Inteligentă şi frumoasă. Independentă. Dreaptă şi generoasă. Iată cuvintele ei despre directoratul lui Pompiliu Eliade: “Dorind să fiu imparţială, cred că am izbutit să arăt că, deşi nu am putut simpatiza cu unele apucături, cu unele metode, având rezervă faţă de atitudinea omului, nu tăgăduiesc literatului Pompiliu Eliade dragostea pentru carte şi dorinţa de a ajuta cu adevărat dramaturgia autohtonă. Iar lucrul acesta este apreciabil.”
Eliade era cel care l-a înlocuit pe Davila la conducerea Naţionalului. Tocmai acestei înlocuiri i s-a datorat întemeierea Companiei Davila. Care era alcătuită din nume scrise cu majuscule în istoria teatrului românesc, între care: Marioara Voiculescu, Tony Bulandra, Ion Manolescu, Ion Morţun, Alexandru Economu, G. Storin, Gr. Brezeanu şi, fireşte, Lucia Sturdza. Cu împliniri şi, cu, parcă, mai multe dezamăgiri, Compania Davila a marcat cariera Luciei Sturdza care scrie în Amintiri: “Numele lui Davila a rămas piatră de hotar în bătălia teatrală”. Davila şi-a declarat simpatia faţă de unul dintre marii directori de scenă evocaţi de artistă: “Nu există decât doi oameni de teatru în România: Gusty şi cu mine”. Paul Gusty, cel care le-a fost mereu aproape soţilor Bulandra.
Anul 1914: se înfiinţează Compania Bulandra. “(…) ne luasem angajamentul să creăm un teatru de bună calitate ,,a cărui dezvoltare să nu mai depindă de fluctuaţiile perindărilor la directoratul Teatrului Naţional ale tuturor politicienilor mai mult sau mai puţin chemaţi să rostuiasca o instituţie de cultură artistică. Această grea răspundere am purtat-o amândoi. Dar mai ales Tony. El a fost acela care, datorită firii sale excepţionale şi dragostei neţărmurite pentru teatru, a pus temelia instituţiei noastre şi a susţinut-o până la sfârşit. Doi ani de activitate, urmaţi de doi ani de război: 1916-1918. Tony Bulandra s-a înrolat ca voluntar, ofiţer la secţia de automobile, retrăgându-se la Iaşi cu unitatea sa. Lucia a intrat ca soră de caritate la spitalul improvizat într-o şcoală, Notre Dame de Sion. Este momentul în care îşi fracturează piciorul stâng, accident care o va face să-şi întrerupă pentru multă vreme activitatea. Ion Manolescu, şi el ofiţer, aflat în cantonament la Bacău, venea cu regularitate la Iaşi pentru repetiţii şi spectacole. Da, Tony, Ion Manolescu, Maria Ventura şi ceilalţi membri ai trupei Bulandra au prezentat o serie de spectacole pe scena Naţionalului ieşean pentru a strânge fonduri destinate ajutorării răniţilor. Toate acestea dau seamă de calitatea artistului pentru care doar măsura talentului, fără o zbatere de inimă pentru ceilalţi, nu-i întreagă. După armistiţiu, la Bucureşti, Compania Bulandra s-a axat pe clasici, sprijinind însă şi dramaturgia autohtonă. “Dar, cu toate că uneori am fost siliţi – din preocupări de ordin financiar, fiind înglodaţi în datorii – să facem concesii gustului public, jucând unele piese fără prea mare valoare, au fost stagiuni, şi nu puţine, în care întreg repertoriul nostru a fost net superior celor de la alte teatre. Cel mai important este, cred, programul de promovare a tinerilor actori. Gestul de a le deschide drum în teatru tinerilor de vocaţie. Sunt nume care au făcut carieră: Aura Buzescu, George Vraca, George Calboreanu, Nicolae Băltăţeanu, Marieta Rareş…
Unul dintre cele mai frumoase capitole ale Amintirilor este cel pe care Lucia Sturdza i l-a închinat soţului său, Tony Bulandra. Admiraţie şi respect. Iubire adâncă. Bucuria zidirii. “Întâi de toate, el a fost un mare actor, un desăvârşit artist. Ca director al teatrului, el s-a străduit să-şi alcătuiască un repertoriu dintre cele mai valoroase, a înlesnit debutul multor actori tineri, angjându-i în compania sa, dându-le sfaturi, roluri, prilejuri de a se manifesta; la fel a procedat cu mulţi pictori, directori de scenă (…) Fără el, fără sprijinul lui, fără calmul, tactul, modestia şi neclintita lui dragoste pentru teatru, n-aş fi putut înfăptui nimic, n-aş fi putut rezista atâtor greutăţi.” Aş vrea ca Lucia Sturdza Bulandra să nu rămână doar un nume de teatru… Aş vrea ca Lucia Sturdza Bulandra să nu rămână doar un portret din foaierul unui teatru… Aş vrea ca Lucia Sturdza Bulandra să mai vorbească şi să mai fie ascultată de tineri care să fie “împătimiţi ai artei teatrale”.
Sugestie: Ar fi bune pe site, la fieare articol, butoanele de facebook si tweet pentru a putea “da maideparte” ce ne place!
ps …pentru ca nu toate articlele beneficiaza de asta! la interviul cu Gaitan am gasit butoanele 🙂