În luna februarie a avut loc la Paris lansarea volumului „Les Voyages ou l’ailleurs du théâtre. Hommage à Georges Banu“, căruia i-au fost dedicate mai multe evenimente. Lucrarea cuprinde eseuri scrise de importanți oameni de teatru pornind de la o temă pe care criticul de teatru George Banu a experimentat-o direct toată viața: călătoria. Revista Yorick vă oferă în avanpremieră un fragment câteva dintre cuvintele lui Peter Brook, pe care le veţi regăsi în ediția românească a volumului, intitulată „Călătoriile sau orizonturile teatrului. Omagiu lui George Banu“, în pregătire la Editura Nemira.
A descoperi prin tine însuţi
Pentru George
De când eram foarte tânăr, am simţit limitele micului meu cerc familial, cu siguranţa şi calmul său, şi am visat să călătoresc ca să pot respira. Ca să pot respira mai bine. De-asta mi-am dorit să devin un mare reporter, ca să pot circula, ca să descopăr alte lumi, să pătrund în alte medii cu obiceiurile, muzica, dansurile lor. Călătoria era un mijloc de a explora şi de a mă hrăni.
Mai târziu, mi-am dat seama că poţi călători tot timpul. A călători înseamnă a trăi din descoperiri! Nu este vorba de sensul strict, şcolăresc, al termenului „a învăţa”, ci de a explora, necontenit. Explorarea este o necesitate.
A călători mai înseamnă şi a întâlni personalităţi care te marchează. Elia Kazan, Walter Felsenstein în Republica Democratică Germană, Gordon Craig, Jerzy Grotowski ― acestea sunt marile personalităţi. Dar, alături de ei, am trăit o varietate enormă de experienţe cotidiene, locale, care m-au îmbogăţit mereu. Lucrurile mărunte sunt la fel de folositoare!
Am descoperit forme teatrale străine, pretutindeni, dar nu mă lăsam tras pe sfoară; ştiam că nu era vorba, în ce mă priveşte, să văd opere definitive… vedeam fragmente, bucăţi pe care trebuia să le reintegrez mai apoi în propria mea muncă.
În prima perioadă a vieţii mele, mi-am făcut un principiu de conduită din a nu exprima o judecată sau a decide ceva pornind de la o carte sau de la părerea altuia. Trebuia să experimentez totul eu însumi. De aceea am „călătorit” în teatru de la o formă la alta, de la teatrul bulevardier la musical sau la Shakespeare. A fost esenţial să explorez şi să verific totul… Broadway, dar şi Stanislavski. Nu am ajuns până acolo încât să consider, precum prietenul meu Grotowski, că Broadway e doar un motiv de dezgust şi că ar trebui să li se retragă calificativul de actor tuturor interpreţilor de acolo şi că niciuna dintre producţiile sale n-ar trebui catalogate drept teatru… Nu a fost cazul meu; eu am vrut să explorez continentul teatru în integralitatea sa. Dar am vrut, de asemenea, să „voiajez” de la o pătură socială la alta fără nici cea mai mică restricţie sau prejudecată. Am circulat, ca să-l citez pe Mao, „ca peştele în apă” şi am intrat atât în palate, cât şi în casele cele mai sărace. Am vrut să mă cufund în contradicţiile realului străbătându-le fără nici cea mai mică rezervă.
Am călătorit şi singur, dar rar. E important să o faci, însă pe mine călătoria în grup m-a atras întotdeauna mai mult. Este o călătorie de pregătire, de explorare, căci scopul constă în a te hrăni cu experienţă. Am adunat încă de la începuturile Centrului Internaţional de Cercetări Teatrale nişte prieteni care erau ei înşişi „mici” exploratori, însă marile călătorii le-am întreprins împreună: călătoriile în Africa, în rezervaţiile americane…
Nu detest nimic mai mult în teatru decât clişeele despre viaţă. Pentru a le evita, mi s-a părut că cel mai bun mod este să trec frontierele şi să continui să călătoresc. Asta e ceea ce ne îmbogăţeşte şi, totodată, ne conduce spre punctul important: publicul. Descoperim astfel o altă calitate şi ajungem pe culmea marii călătorii care ne permite să trăim o experienţă comună, actori şi spectatori deopotrivă. Suntem împreună actori şi spectatori. Ne suntem necesari unii altora.
Print