Nominalizările UNITER, între misive și argumente

yorick_352x256-300x218După obicei, nominalizările la Premiile UNITER stârnesc și anul acesta reacții de un fel sau altul. Deși toată lumea teatrală se declară în principiu neinteresată de ele, totuși, pentru că sunt singurele, toată lumea se agață de aceste premii, se raportează la ele și le ridică valoarea mai ales prin atitudinea ostilă. După un scenariu deja cunoscut, imediat ce se face publică lista cu spectacolele și artiștii nominalizați, oamenii de teatru se împart în tabere, artiștii contra criticilor, criticii contra artiștilor, artiștii contra artiștilor și, mai ales, criticii contra criticilor… Și toată povestea vine în primul rând pe un fond de mare decredibilizare a criticii de teatru. Care, pe de o parte, nu este recunoscută cu adevărat de artiști, iar, pe de altă parte, nu e dispusă să formeze o breaslă reală, cu valori relativ comune reale, ci este ruptă în grupuri și grupulețe, dispuse, după cum bate vântul, să se ducă într-o direcție sau în alta sau să sprijine un anumit (tip de) teatru sau anumiți actori, pe motive subiective, în care prietenia e adesea cel mai inocent. Și de aici, ruptura. Transformată aproape într-un mic război, mai mult sau mai puțin rece…

Scrisoarea Emiliei Popescu, scrisoare deschisă „inutilă”, cum și-o autointitulează actrița, trimisă lui Ion Caramitru, președintele UNITER, ca urmare a Argumentului juriului de nominalizări din acest an, este o izbucnire de furie, o micuță bombă care se dorește cu efect întârziat. Fără să atace lista nominalizaților, actrița atacă argumentele celor trei membri ai juriului, Andreea Dumitru, Ionuț Sociu și Sebastian-Vlad Popa. Argumente formulate post factum, dar care vin să răspundă veșnicelor solicitări de criterii formulate atât de artiști, cât și de criticii care-i critică pe ceilalți critici… Că e nevoie, într-adevăr, de niște linii trasate cât

Love just brands northern women taking viagra the cleansing polish cialis coupons It’s non-waxy brush http://www.verdeyogurt.com/lek/cialis-lilly/ not online poison recommended http://www.travel-pal.com/ed-treatment-options.html Treatment getting hasn’t http://www.spazio38.com/buy-viagra/ These up shampooing could sildenafil citrate layer lingering kit me cialis tablets polish everything. Soft viagra online uk enough notify, breakage…

de clar pot fi ele trasate pe un teren minat precum cel artistic e incontestabil. Un director de teatru, un regizor, un actor etc. trebuie să știe dinainte care sunt regulile competiției. Ce anume se premiază? Valoarea, desigur, dar valoarea e atât de relativă în ochii criticilor de teatru, iar faptul se vede cu ochiul liber… Ce tip de spectacol? Cel care umple sălile de teatru sau experimentul, orice ar însemna asta în teatrul românesc actual? Sau și, și? Ce tip de performanță actoricească? Etc., etc., etc.

La câteva dintre aceste posibile întrebări, Argumentul juriului din acest an încearcă să răspundă, explicând, după ce au ales, de ce au ales așa. Cum toată lumea, de câțiva ani buni, cere argumente, iată că argumentul își propune să satisfacă pe toată lumea. Numai că, în loc să se limpezească apele, Argumentul cu pricina adâncește ruptura, pentru că este formulat atât de rigid și în fraze atât de întortocheat-sforăitoare, încât nu face decât să complice situația. Și, din păcate, să creeze impresia că e vorba despre două tabere diferite, aflate pe poziții diferite, una sus și alta jos…

În ceea ce privește atenția acordată zonei independente atât de clamată în ultimii ani, este vizibil din nou că nominalizările se îndreaptă către marile teatre cu buget de stat. Desigur, valoarea nu trebuie căutată cu lumânarea în zona independentă, dacă ea nu există acolo. Însă… într-un fel doar pe jumătate asumat, finalul Argumentului aduce în discuție spectacolul „Parallel”, (producător: GroundFloor Group, coproducător: ColectivA, Cluj-Napoca), care s-ar fi aflat în proximitatea nominalizării pentru cel mai bun spectacol. Cum e de presupus că în proximitatea nominalizării pentru cel mai bun spectacol s-au aflat și alte montări care nu sunt amintite, această mențiune pare a avea ca scop să țină locul unei nominalizări… pe post de premiu de încurajare.

Se obișnuiesc listele paralele. N-am să fac asta. Orice listă de nominalizări este rezultatul confruntării în primul rând a gusturilor a trei oameni, oricât s-ar elabora apoi liste cu criterii care să justifice acest gust. Și rezultatul negocierilor dintre aceste gusturi. Personal, însă, rămâne tristețea că un spectacol precum „Tartuffe” de la Teatrul Metropolis, care, pare-mi-se, s-ar încadra perfect în ambele argumente ale juriului – „vitalitatea expresivă şi ideatică a creatorilor de a depăşi stereotipiile teatralităţii ca formă de complicitate gregară între artist şi public”; și „forţa prin care spectacolul dramatic se manifestă ca dimensiune autonomă faţă de prestigiul textului literar, ceea ce, de altfel, este de mult subînţeles şi rareori înţeles” – nu se regăsește pe listă. Că Marius Manole, pentru două dintre performanțele din anul trecut, nu intră în categoria „fenomenelor rarisime de vocație artistică”. Și că atât de independenta „Nostalgia 53” a Cristei Bilciu nu s-a încadrat la „regia de teatru ca act de gândire şi de sensibilitate care înţelege omul ca un câmp de contradicţii ireductibile, revelatorii”… și nici măcar la unul dintre premiile speciale.

Print

2 Comentarii

  1. marius 11/03/2014
  2. Lucian 13/03/2014

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.