Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu va prezenta în perioada 4-21 februarie 2019, în șapte orașe din România: Arad, Timișoara, Bucuești, Galați, Brăila, Râmnicu Vâlcea și Sibiu, spectacolul „Perfect compus” de Alexandra Badea în cadrul turneului național „Manifest pentru dialog”, susținut de BRD-Groupe Société Générale. Toate spectacolele din cadrul turneului vor fi urmate de o întâlnire între spectatori și actorii TNRS și de sesiuni de discuții cu publicul. Turneul se va încheia joi, 21 februarie 2019, cu o reprezentație susținută pentru publicul din Sibiu.
După primii trei ani, în care publicul din țară s-a putut bucurat de spectacolele „Familii” de Eugen Jebealnu, „Antisocial” și „#minor” de Bogdan Georgescu, în acest an TNRS prezintă în cadrul turneului național „Manifest pentru dialog” creația uneia dintre cele mai importante voce regizorale și artistice ale Franței: Alexandra Badea. Spectacolul „Perfect compus”, scris și regizat de Alexandra Badea a avut premiera la Sibiu în data de 17 aprilie 2018, fiind primul text al autoarei scris în limba română și îi are în distribuție pe Ioana Cosma, Ali Deac, Iustinian Turcu, Gabriela Pirlițeanu, Fabiola Petri, Alexandru Malaicu, Oana Martin, Ștefan Tunsoiu, Alin Turcu, Emanuel Antonescu/ Cristian Timbuș. Coceptul scenografic al spectacolului este realizat de Alexandra Badea, costumele și decorurile de Ana Ienașcu iar muzica este creația originală a lui Claudiu Urse.
„Perfect compus este un text despre urmele pe care le lasă istoria în noi, despre ura și lașitatea anilor ‘40, despre teroarea anilor ‘50, despre frica anilor de după, despre colaboratori și, mai ales, despre cei care au rezistat. Despre cum o familie traversează aceste perioade, despre cum contextul politic distruge iubirea, despre cum într-o familie se sacrifică întotdeauna fetele pentru a proteja viitorul băieților, despre cum generații de-a rândul își transmit aceleași scheme de gândire, și mai ales, despre cum generația de azi are curajul și forța de a se uita în urmă și a face curat”, spune Alexandra Badea, scriitoare și regizoare.
Programul „Manifest pentru dialog”, susținut de BRD Groupe Societe Generale și realizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a debutat acum patru ani și a devenit încă de la prima ediție o platformă de dialog între publicul spectator și artiști, reușind nu doar să aducă în atenția publicului subiecte de actualitate, de interes pentru societatea românească cât mai ales să incte și să pună bazele unui dialog constructiv.
Programul turneului „Manifest pentru dialog”, ediția 2019, este următorul:
- 4 februarie 2019, ora 19:00 – Arad – Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
- 6 februarie 2019, ora 19:00 – Timișoara – Teatrul German de Stat
- 13 februarie 2019, ora 19:00 – București – Arcub Hanul Gabroveni
- 15 februarie 2019, ora 19:00 – Galați – Teatrul Dramatic „Fani Tardini”
- 16 februarie 2019, ora 19:00 – Brăila – Teatrul „Maria Filotti”
- 20 februarie 2019, ora 19:00 – Râmnicu Vâlcea, Teatrul „Anton Pann”
- 21 februarie 2019, ora 19:30 – Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca”, Sala Studio
Bilete pentru spectacolele prezentate de TNRS în turneu pot fi cumpărate online și din agențiile de bilete ale teatrelor partenere.
Foto: Sebastian Marcovici