Interferențele se ivesc o dată la doi ani, chiar la Cluj, acolo unde teatrul devine generator de experiențe pe care nu vrei să le ratezi. Totul se preschimbă într-un spațiu al spectacolului și al diversității: curente, fenomene, limbaje, tehnici dramatice și artistice – se strâng toate din diverse colțuri de lume și se contopesc într-un festival care îți vorbește pe larg, în fiecare ediție despre teme ce ajung să ne tot macine, cu sau fără voia noastră. Selecția se vrea de fiecare dată una cât mai calitativă cu putință, fiind vizate, în general spectacolele care abordează, prin întreaga lor structură, cele mai noi tendințe ale teatrului mondial. Anul acesta, directorul festivalului, regizorul Gábor Tompa propune „Odiseea străinului” drept temă și subiect de reflecție. Astfel că producțiile invitate în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie la Festivalul Internațional de Teatru „Interferențe” dezbat toate, sub diverse aspecte, această problematică.
Clujul devine așadar timp de 11 zile, gazda a 22 de spectacole invitate din 14 țări, cât și spațiu comun de dialog între artiști și creatori, porție de multiculturalism și agendă bogată în activități: de la spectacole de teatru, până la expoziții, proiecții de film, vernisaje și până la seminarii pentru tinerii critici de teatru. Interferențele te provoacă să te întrebi cine ești și totodată cine este cel de lângă tine, ce îți este familiar și ce naște înstrăinarea. Cum și în ce măsură. Despre astfel de lucruri a vorbit și spectacolul „Iov” al Companiei Schauspielhaus Bochum din Germania. Adaptare după romanul lui Joseph Roth, povestea cuprinde, în viziunea regizoarei Lisa Nielebock o reinterpretare a mitului biblic, creionând portretul unui Iov contemporan. Temele atinse însă în spectacol nu sunt deloc puține. Spectacolul prezintă, de fapt, istoria unei familii de evrei care se afundă pe zi ce trece în propria disfuncționalitate și nesiguranță, care naște hăuri și singurătăți. O familie ce speră că fuga în America poate fi salvarea împotriva neputinței de a mai găsi soluții și de a-ți depăși condiția. Ce păcat însă că lucrurile nu sunt atât de simple și că o singură decizie nu poate salva ce nu ai reușit să construiești, de fapt, niciodată. Mendel și Deborah sunt părinții care nu au avut suficientă răbdare cât să înțeleagă că principiile sănătoase de viață se nasc întâi de toate în sânul familiei și că tot aici copiii încep să își contureze și viziunea despre lume. Acasă se naște ideea de acceptare și toleranță, de împreună și de ajutor. Și nicidecum reacția de respingere și de acuzare. Un copil nu trebuie să devină povară și nici piedică în ceea ce construiești, indiferent că este un copil perfect sănătos sau unul bolnav mintal, așa cum este cazul lui Menuchim, unul din cei patru copii ai celor doi. Cu toate acestea, întreaga sa viață, Menuchim a fost privat de ideea de înțelegere întâi de toate chiar în mijlocul familiei și mai apoi în societate. Boala a devenit, în cazul său, factor disturbator și distructiv și i-a anulat una dintre cele mai importante calități în ochii celor din jurul său – normalitatea. Identitatea sa a fost mai degrabă anulată decât salvată. De îndată ce fratele mai mare, Schemarjah reușește să se stabilească în America, întreaga familie decide să trăiască de asemenea „visul american”, la pachet cu gustul globalizării și al consumerismului și pornesc într-acolo. Cu sufletul mai mult sau mai puțin îndoit. Pe de o parte, Mendel se teme că toate principiile și valorile sale morale se vor șterge pe „tărâmul tuturor posibilităților”, acolo unde nu își găsește nicicum locul. Pe de altă parte, toți ceilalți își împachetează fericirea în false pretenții și speranțe. Acasă, Menuhim este abandonat, lăsat să se lupte de unul singur cu crizele și deficiențele bolii și totodată cu (lipsa de) speranța că într-o bună zi se va recupera.
Se spune că fiecare păcat se plătește mai devreme sau mai târziu. Sub diferite forme. Că nimic nu e întâmplător și că minunile se întâmplă dacă nu îți pierzi credința. Spectacolul „Iov” o demonstrează – prin poveste și prin substraturile textului și al profilelor personajelor. Situații limită sunt, destine puternice deopotrivă, iar soluții se găsesc… dar nu în totalitate justificate. Degradarea întregii familii devine din ce în ce mai acută pe parcursul spectacolului, până la pierderea fizică sau mintală a fiecăruia. Pe rând, fiecare pierde lupta și fie eșuează lamentabil într-un ospiciu – cum e cazul lui Mirjiam, fiica familiei, fie își găsesc sfârșitul pe front. Paradoxal, Menuhim este singurul care se salvează. Recuperarea sa e, aparent, una miraculoasă. Însă deloc speculată. Aflăm doar că se întâmplă, cum, nu se știe. Apar semne de întrebare și rezolvări incerte. Apare un concept regizoral nedefinit suficient. Comprimat parcă și el într-o capsulă a timpului în care pare că trăiește toată această familie, cu întreaga sa dramă. Între două platforme mari de lemn, dispuse într-un plan înclinat. Ca un unghi ce ai senzația că se comprimă mai mult și mai mult cu fiecare secundă, până la colaps – unul mental și spiritual deopotrivă. Dar ce își modifică funcțiile odată cu schimbările de destin întâlnite în poveste. O scenografie inventiv realizată de Oliver Helf, lucrată astfel încât să creeze efectul de perspectivă și totodată de surpriză.
„Iov” e un spectacol cu teme puternice, cu actori a căror capacitate de convingere oscilează pe alocuri între registre dramatice, pierzând un fir narativ și dramatic, cu un subiect ce declanșează emoția și naște întrebări. „Iov” devine un străin ce naște o odisee a înstrăinării și a necunoscutului.
Interferențe 2016, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
Schauspielhaus Bochum, Germania
„Iov” după romanul lui Joseph Roth
Regia: LISA NIELEBOCK
Decorul: Oliver Helf
Costumele: Ute Lindenberg
Muzica: Thomas Osterhoff
Light design: Andreas Bartsch
Dramaturgia: Kekke Schmidt
Asistent de regie: Dominic Mäcke
Asistent decor: Amelie Neblich
Asistent costume: Janna Banning
Mendel Singer: Michael Schütz
Deborah: Irene Kugler
Menuchim: Jana Schulz
Mirjam: Xenia Snagowski
Schemarjah / Groschel: Florian Lange
Jonas / Cozac / Mac / Skowronnek: Damir Avdic
Doctorul / Kapturak / Țăranul / Psihiatru / Menkes: Klaus Weiss