Organ vital: inimăcreier. Funcţie aferentă: iubiregând

Armonie. Acesta cred că este cuvântul prin care vorbeşte fiecare spectacol al Cătălinei Buzoianu. Gest şi muzică, fir de voce sau strigăt adânc, veşminte care descoperă mişcarea, actorul devenit pentru o clipă element plastic, doar atât cât să acceadă la condiţia de simbol. Pentru ca semnul teatral să-i fie spectatorului treaptă spre înţelegere. Iar “Magicianul din Lublin” nu face excepţie. Transparent şi graţios, puternic, fără paradox, dur chiar, are senzualitatea unei orhidee şi este impregnat de sensuri ca un giulgiu. Mi-a stârnit în suflet dorul de “Maestrul şi Margareta”; şi nu ştiu dacă este doar nostalgia unui spectacol care mi-a marcat drumul – pe atunci abia început – spre teatru. Maestrul lui Mihail Bulgakov şi Magicianul lui Isaac Bashevis Singer îmi par a sta la aceeaşi masă, faţă în faţă, sobri, dar cu momente ciudate, poate, în care chicotesc, mâncând nişte fructe zemoase, dulci-amărui, hrănite din aceeaşi pânză freatică.scamatorul-din-lublin

Aici şi-ar găsi locul primele aplauze. Pentru Andrei Munteanu care a dramatizat această poveste fascinantă a scamatorului evreu Iaşa Mazur (Veaceslav Grosu). Un bărbat care trăieşte în Polonia sfârşitului de secol 19. Ar fi circar, ar fi scamator, dacă n-ar încerca, mereu şi mereu, să stea de vorbă cu Dumnezeu, aşa cum bunii lui vorbeau cu El în timpurile cele vechi. Iaşa încearcă, tinde spre înalt şi îl numim magician. Caută, el caută să găsească iubirea, femeia… omul. O iubeşte pe Esther (Roxana Guttman) şi s-a căsătorit cu ea. Apoi s-a îndrăgostit şi de altă femeie… De Zeftl (Geni Brenda)… de Magda (Iolanda Covaci)… Emilia (Alexandra Fasolă)… şi n-ar fi zis nu nici mamei Magdei (Cristina Circei), nici Halinei (Anka Levana), fiica Emiliei. Fără să ţină cont de statut marital, vârstă, condiţie socială… religie… Iubirea, femeia… omul… căutându-l pe Dumnezeu printre oameni, încercând să-L cunoască prin simţuri, prin experienţe la limită. Circul! Mersul pe sârmă! Iaşa e sincer în fiecare dintre întâlnirile vieţii şi e fundamental bun, chiar dacă face răul. Sunt căderile inerente drumului. Cade doar cel care este pe drum, cel care merge mai departe pe cărarea îngustă, cel care încearcă să urce. Prietenul hoţilor şi companionul proxeneţilor se poartă impecabil în casa aristocratei Emilia. Avea, în ziua nunţii, veşmântul alb. Desăvârşit va începe să trăiască în final când va închide uşa lumii. “Magicianul din Lublin”, acest roman apărut în 1960, a contribuit decisiv la hotărârea luată de juriul Academiei Suedeze de a-i acorda lui Isaac Bashevis Singer, în 1978, Nobelul pentru Literatură: pentru “arta sa narativă, plină de pasiune, care, având rădăcini într-o tradiţie culturală polono-evreiască, dă viaţă condiţiei umane universale”.

Întâmplarea l-a adus pe Iaşa Mazur, în final de cursă, la Veaceslav Grosu. Dar nu există întâmplare! Actorul i-a deschis larg uşa casei sale şi l-a aşezat la loc de cinste. Aşa am putut să-l cunoaştem noi, spectatorii, pe Iaşa magicianul. Trăind la fel de intens şi rugăciunea, şi jocul aprins, şi desfrâul. Senin în păcat şi trăindu-şi vina în rugăciune. Mereu altul, pentru că viaţa pe care şi-a ales-o îl pune în situaţii din cele mai diferite. Tânărul actor este ca un violoncel perfect sub mâinile muzicianului. Te face să recunoşti pe scenă personajul, nu actorul. Aplauze. Puternice, la fel ca acelea pe care le merită, acum, la început de drum, Alexandra Fasolă şi Iolanda Covaci. Alexandra Fasolă pare să aibă un simţ special pentru relaţia cu sala, cu spectatorii. În jurul ei se creează un luft special, care îi rafinează nuanţele şi îi amplifică emoţiile. Iolanda Covaci este ca o ferestră deschisă într-o dimineaţă de aprilie. Proaspătă şi hotărâtă să arate lumii că poate să-i aducă bucurie. Intuieşte personajul şi-l aduce în braţe spectatorilor aşa cum fetiţele se laudă musafirilor cu păpuşa preferată.

scamatorul-din-lublin3“Magicianul din Lublin”, cel mai recent spectacol al Cătălinei Buzoianu, montat la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, se adaugă firesc operei regizoarei. Firesc, aşa cum natura îşi creează şi pietre, şi flori, şi peşti, şi păsări, şi sunete, şi culori ce ne par nefireşti. O spun, chiar dacă sună cam tehnic, este chiar un sistem de creaţie în care elementele sistemului, relatele, se susţin reciproc, se pun în lumină reciproc şi funcţionează armonic. Emoţie şi luciditate. Fantezie şi coerenţă perfectă. Curiozitate, cultură, cunoaştere. Aici amestecul dintre carnalitate şi spiritualitatea cea mai înaltă sau, mai degrabă, simultaneitatea manifestării lor nu constituie un paradox, ci o întregire. Pentru că mi-ar plăcea să asemăn opera Cătălinei Buzoianu cu un organ vital, i-aş zice inimăcreier. Cu funcţia aferentă: iubiregând.

Trei zone lingvistice, un exerciţiu de virtuozitate pentru actori: ebraică pentru momentul de început al spectacolului, în care timpul strămoşilor, prezent în rugăciune, este o retroproiecţie a viitorului din finalul spectacolului. Ebraica este mereu pentru rugăciune: timp, strămoşi şi mama. Pe care Iaşa a pierdut-o în copilărie. Actriţa Leonie Waldman Eliad este fragilă pentru o lume nu întotdeauna prietenoasă şi puternică pentru că îşi are de condus fiul spre Dumnezeu. Ştie să fie şi tandră, şi severă. Este personajul care îi prilejuieşte regizoarei un tablou suprarealist, spectaculos rezolvat, dar perfect justificat, prefigurând evoluţia lui Iaşa: circul, un alt fel de exerciţiu de virtuozitate. Tot în ebraică şi rugăciunea finală. Româna este rezervată episoadelor care le au ca protagoniste pe Magda şi pe Emilia, iubitele catolice ale lui Iaşa. În rest, spectacolul se desfăşoară în idiş.

Evoluţia lui Iaşa… Drumul începe, aşa cum am mai spus, din rădăcini şi are un moment de popas curat în nunta lui cu Esther. Ritualul este impresionant rezolvat, în termeni clasici, Roxana Guttman menţinându-se, cu eleganţă caldă, până în final în această linie. Printr-o elipsă cinematografică, masa aşternută de nuntă devine obişnuita masă pe care, dimineaţă de dimineaţă, este servit micul dejun. Plictisul mai poate fi îndepărtat doar de prietenul Şmulik, interpretat cu vervă de Darius Daradici. De-acum încolo, Iaşa va porni la drum… Până când, “obosit de păcate”, va continua să doarmă învelit în aşternut ca fătul în placentă. În final, însă va fi învelit, sub propria lui voinţă, ca morţii în giulgiu şi zidit, o altfel de învelitoare, ca o lespede de mormânt, sub care Iaşa îşi adună trecutul, viaţa, cu bune, dar mai ales cu rele. A fost un viu mort, iar acum, mortificându-se, o va face – aşa cum mama şi-a dorit, aşa cum Esther l-a aşteptat – încă spre viaţă. Curată, aşteptându-l pe Dumnezeu.

Din păcate, spaţiul nu îmi permite o analiză mai detaliată, aşa cum mi-aş fi dorit. Aşa cum actorii, indiferent de lungimea partiturii, o meritau cu prisosinţă. E greu de ales un nume sau altul, când au fost, împreună într-o aventură teatrală de intensitate maximă. Le rămân datoare lui Geni Brenda (Zeftl), Mirelei Nicolau (servitoarea Emiliei), Ankăi Levana (Halina), Cristinei Circei (mama Magdei), lui Mihai Prejban (Bolek), lui Mircea Dragoman şi Nataliei Ester (cuplul de proxeneţi), lui Nicolae Călugăriţa (impresarul) şi Cornel Ciupercescu (bătrânul milionar) şi tuturor celor care ne-au dăruit “Magicianul din Lublin”.

Dar nu am încheiat pentru că nu am vorbit de scenografia sobru istoric-simbolică (m-a impresionat, recunosc, sugestia spaţiului uscat şi pietros) a Clarei Labancz. Doar o aplaud. Şi nu închei fără să remarc muzica lui Mircea Florian, îndelung colaborator al regizoarei, şi coregrafia lui Florin Fieroiu, care au contribuit la construcţia acestui univers fasciant, semnat Cătălina Buzoianu.

Print

4 Comentarii

  1. pitbull 16/02/2010
  2. lolita 18/02/2010
  3. anda 23/02/2010
  4. demonel 08/07/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.