Lombardi), Bogdan Angelescu (Brighella), Răzvan Teodorescu (Silvio), Ionuţ Ghenu (Florindo), Laura Dumitraşcu şi Andrei Drăgulescu (Zanii) sunt cei care dau trup şi glas personajelor care joacă o astfel de poveste la Teatrul MASCA. „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni este spectacolul cu care s-a deschis această stagiune. O poveste veche şi mereu actuală, pe care regizorul Mihai Mălaimare a ales să o plaseze într-o vreme a muzicii şi poeziei prin excelenţă, a idealurilor de pace şi iubire necondiţionată: epoca Flower Power. “Performanţa acestei trupe tinere este absolut excepţională” -, recunoaşte chiar şi ultraseverul director şi regizor. Sunt cu toţii, o spun fără nici o rezervă, actori totali. Cântă, dansează, se dau ca Făt-Frumos de trei ori peste cap să ajungă protagoniştii unei acţiuni esenţiale, stau în cap şi vorbesc perfect. Impostaţie ireproşabilă şi o dicţie de invidiat. Toţi îşi dau măsura bucuriei de a juca într-un spectacol plin de fantezie, dar perfect controlat de Mălaimare care, deşi a creat un spectacol insolit, cu un desen bogat al mişcării, a ştiut să facă din mască un chip adevărat, capabil să reacţioneze şi să transmită emoţiile atât de puternice ale firii omeneşti mereu îndrăgostite. Bătăile inimii accelerate de numele iubitului precipită gestul, avariţia este semnalată printr-un tremur de muşchi, acomodarea socială se descrie în mişcări ample… De obicei, într-o cronică de teatru, distribuţia este lăsată la urmă, actorilor revenindu-le câte un atribut mai mult sau mai puţin măgulitor. Am răsturnat cutuma pentru că, de câteva stagiuni încoace, Teatrul MASCA provoacă paradoxul.

Am avut marea şansă de a vedea, la distanţă de unsprezece ani, două spectacole esenţiale ale aproape legendarului Giorgio Strehler, cel care a întemeiat în 1947 Piccolo Teatro di Milano: „Insula Sclavilor” (prezentat la Bucureşti în 1995 la Teatrul Bulandra) şi “Arlecchino. Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (ultima dintre cele şase versiuni, datând din 1997, dedicată aniversării semicentenarului teatrului şi încheind, parcă simbolic, viaţa regizorului). Semnul teatral rafinat este marca unui spirit şi iscoditor, şi ludic. Amprenta maestrului bijutier care timp de patru decenii n-a încetat să reinventeze montura diamantului.

Goldoni depăşeşte commedia dell’arte aşa cum Fellini iese cu „La Strada” din neorealismul italian: următorul pas face posibilă orice interpretare. Fidel, Strehler a preferat să se distanţeze prin citat, dar prin implicarea spectatorului în teatrul din teatru. Pentru că măştile commediei se schimbau la vedere.

Nu fac o paralelă, m-a dus doar gândul la spectacolul pe care l-am putut vedea acum ceva mai bine de trei ani, la Bucureşti. S-a întâmplat pentru că, aşa cum se zice prin poveşti, mare mi-a fost bucuria să ascult muzica ce-mi place, să recunosc însemnele anilor mei de suflet, să-mi plimb privirea pe străduţa veneţiană, alta la fiecare schimbare de lumină, şi să particip la o întâmplare în plină desfăşurare chiar aici şi acum. Scenografia (mai degrabă esenţializată decât minimală) Sandei Mitache reconfirmă stilul ireproşabil al artistei, iar coregrafia Ioanei Macarie şi muzica lui Răzvan Alexandru Diaconu augmentează nota de profesionalism desăvârşit a spectacolului acestuia.

sluga-la-doi-stapani2_480x360Cum e să provoci paradoxul? Iată:

 

Eşti MASCA şi te-ai născut pe 24 mai 1990 ca teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală. (Conceptul îi aparţine actorului şi regizorului Mihai Mălaimare, doctor în teoria teatrului şi elev al lui Jean Lecoq. Şi un mare încăpăţânat care s-a luptat ani în şir – aproape la propriu – pentru un sediu. Pe care a reuşit să-l construiască – în cartierul Militari -, dar, cu siguranţă, i-a fost cu mult mai greu decât să câştige mii şi mii de fani în turneele pe care MASCA le-a făcut în Franţa, Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, USA, Luxemburg, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Turcia, Albania, Macedonia etc.)

 

Eşti o trupă de tineri actori profesionişti antrenaţi în stil spartan pentru surpriza unui spectacol marca MASCA oferit bucureştenilor în parcuri, în vreo staţie de metrou sau pe stradă: teatru medieval, clovni, commedia dell’arte, marionete mari sau living statues.

 

Eşti Actorul/Actorii cu majuscula profesiunii, cel/cei care abordează acrobaţia sau jongleria cu aceeaşi seriozitate cerută de subtilităţile spectacolului “de interior, cu scenariu elaborat, inspirat de mari autori (Gogol, Marquez, Valeri Briusov, Borges…), apropiindu-se mult ca stil de genul de teatru-dans, fără cuvinte sau cu un minim de dialog, actorul fiind pilonul central al spectacolelor, depozitarul unic al misterului teatral”, aşa cum se developează proiectul.

 

Cum e să provoci paradoxul?

 

Să fii antrenat la salt mortal şi să ai dicţie de teatru naţional (nu ca la Teatrul Naţional).

 

Să împlineşti 20 de ani şi să îţi serbezi ziua într-o stagiune întreagă (2009-2010), cu câteva premiere touch of class şi cu spectacole deja cunoscute, dar plăcute de văzut şi revăzut. Spectacole pentru care să vinzi bilete la casă, la teatrul tău din cartierul… nerezidenţial Militari, dar să nu-ţi uiţi proiectul de “teatru de stradă” – pentru cei mulţi care ştiu să se bucure în faţa adevărului şi a frumosului -, de teatru la care actorii care joacă în parcuri sau în staţii de metrou primesc doar banii cei buni: aplauzele sincere ale spectatorilor. Iar printre aceşti spectatori există şi unii pentru care spectacolul la care s-au întâmplat este singurul pe care l-au văzut în viaţa lor.

La mulţi ani, MASCA dragă!

Print

Un Comentariu

  1. alin 11/11/2009

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.